Tratat de terapii energetice complementare - vol. IV

„Eu nu pot învăța pe nimeni nimic, pot însă să încerc să-l fac să vadă, să înțeleagă și să gândească singur.”

Acest al patrulea volum din seria „Tratat de terapii energetice complementare” a ieșit din dorința de a împărtăși cu voi, informații vechi și noi, tehnici care vă pot ajuta să înțelegeți care este rostul vostru pe acest Pământ, ce puteți să faceți concret pentru o viață cât mai fericită, mai împlinită, o viață în Iubire conștientă trăită în AICI și ACUM!

Autoarea

INTRODUCERE 5

Capitolul I 7

IEȘIREA DIN MATRIX 7

UNIVERSUL 7

DUMNEZEU 13

ADAM ȘI EVA 17

ENERGIA UNIVERSALÃ 21

FIZICA CUANTICÃ 23

FIZICA CUANTICÃ ÎN VINDECARE 33

UNIVERSUL HOLOGRAFIC 37

MISTERUL PEȘTERII 40

BINELE ȘI RÃUL 50

REALITATEA 52

VIDUL 54

CÂMPUL ELECTROMAGNETIC 56

TEORIA MORFOGENETICǍ 59

DIMENSIUNILE 3 D, 4D SI 5 D 62

YIN SI YANG 71

SISTEMUL NERVOS 73

CREIERUL 74

IEȘIREA DIN DUALITATE 76

OCHIUL, MINTEA, GÂNDUL 86

PROGRAMAREA 107

KARMA 110

MODIFICAREA COMPORTAMENTULUI UMAN 112

IEȘIREA DIN MINTE 118

Întrebările paradoxale Koan 119

MOMENTUL ACUM 119

Inversarea sensului curgerii timpului 125

ILUMINAREA 127

O ALTÃ CLASIFICARE A FIINȚELOR UMANE 127

UNDELE CEREBRALE ȘI STÃRILE DE CONȘTIINȚÃ MODIFICATÃ 130

UNDELE CEREBRALE 130

FRECVENȚELE 134

STÃRILE PARADOXALE DE CONȘTIINȚÃ 135

STÃRILE DE CONȘTIINȚÃ MODIFICATÃ 137

TIPURILE DE CUNOAȘTERE 142

CONTROLUL REACȚIILOR SI LIBERUL ARBITRU 143

DUMNEZEUL DIN NOI 151

SPIRITUALITATEA 155

CREDINȚA 158

VINDECAREA CUANTICÃ 160

TAO 162

YOGA 162

IUBIREA 167

PIRAMIDA CONȘTIINȚEI UMANE - DR. DAVID R. HAWKINS 169

CUNOAȘTE-TE PE TINE ÎNSUȚI ESTE DE FAPT PRIVEȘTE-TE PE TINE ÎNSUȚI! 171

Suferința 198

Moartea 199

Reîncarnarea 202

Frica 203

Furia 206

Lupta 207

Râsul 210

Răbdarea 212

Tăcerea 213

Relațiile 216

Pacea 218

TREZIREA 219

CUNOAȘTEREA 223

Capitolul II 228

TEHNICI DE MEDITAȚIE 228

Respirația abdominală 230

Siddhasana 231

Mărturia 231

Vipassana 231

Zazen 232

Tratak (Privirea contemplativă) 233

Ascultarea 233

Mantra 233

CONCENTRAREA, MEDITAȚIA ȘI TRANSA MISTICÃ 235

Slăbirea prin transă hipnotică 239

Metodă de autohipnoză 240

Metoda pentru rezolvarea unor problem medicale 240

VINDECAREA SPONTANÃ 242

Capitolul III 251

TEHNICI DE TREZIRE 251

TEHNICILE DE VIDARE 251

Tehnici de oprire 257

ADN 274

CONȘTIENȚA ÎN PROCESUL DE VINDECARE 286

REACȚIA LA STRES 287

Capitolul IV 290

ȘTIINȚA RESPIRAȚIEI 290

Exercițiu de respirația completă 292

Curățarea plămânilor 293

Pentru a stimula nervii 293

Respirația vocală 293

Cele șapte exerciții ale yoghinilor 294

Șapte exerciții secundare 296

Exercițiul de respirație ritmică 298

Exercițiul de a distribui prana 299

Exercițiul pentru a alunga durerea 299

Exercițiul pentru circulație 299

Exercițiul pentru a vă vindeca singur 299

Exercițiu de respirație psihică 300

Capitolul V 301

METODA DE RELAXARE PILOTATÃ 304

Capitolul VI 326

CODURILE VINDECÃTOARE 326

Capitolul VI 359

VINDECAREA CUANTICÃ 359

Capitolul VII 368

VINDECAREA CU MAGNEȚI 368

Bibliografie 389

MISTERUL PEȘTERII

Oamenii dorm... se duc la școală, la serviciu, se căsătoresc, fac copii și își trăiesc toate acestea dormind. Condiția normală a omenirii este aceea de pierdută în gânduri deoarece mai toți oamenii își petrec întreaga lor viața închiși și limitați de propriile lor gânduri. Ei nu trec niciodată dincolo de spațiul îngust, de acel sentiment de sine paralizant, particular care este condiționat de trecut.

