Yoga, suprema știință

Osho desfide orice încercare de categorisire. Miile de prelegeri pe care le-a ținut în public acoperă totul: de la căutarea individuală a sensului vieții, la cele mai acute probleme sociale și politice cu care se confruntă societatea în ziua de azi. Cărțile lui Osho nu au fost scrise de el, ci reprezintă transcrierea înregistrărilor video și audio a discursurilor sale spontane, la care au asistat oameni din toată lumea.
Cu această carte, se încheie seria de prelegeri pe marginea sutrelor lui Patanjali, arătând că yoga este o artă a eliberării, solitudinea reprezintă realizarea ultimă, iar omul trebuie să se întoarcă la mintea originară.

„Tu ești templul lui Dumenzeu. Tu ești sălașul absolutului. Așadar, problema nu e unde să găsești adevărul, problema este cum l-ai pierdut. Problema nu este unde să te duci; ești deja acolo. Oprește-te din mers. Uită de toate drumurile. Toate drumurile sunt ale dorinței, sunt extensii ale dorinței, proiecții ale dorinței: să te duci undeva, apoi altundeva, dar mereu în altă parte, niciodată aici. Căutătorule, părăsește toate drumurile, fiindcă toate drumurile duc acolo - iar Dumnezeu e aici."
„Mulți fug de viață doar pentru că viața îi copleșește, iar ei nu se simt în stare să îi facă față. Eu nu îți sugerez așa ceva, nu sunt un escapist. Eu îți voi spune să-ți croiești drum prin viață, luptând, căci acesta este singurul mod în care poți deveni mai conștient, mai vigilent; să devii atâr de echilibrai încât nimeni să nu te mai poată dezechilibra; să devii atât de liniștit încât prezența celuilalt să nu te mai poată distrage vreodată. „Dansați în drum spre Dumnezeu, râdeți în drum spre Dumnezeu. Nuvă duceri la el cu o fată serioasă. Dumnezeu e deja prea plictisit de genul ăla de oameni."

Capitolul 1 ARTA ELIBERÃRII ... 7

Capitolul 2
SOLITUDINEA E REALIZAREA SUPREMÃ ... 39

Capitolul 3
ÎNTOARCEREA LA MINTEA ORIGINARÃ ... 67

Capitolul 4
TOTUL E INTERDEPENDENT ... 101

Capitolul 5
CUNOAȘTE-ȚI FIINȚA LÃUNTRICÃ ... 133

Capitolul 6
MEDITAȚIA ESTE O EXPANSIUNE ... 167

Capitolul 7
MARTORULSE ILUMINEAZÃ PE SINE ... 203

Capitolul 8
ÎNCREDEREA NU E ADRESATÃ CUIVA ANUME ... 237

Capitolul 9
SÃNÃTATEA DEPLINÃ ... 267

Capitolul 10
EU SUNT ÎN FAVOAREA IUBIRII ... 299

DESPRE AUTOR ... 331

Primul bijutier s-a întors, dar diamantul nu mai era. I-a zis cerșetorului: „Ești un prost! L-ai vândut doar pentru atât! Valora de o mie de ori mai mult decât ai primit tu!" Cerșetorul a râs: „Poate că sunt eu prost - și sunt - dar tu cum ești? Eu n-am știut că e un diamant, tu ai știut și nu l-ai vrut nici măcar în schimbul a opt bănuți." Poți să primești diamantul; dar îți va fi luat. Nu-l vei putea păstra multă vreme. îți va fi furat dacă nu înțelegi tu însuți cât e de valoros. Așa că trebuie să te maturizezi. Lucrarea unui maestru este absolut paradoxală. Paradoxul este că el te provoacă, te invită și în tot timpul ăsta continuă să ascundă comoara. Trebuie să facă ambele lucruri simultan: trebuie să te ispitească, să te seducă și cu toate astea să nu-ți permită să te apropii prea ușor de comoară. între aceste două eforturi paradoxale se află provocarea, provocarea continuă... Eu continui să vorbesc zi de zi; aceasta nu este altceva decât ispitire, o invitație. Dar voi ascunde comoara până în ultima clipă, așa că va trebui să devii capabil să o furi. Eu n-am să ți-o dau; nu poate fi oferită. Poți doar să o furi. Dar vei deveni, încetul cu încetul, un hoț foarte priceput. Ispita va face din tine un hoț. Ce vei face? Eu te voi ispiti, dar nu-ți voi da nimic. Atunci ce vei faci? Vei începe să te gândești cum să furi comoara. Nimic nu se întâmplă înainte de a-i fi venit timpul; adevărul, cel puțin, nu se întâmplă niciodată înainte de a-i fi venit timpul. Iar dacă încerc să ți-l ofer eu, el nu va ajunge niciodată la tine. Chiar dacă ar ajunge, l-ai pierde din nou. Nu ar fi un gest de compasiune din partea mea să ți-l ofer. Compasiunea mea trebuie să fie dură. Compasiunea mea trebuie să fie atât de dură încât să plângi după comoară, iar cu să continui să o ascund. Pe de o parte te ispitesc, pe de altă parte o ascund. Odată ispitit, treptat vei înnebuni tot mai mult. Vei găsi căi de a ajunge la ea. Va trebui să găsești căi, fiindcă numai găsindu-le - căutându-le, inventându-le, inovând, explorând, ieșind din tiparele vechi și găsind tipare noi, discipline noi -vei evolua, te vei îmbogăți. De fapt, în clipa în care ai evoluat, brusc adevărul va fi acolo, înăuntrul tău. Va trebui doar să-l recunoști, dar recunoașterea aceea vine după un mare efort. Va trebui să pui în joc tot ce ai; la asta mă refer când spun să furi. Nu e o afacere, nu e o negociere. E ca un furt. Gândește-te la hoț: el pune totul în joc pentru ceva necunoscut, pentru ceva despre care nu știe dacă chiar e acolo sau nu. își pune în joc proprietatea, familia, propria viață. Dacă dă greș, dacă face o mișcare greșită, ar putea intra la închisoare pentru tot restul vieții. El joacă la noroc, e foarte curajos. Nu e un om de afaceri. Pune în joc totul pentru ceva care ar putea să existe sau nu. Omul de afaceri se ghidează după zicala: „Nu da cioara din mână pe vrabia de pe gard. Nu da ceea ce ai acum pe ceva ce există în viitor, în imaginația ta." Așa gândește omul de afaceri, asa funcționează mintea lui. Hoțul are cu totul alt mod de a gândi. El spune: „Pune la bătaie tot ce ai pentru ceva ce nu ai." Pentru visul lui, el pune la bătaie realitatea. E doar un „poate". Riscă tot ce e sigur în viața lui pentru ceva foarte nesigur. în asta constă curajul. Așa că decât să fii un om de afaceri, mai bine fii un hoț, fii un jucător la noroc. Fiindcă necunoscutul poate fi găsit numai atunci când ești gata să renunți la cunoscut. Când cunoscutul încetează, necunoscutul intră în ființa ta. Când ai renunțat la orice era sigur, atunci și numai atunci faci loc necunoscutului să pătrundă în tine.