Foarte puțini sunt aceia care știu că în fiecare ființă umană, se află o dimensiune a conștiinței mult mai adâncă decât gândirea. Ea este adevărata esență, a ceea ce suntem noi cu adevărat. I-am putea spune prezența, conștiință nelimitată, sau conștiință necondiționată. În învățăturile vechi, ei i se spune ”Hristos din interiorul nostru”, sau ”natura noastră de Buddha”.

A găsi aceea dimensiune, sau a ajunge la ea, ne eliberează pe noi și pe lume de suferință. ,,Micul Eu” fabricat mental este tot ceea ce oamenii cunosc, și acest Eu le determină viața. Iubirea, bucuria, veselia, creativitatea și pacea cea mai adâncă, nu pot apare în viața noastră decât numai prin aceea dimensiune a conștiinței necondiționate.

Dacă veți putea vedea și recunoaște chiar și ocazional gândurile ce trec prin mintea voastră ca fiind doar gânduri, și dacă voi veți putea observa propriile tipare mentale și reacțiile pe care le aveți, din starea de martor, chiar în momentul în care se întâmplă acestea, atunci se va ivi în voi ieșind la lumină, conștiința nelimitată care există.

Șuvoiul gândirii are o energie enormă care vă poate trage în el foarte ușor, deoarece, fiecare gând pretinde că totul contează și că are o mare importanță căutând să vă prindă complet întreaga atenție. Nu vă luați gândurile prea în serios. Observați cât de ușor este pentru oameni să ajungă să fie captivi în închisoarea conceptelor lor. Observați că reacțiile lor se repetă, sunt aceleași. Acest lucru se întâmplă și cu voi.

Mintea noastră în dorința ei de a cunoaște, de a înțelege și de a controla, se înșeală asupra gândurilor și punctelor de vedere despre adevăr. Ar trebui să spună: ”Este ceea ce este”. Ar trebui să fii mult mai deschis decât gândirea ta pentru a realiza că, atunci când cauți o explicație a vieții tale sau a altcuiva, și vrei să înțelegi cu mintea comportamentul cuiva și îl analizezi, sau atunci când judeci o situație anume, nu este nimic altceva decât un punct de vedere, una din multele perspective posibile. Nu este nimic altceva decât o încrengătură de gânduri. Dar realitatea este unită și întreagă și în ea toate lucrurile sunt interconectate, astfel încât nimic nu există în sine și datorită lui însuși. În realitate, fragmentele de gândire taie acest spațiu de lucruri legate unele de altele, le taie în bucăți de concepte.

Gândul este folositor și este o unealtă puternică, dar este și foarte limitativ atunci când vă controlează complet viața și nu mai realizați că ea este numai un mic aspect al conștiinței necondiționate care sunteți voi în esență. Înțelegerea adâncă apare doar prin simpla acordare a atenției voastre complete cuiva sau unui lucru. Atenția voastră este inteligența primordială, conștiința însăși care dizolvă barierele create de gândirea conceptuală. Ea întâlnește observatorul, iar ceea ce este observat este chiar câmpul unificat al conștiinței. Este vindecătorul separării. De fiecare dată când ești scufundat în gândirea compulsivă, tu fugi de ”ceea ce este” și nu vrei să fii acolo unde ești, adică Aici și acum.

Lucrul ciudat este ca oamenii își iubesc temnița lor, pentru că le dă un sentiment de securitate și o falsă înțelegere, acel ,,eu știu asta”. Nimic nu produce mai multă suferință umanității decât dogmele ei. Este adevărat că fiecare dogmă se năruie mai devreme sau mai târziu, pentru că realitatea îi va scoate în evidență falsitatea.

Realitatea conștiinței este mult mai vastă decât poate fi înțeleasă cu mintea. Numai atunci când nu mai credeți deloc în ceea ce gândiți, numai atunci faceți un pas în afara gândirii și veți putea vedea clar, faptul că gânditorul nu este ceea ce sunteți voi.

Mintea există într-o stare continuă de ,,nu este destul”, și întotdeauna este lacomă după mai mult. Când te identifici cu mintea te plictisești, ceea ce înseamnă că ea are o foame după mai mulți stimuli, o foame care nu este satisfăcută niciodată.

Poți sta așa, fără chef și doar să observi cum este când ești plictisit. Atunci când aduci conștiința în această trăire, deodată, apare un spațiu și o liniște, la început mai mică, dar odată cu creșterea sentimentului interior de spațiu, senzația de plictiseală va începe să-si diminueze din intensitate și din semnificație și așa poți învăța cine ești, și cine nu ești tu. Plictiseala, mânia, întristarea, sau teama nu sunt ceea ce ești tu în esență, ci sunt doar condiționările minții, care vin și pleacă. Nimic din ceea ce vine și pleacă nu ești tu! Tu ești cel ce știe, nu condiționările tale.

Orice fel de prejudiciu, te implică într-o identificare cu mintea gânditoare. Asta înseamnă că, tu nu mai poți vedea cealaltă ființă umană deloc, ci privești numai la propriul concept care întruchipează acel om.

Gândirea care nu este înrădăcinată în conștiința liberă devine disfuncțională și se susține doar pe sine. Aceasta este de fapt starea ,,normală” a aproape întregii omeniri. Amplificarea gândirii prin știință și tehnologie, care în sine nu este nici bună nici rea, dar are totuși consecințe distructive, pentru că prin ele prea des gândirea este orientată în afară, la ceea ce se întâmplă, și de aceea nu are rădăcini în conștiința necondiționată.

Următorul pas în evoluția umanității este să transcezi gândirea. Asta nu înseamnă să nu mai gândești deloc, ci doar să nu te mai identifici cu gândul, pentru a nu mai putea fi posedat de el. Simte energia din interiorul corpului tău si vei observa că imediat zgomotul mental încetinește și până la urmă încetează.

Este o stare de viu în voi, pe care o poți simți cu toată ființa ta, nu numai în cap. Fiecare celulă este vie, în această prezență, care este tot ce există, și în care voi nu mai aveți nevoie să gândiți. Gândul mai este necesar scopuri practice, și el va lucra chiar minunat atunci când marea inteligență care este Voi în esență, o va folosi și se va exprima pe sine prin ea.

Nu ar trebui să treceți cu vederea perioadele de pauză în care voi sunteți conștienți, dar fără gânduri. Puteți fi angajați într-o activitate normală și să stați așa, într-o stare de completă prezență fără minte, gândurile fiind atunci înlocuite cu această stare de conștiință a prezenței. Atunci percepțiile voastre vor deveni clare, neumbrite de gânduri.

Adevărul este că lucrul acesta, este de fapt cel mai important lucru care vi se poate întâmpla în viața voastră, fiind începutul unei schimbări și a unei treceri de la gândire, la conștiința prezenței. Obișnuindu-vă cu starea de ,,a nu ști nimic”, această stare vă va conduce dincolo de minte pentru că gândirea caută întotdeauna să concluzioneze și să interpreteze. Gândirii îi este teamă de a nu ști nimic. Așa că atunci când veți accepta că nu mai știți nimic, voi veți trece dincolo de minte, pătrunzând într-o cunoaștere adâncă, neconceptuală.

Creațiile artistice, sportul, dansul, învățatul se obțin în momentul când mintea gânditoare nu mai este deloc implicată, sau are doar un loc secundar. Atunci, o putere și o inteligență infinit mai mare decât voi și totuși una în esență cu voi, este ceea care se exprimă, creând. În creație nu mai este și niciun proces de decizie, se întâmplă numai o acțiune potrivită, și nu voi sunteți cel ce o faceți. Măreția vieții este opusul controlului. Numai atunci voi vă aliniați cu această conștiință minunată, în aceea clipă, ea este ceea care acționează, vorbește, sau face ceva.

Un moment de pericol poate aduce la o oprire temporară a curgerii gândurilor și lucrul acesta vă va da gustul a ceea ce înseamnă să fii prezent, alert și treaz. Adevărul este infinit mai cuprinzător decât poate mintea noastră să cuprindă. Și niciun gând nu poate cuprinde Adevărul. În cel mai bun caz, poate doar să indice spre el. De exemplu, se spune: ,,toate lucrurile sunt una”. El este un indicator, nu o explicație. Să înțelegi aceste cuvinte, înseamnă să simți în adâncul sufletului tău, adevărul spre care ele arată.

Toate ființele umane s-au născut trezite, dar prin condiționare sau programare ele au fost separate de izvor, au fost rupte de centrul existențial și au fost mutate în centrii secundari (minte, inimă).