Mintea se schimbă în permanență. Cu numai o clipă înainte aveai o minte, în clipa imediat următoare ai o altă minte. Cu câteva minute înainte erai furios, acum râzi. Cu un moment înainte erai fericit, acum ești trist. Modificări, schimbări, valuri continue care urcă și coboară, o permanentă mișcare de jos în sus și de sus în jos. Dar ceva în tine e veșnic: acel ceva care continuă să privească jocul cu detașare, ca un martor. Martorul e stăpânul. Dacă începi să privești asemenea unui martor, încetul cu încetul te vei apropia tot mai mult de acest stăpân. Începe prin a privi astfel obiectele. Vezi un copac. Vezi copacul, dar nu ești conștient de faptul că îl vezi: atunci nu ești un martor. Dacă vezi copacul și în același timp vezi că îl vezi, atunci ești un martor. Conștiința trebuie să fie ca o săgeată cu două vârfuri - un vârf îndreptat către copac, celălalt către subiectivitatea ta. E dificil, pentru că atunci când devii conștient de tine uiți de copac, iar când devii conștient de copac uiți de tine. încetul cu încetul, înveți să păstrezi un echilibru, tot așa cum înveți să-ți păstrezi echilibrul când mergi pe o frânghie. La început e greu, e primejdios, riscant, dar încetul cu încetul înveți cum să-ți păstrezi echilibrul. Totul e să nu te dai bătut, să încerci iar și iar. Ori de câte ori ai oportunitatea de a fi un martor, n-o rata, fiindcă nimic nu e mai prețios decât starea de martor. În timp ce faci ceva — te plimbi sau mănânci sau faci o baie - fii și martor al acelei activități. Apa dușului curge pe tine, dar tu rămâi atent și vigilent și vezi ce se întâmplă — răcoarea apei, senzația pe care ți-o creează pe tot corpul, o anumită liniște care te înconjoară, o anumită stare de bine care apare în tine — continuă să urmărești totul, ca un martor. Atunci când ești fericit, nu e suficient doar faptul că te simți fericit, ci trebuie să privești totul ca un martor. Continuă să privești: „Mă simt fericit, mă simt trist, mă simt înfometat..." Continuă să privești. Treptat, vei vedea că fericirea e separată de tine, la fel și nefericirea. Tot ce poți vedea e separat de tine. Aceasta este metoda viveka, metoda discernerii. Tot ce e separat de tine poate fi privit, și tot ce poate fi privit e separat de tine. Nu poți privi martorul: acela este stăpânul. Nu poți trece dincolo de stăpân, stăpânul ești tu. Tu ești nucleul existenței.

Mintea nu se iluminează pe sine, fiindcă poate fi ea însăși subiectul percepției.

Mintea însăși poate fi văzută. Ea poate deveni un obiect. Poate fi percepută, așadar nu e ea cea care percepe. în mod obișnuit noi credem că mintea e cea care vede floarea. Nu, poți trece dincolo de minte și poți vedea mintea, tot așa cum mintea vede floarea. Cu cât vei pătrunde mai adânc, cu atât vei vedea că observatorul însuși devine cel observat. De aceea tot repetă Krishnamurti: „Observatorul e cel observat, cel care percepe e cel perceput." Când începi să pătrunzi în tine, mai întâi vezi arborii, trandafirii și stelele și crezi că mintea e cea care le vede. Apoi închizi ochii și vezi în minte impresiile lăsate de trandafiri, de stele, de arbori. Acum cine e cel care percepe? Deja ai ajuns mai în profunzime, fiindcă mintea însăși a devenit acum obiect.
Aceste cinci kosha, aceste cinci semințe sunt cinci stații în care cel care percepe devine, iar și iar, cel perceput.