Alegoria lui Platon expusă în Republica, cartea a VII–a, ne arată faptul că ființele umane se aseamănă cu niște prizonieri într-o mică încăpere întunecată (peșteră). Acești prizonieri sunt legați în lanțuri (aceasta este condiționarea) astfel încât să stea toată viața cu spatele la realitate și să privească doar un perete ce semnifică ecranul mental, pe care se proiectează umbrele unor obiecte reale, care trec pe un pod, situat în spatele lor și în fața unei surse de lumină fenomenala externă (focul).

Socrate spunea că indivizii care văd prin intermediul ochilor corpului material sunt orbi, și această idee este cel mai bine ilustrată în alegoria peșterii și mai explicit în descrierea liniei de separație care desparte cele două lumi. Alegoria peșterii este o analogie paradoxală, în care Socrate arată că lumea invizibilă, adică cea pe care ochii fizici nu o văd, este cea mai inteligibilă și că lumea vizibilă este cel mai puțin cognoscibilă și cea mai obscură.

Platon a recurs la trei metafore, în care primele două au un caracter introductiv pentru a treia, Alegoria peșterii. Este vorba de analogia soarelui și de simbolul liniei. Mitul sau alegoria peșterii este precedat de "simbolul liniei", numită "linia adevărului" AB, pe care o împarte în următoarele segmente:

A _ _ _ _ _ _ _ _ _D_ _ _ _ _ _ _ _ _ C_ _ _ _ _ _ _ _ _ E_ _ _ _ _ _ _ _ _ _B

AB: Linia dreaptă, în totalitate, exprimă drumul de la necunoașterea cea mai adâncă A, la cunoașterea supremă B. La capătul ei, spune Platon, aflăm Ideea de Adevăr, Bine, Dreptate și Frumos.

AC: Prima parte a liniei, reprezintă lumea sensibilă, pe care o subdivide în:

AD: reprezentarea adică umbrele și reflexiile;

DC: credințele noastre deoarece ceea ce vedem nu este realitatea, ci ceea ce am fost programați să vedem.

CB: lumea inteligibilă, lumea ideilor, a prototipurilor, divizată în:

CE: lumea intelectului analitic, care este în final tot o umbră a realității.

EB: rațiunea și anume intelectul pur.

Toate segmentele liniei lui Platon aparțin lumii umbrelor și nu intelectului pur, începând de la planul senzorial, la planul credințelor, la lumea ideilor, până la procesarea analitică și rațională.

"Mitul peșterii" este o alegorie a condiționării deoarece, ”Noi nu privim la lucruri așa cum sunt ele”, fiindcă privim umbrele sau la reflecțiile acestora în oglinda mentală, și înțelegem lucrurile așa cum suntem noi programați și condiționați să le vedem. Am înlocuit "a vedea", cu "a privi" și "a înțelege", fiindcă suntem orbi până la trezire, până la trecerea la regimul direct de cunoaștere și de acțiune.

Un semn al trezirii sau al eliberării din minte este transcenderea dualității. În alegoria oglinzii, folosită în toate tradițiile spirituale din Orient, lumea pe care o percepem prin mijlocirea minții și a simțurilor este una a oglindirilor, a reflexiilor. Realitatea nu poate fi percepută prin șlefuirea sau prin curățarea de impurități a oglinzii, ci prin ”trecere” dincolo de oglindă (a nu se înțelege intrarea în oglindă). Șlefuirea oglinzii (ecranului mental) nu conduce la iluminare, din cauză că se menține orientarea către lumea secundă.

Lumea secundă, accesibilă prin mijlocirea simțurilor, transformă semnalele din mediu în impulsuri, care apoi sunt transmise către creier, unde se realizează o imagine virtuală a realității, care nu este aptă pentru a conduce la o cunoaștere reală. Ea este cauza pentru care se menține prizonieratul în lumea ignoranței (orbirii și întunericului), a conflictelor, a crizelor și a identificărilor eronate.

Problema cunoașterii realității nu este una conectată cu percepția, decât pentru cei care sunt încă prizonieri în minte, fiindcă în procesul de formare a imaginilor virtuale de pe ecranul mental ponderea cea mai importantă o au concepțiile (credințele, modelele despre realitate, paradigmele, condiționarea) care comandă percepția. Până în momentul trezirii, sau al celei "de-a doua nașteri", toate ființele umane sunt prizoniere în realitatea secundă și suferă de sindromul descris în alegoria peșterii lui Platon. Planul formelor pure, informațional, nu este accesibil prin mijlocirea minții și a rațiunii, ci doar prin cunoaștere directă (holografică, non dualistă).

Simboluri folosite în alegorie:

senzoriale pe ecranul mental și pentru lumea sensibilă în care suntem prizonieri. Realitatea secundă / separată se referă și la entitatea cu două fețe minte - corp în care este încarcerat sufletul. Această realitate pe care o cunoaștem prin mijlocirea interfeței minte - corp fizic este fără lumină proprie deoarece lucrează cu lumina împrumutată de la soarele fizic. Acest vehicul (vas, haină) cu două fețe (corp - minte) este orb în lipsa unei surse externe de lumină sau fără extensii senzoriale. Cu porțile senzoriale pe care le are acest vehicul nu vedem, ci doar privim suprafața lucrurilor.

Sufletul se aseamănă cu lumea din afara peșterii (identificată cu lumea Ideilor) pentru că este nemuritor, cunoaște lumea inteligibilă printr-un proces de conversiune a cărui forță o constituie erosul. Iubirea are ca efect uitarea, în vederea dobândirii inocentei sau purității primare. Cunoașterea lumii ideilor este doar o reamintire a sufletului încarcerat în corpul fizic iar menirea vieții întrupate este să se trezească, adică să regăsească calea, să se reîntoarcă.

Marele "păcat", despre care am vorbit mai devreme, pentru care este culpabilizată pe nedrept omenirea, este cel prin care omul a ajuns înzestrat cu un atribut al zeilor și anume mintea, care fără un manual de utilizare corect, devine un stăpânul nostru. Zeii, fiindcă în realitate în Biblie este folosit pluralul "elohim", avertizau că "vei muri", dacă vei consuma din pomul cunoașterii binelui și răului, deoarece căderea în minte a determinat moartea trupească prin ruperea și căderea în realitatea secundă. Dar nici ceea ce a spus șarpele nu era o minciună ci o omisiune:

1. Șarpele nu a spus că "deschiderea ochilor minții va determina închiderea ochilor spirituali, pierderea legăturii cu izvorul vieții (apariția morții, distrugerii, îmbătrânirii), ruperea de realitatea permanentă și căderea în realitatea efemeră a timpului, în care totul se degradează.

2. Nemurirea sufletului nu încetează odată cu moartea hainelor trupești, ci se desfășoară în corpuri succesive, în corpuri muritoare. Acest lucru a fost considerat un impediment pentru cei ce doreau să culpabilizeze omenirea pentru păcatul originar și pentru cei care voiau să demonizeze șarpele, așa că au cenzurat mesajul biblic. Creștinismul a început să nege existența reîncarnării după anul 553 e.n., când la al II-lea Conciliu de la Constantinopol, în timpul împăratului Justinian, s-a votat cu trei voturi contra două, înlăturarea credinței în acest fenomen, făcând astfel să dispară din Biblie orice referire explicită la acesta, deși chiar învățătura lui Iisus Hristos cuprinde gânduri și convingeri despre reîncarnare.

În realitate omul nu vede prin fisurile peșterii, fiindcă ochii sunt traductori ai semnalelor optice în impulsuri care recrează în creier o reconstituire virtuală a realității. Degeaba cureți ochii fizici sau șlefuiești oglinda mentală ca să reflecte întocmai realitatea fiindcă ceea ce o să vezi în ea va rămâne doar o oglindire a realității și nu însăși realitatea.

Pentru a înțelege la ce mă refer să zicem că urmăresc o acțiune. În universul manifestat nu există obiecte ci doar procese sau acțiuni subtile și grosiere (gând, cuvânt, respirație, furie). Dacă centrul meu este în celălalt realizez identificarea cu acțiunea urmărită (devin gândul, cuvântul, furia, respirația) și nu am decât două opțiuni, exprimarea sau reprimarea gândului, cuvântului, acțiunii, respirației, furiei. Exprimarea sau reprimarea furiei sunt două acțiuni nocive, atât pentru semeni cât și nouă. Dacă centrul meu este în izvorul acțiunii, atunci ajung experimental în centrul ființei, în sursa tuturor manifestărilor, asta fiind o cale de descoperire a adevăratei noastre identități, de trezire, de eliberare sau de depășirea dualității, de reîntoarcere acasă, de regăsire a centrului nostru existențial.

Setul de credințe care ne-au fost implantate, se substituie realității și devine gând, cuvânt, fapt, caracter și destin. Suntem programați pentru eșec, dacă nu devenim conștienți de concepțiile și credințele implantate, care ne comandă percepțiile. Vă rog să observați termenul implantare, care poate să fie de mai multe feluri. Suntem îndemnați și programați să adoptăm centrarea reactivă, în care există doar lumea din afară, sau în care doar centrul în celălalt contează, deși doar centrarea în noi înșine, din care izvorăsc fluctuațiile psihoemoționale ne conduce la non-reactivitate, la transcenderea dualității subiectiv-obiectiv, la eliberare, trezire și la "naștere din nou".

Oamenii cred că meditația are scopul de a curăța oglinda mentală de impurități, de a o face perfectă, deoarece nu înțeleg că problema este chiar îndreptarea atenției către oglindirea realității de către minte. Iată ce propune VB: ”mintea nu este decât materie spirituală; poate fi schimbată. Și, odată ce mintea se transformă, se transformă și lumea, lumea va fi diferită, deoarece priviți cu ochii minții. Vedeți lumea așa cum o vedeți pentru că aveți mintea pe care o aveți. Schimbați acest tip de minte și veți vedea o lume cu totul diferită. Iar în absența minții… iată!”. Aceasta este cea mai mare provocare pentru VB, să inducă o stare în care nu există minte.

Atunci ați vedea lumea fără intermediar. În absența minții întâlniți realitatea, deoarece între voi și realitate nu se mai interpune nimic. Deci VB spune că, atunci când mintea nu se manifestă, vă aflați într-o stare necondiționată de dincolo de minte (Bhaivara), o stare de non minte, o stare în care mintea lipsește și unde pentru prima dată priviți lumea așa cum este ea. Mai întâi treceți de la starea dominată de prezența minții la acea stare în care mintea lipsește.

"A trăi în minte este ca și cum ai trăi în oglindă".

"Atunci când te afli iar în centrul tău. Ești în spatele oglinzii, ai trecut dincolo de lumea reflectărilor, ești existențial. Și poți repeta oricând experiența. Pentru o clipă vei reuși, dar imediat vei fi dus în altă parte. Va fi un gând, o reflectare, și deodată te implici în acea reflectare. Dar nu fi trist, nu fi dezamăgit. Se întâmplă așa pentru că de-a lungul vieților noastre am fost preocupați doar de reflectări. Am devenit un fel de roboți. Instantaneu, automat suntem aruncați spre reflectări". Don Miguel Ruiz - ”Căderea în realitatea secundă”.

Don Miguel Ruiz spune că tot ceea ce percepem este conținut în mintea noastră. Noi nu vedem ceva în fața noastră, ci de fapt vedem o reproducere în mintea noastră. Noi nu auzim sunetele care se produc la distanță, ci vibrațiile acustice călătoresc prin aer, lovesc toba urechii, se deplasează prin canalele nervoase și un "sunet" virtual este reprodus în mintea noastră. Senzațiile tactile, mirosurile, gusturile sunt toate percepute și experimentate în același mod. Dacă o sa reții ce am spus și o sa îți amintești de zi cu zi, atunci experiența ta de viață se va schimba complet.

Dacă tot ceea ce percepi se află în interiorul minții tale, atunci unde ești tu? Mintea ta este un balon, iar "tu" (văzătorul) te afli într-un punct de observație din interiorul balonului. Tot ce percepi se află peste tot în jurul tău, dar aceasta nu este lumea exterioară, ci o proiecție pe pereții interiori ai balonului.

Ai putea spune că niciodată nu interacționezi cu lumea exterioară, ci doar cu interiorul propriului tău balon (în care ești prizonier). Aceasta este o descriere literală a modului în care se realizează percepția noastră și explică motivul pentru care există atât de multă confuzie și suferință în starea prezentă pe care o numim "condiția umană".

Concret, există în același timp două realități distincte: în afară "lumea reală fizică" și în interiorul minții noastre o reproducere a lumii reale, unde sunt localizate conștiența noastră și punctul de percepție / observație. Atunci când apare un conflict în percepția și înțelegerea noastră, între ceea ce se întâmplă în lumea exterioară reală și ceea ce noi percepem eronat că se întâmplă în interiorul balonului nostru, atunci se manifestă confuzia, neînțelegerea, conflictul și durerea emoțională. Lumea exterioară indică întotdeauna adevărul asupra modului în care lucrurile sunt într-adevăr, în timp ce lumea din interiorul balonului nostru, este eronată sau distorsionată.

Mintea noastră ia în percepțiile de vedere, sunet, miros, atingere, gust și le reproduce extrem de precise în interiorul balonului. Această reproducere de înaltă precizie ne permite să ne mișcăm, să conducem o mașină, să avem conversații, să mirosim și să gustăm tot, cu un grad foarte ridicat de adevăr și de congruență cu ceea ce este de fapt acolo afară, dar există două lucruri care se întâmplă în interiorul minții noastre, și care nu se întâmplă în lumea exterioară, fizică, ele sunt gândurile și emoțiile noastre. Atunci când ele sunt amestecate cu percepțiile altor simțuri ale noastre, provoacă o percepție și o interpretare distorsionată în interiorul bulei noastre, în raport cu ceea ce se întâmplă, de fapt, în lumea exterioară. Atunci când această distorsiune se întâmplă, ea este cusută atât de exact și de "real", încât noi nici măcar nu observăm că nu este ceea ce s-a petrecut în lumea exterioară.

În tradiția taoistă se face distincția între lumea numelor și formelor și lumea cauzală, intre cunoașterea directă și cunoașterea indirectă sau mijlocită de cuvinte și de impulsurile generate în cursul percepției senzoriale și de cele generate în cursul procesării informațiilor. Taoismul și urmașul său, buddhismul zen, lucrează cu alegoria oglinzii.

Visarea este numai filmul, adică lumea este reflectată în oglinda minții. Suntem atât de implicați în procesul acesta, ne identificam atât de mult cu el, încât am uitat cu totul cine suntem. Visătorul este pierdut în visare, vedem totul, dar nu ne vedem pe noi; simțim totul, dar nu ne simțim pe noi; știm totul, dar nu ne cunoaștem pe noi. Ne cunoaștem doar prin oglindă. Când te uiți în oglindă, închide ochii și apoi gândește-te, meditează: dacă nu ar exista oglinda, cum mi-aș cunoaște chipul? Dacă nu ar exista oglinda, nu ar exista niciun chip. Imaginați-vă o lume în care nu există oglinzi. V-ați cunoaște numai prin ceilalți, iar ceilalți nu pot cunoaște decât forma exterioară. De aceea ajungem să ne identificăm cu ea. Dacă visarea nu încetează cu totul, nu vă puteți trezi. Când visarea încetează, există o cale, mai ales în Zen, cunoscută drept calea bruștei iluminări.

Când filosoful indian Shankara spunea că lumea este un vis, afirmația nu mai este filosofie, ci propunere ca sprijin pentru o anumită meditație.

Iată meditația: dacă vrei ca în timpul visului să ții minte, să îți amintești că este vis, trebuie să începi cu asta de când ești treaz. În mod normal, în timp ce dormi, nu îți amintești că te afli în vis ci crezi că este realitate deoarece întreaga zi ești convins că totul este real. Acest lucru a devenit o atitudine, un fix, o constantă. Ziua întreagă, orice ți-ar trece prin minte, ai zice că este real. Din această cauză și în timpul nopții, în timp ce visezi, crezi că totul este real. A crede că este real ceva, este un blocaj.

Oamenii nu văd cu ochii, ei văd prin ochi. Poate fi doar o imagine, o realitate, sau un vis. Ochii nu pot spune dacă ceea ce văd este real sau nu, pentru că ei nu pot judeca. Nu avem cum să judecăm dacă visăm sau dacă suntem cu adevărat aici și de aceea luam visul drept realitate.

Dacă ești pozitiv, atunci nimic nu e negativ pentru tine iar dacă ești negativ, atunci totul va fi negativ pentru tine. Tu ești sursa a tot ce există în jurul tău, ești creatorul propriei tale lumi. Și noi nu locuim într-o singură lume, deoarece există tot atâtea lumi câte minți există. Fiecare minte trăiește în propria sa lume si creează lumea. Dacă totul pare negativ și totul pare distructiv și totul pare a fi împotriva ta, este pentru că tu nu ai centrul pozitiv în tine. Lumea este doar o oglindă, iar tu te reflecți în ea.

Mintea pură, unde nu este loc de dualitate este natura unui buddha, starea supremă. Egoul este impuritatea. În spatele tău însă stă mintea originală, adevărată. Egoul tău nu este decât praful. Așa că mai întâi de toate încearcă să analizezi ceea ce ești tu, iar apoi vei putea înțelege cum de a fost posibil ca mintea originală să se identifice cu trecutul, cu amintirile, cu praful.

Ce ești tu de fapt? Dacă te întreb în momentul ăsta ce ești, îmi vei putea da două răspunsuri. Unul ar fi un răspuns verbal, iar în acel răspuns verbal îmi vei povesti trecutul tău. Îmi vei spune: "Numele meu este acesta. Sunt din familia asta sau cealaltă, sunt de religia asta, din țara cutare. Am școală sau n-am, sunt bogat sau sărac". Dar toate acestea nu sunt decât experiențe ale trecutului, ele nu te reprezintă. Ai trecut prin ele, le-ai trăit, ele nu sunt decât un fragment, dar trecutul tău se tot adună. Acesta ar fi răspunsul verbal, dar el nu este răspunsul adevărat. Este doar mintea ta care comentează, falsul Eu.

Chiar acum, dacă ar fi să te lepezi de tot trecutul, dacă ai uita și cine este tatăl tău, părinții tăi, rudele tale, religia ta, țara și tot ceea ce este întâmplător, dacă reușești să uiți tot ceea ce este întâmplător în viața ta și rămâi doar tu cu tine, aici și acum, atunci spune-mi: cine ești tu? Nu-ți va veni în minte niciun nume, nicio formă, doar simpla conștiință a faptului că exiști. Vei spune pur și simplu: "eu sunt." În momentul în care vei face referire la "cine", în acel moment te întorci în trecut, la Ego. Ești conștiință, minte pură. Acum, chiar în clipa asta, tu exiști. Doar simpla conștiință că: "Eu sunt." Nici măcar acest "Eu" nu este necesar. Cu cât mergi mai adânc, cu atât vei simți mai mult doar "ființarea", existența însăși. Această existență este mintea pură, ea nu are formă, este lipsită de formă. Această existență nu are nici nume, este ceva fără de nume. Îți va fi greu să te prezinți așa, deoarece în societate, în contact cu ceilalți, ai nevoie de un nume, de o formă, toate furnizate de trecut. Fără ele, fără aceste etichete, ți-ar fi greu să supraviețuiești. Din cauza acestei nevoi utilitare, mintea originală, pură, se identifică și cu numele, dar și cu forma.

Tu ești infinit. Asta este tot ce ți-ar putea fi de ajutor, asta este ceea ce ți-ar aduce mulțumirea. Oglinda interioară, mintea interioară este conștiința pură. Distrugeți barierele. Gândirea este bariera primară. Când gândiți, se creează o barieră de gânduri, un zid de gânduri între voi și realitate. Vă tot gândiți la realitate și vă creați imagini despre ea, în timp ce realitatea, este aici și vă așteaptă. Dacă vă lăsați descoperiți în fața ei, o vei cunoaște. Vă gândiți întruna la ce înseamnă realitatea, dar cum vă puteți gândi la ea, dacă nu o cunoașteți? Nu vă puteți gândi la ceva ce nu cunoașteți. Prin gândire nu atingi niciodată necunoscutul, ajungeți doar la ceea ce este cunoscut.

Elimină gândirea, și bariera va fi înlăturată. Astfel ușile sunt deschise și poate intra lumina și, vei ști că vechiul nu mai există.

Upanișadele (filosofie hindusă) spun: "Acesta este noul și vechiul. Acesta este cel mai vechi și cel mai nou. Este atât cel mai îndepărtat, cât și cel mai apropiat." Modul de exprimare este paradoxal, într-adevăr contradictoriu.

Și mă întrebați: Ce este această creștere treptată, această limpezire treptată, dacă experiența autentică nu vine niciodată treptat, ci imediat? Limpezirea ține de minte, ea înseamnă o eliminare a barierelor. Dacă o barieră cade, nu mai sunteți așa împovărați. Când toate barierele dispar, cu ele pleacă și gândurile. Atunci vei spune: "Nu mai există minte". Când nu mai există minte, limpezirea vine din iluminare. Atunci, claritatea este iluminare deoarece se deschide o altă dimensiune. Nu uita că, oricât de limpede ți-ar fi mintea, ea este totuși o barieră, indiferent cât de transparentă devine.

Se întâmplă uneori ca, atunci când cineva meditează, să devină din ce în ce mai limpede, mai liber, mai sănătos, mai calm. Apoi persoana respectivă se agață de meditație și consideră că a atins tot ce era de atins. Marii învățători au insistat mereu asupra faptului că va veni o zi când va trebui să renunțați și la meditație.

Viața voastră nu este o iluzie, iluzia se află în procesul de identificare al Eu-lui fals, în cadrul prezentării dramei vieții, îngropată în propria moarte. Dacă nu puteți să funcționați pe frecvența de conștiința necesară experimentării Legii Unicului și trebuie să atribuiți polaritățile de bine și rău lui Dumnezeu, respectiv diavolului, atunci măcar regândiți modul în care vă alegeți cuvintele.

Socrate a expus acest subiect discipolilor săi ceea ce fost redat de Platon în: Alegoria peșterii. Fără înțelegerea acestui subiect de care s-au ocupat toți maeștrii (Patanjali, Socrate, Lao Tzu, Iisus, Buddha) și toate tradițiile spirituale autentice (shivaistă, taoistă, buddhistă, toltecă, mayașă), nu se poate depăși analfabetismul spiritual și nici nu se poate vorbi despre înțelegerea și practicarea unei căi spirituale autentice.

"Cel mai important lucru este să nu vă opriți niciodată din a vă pune întrebări (și de a pune sub semnul întrebării și a îndoielii ceea ce știți). Curiozitatea are propriul său motiv de a exista. Nimeni nu trebuie să se împiedice să admire și să contemple misterele eternității, vieții și ale structurii minunate a realității. Este suficient dacă cineva încearcă pur și simplu să înțeleagă, în fiecare zi, câte ceva din acest mister. Nu vă pierdeți niciodată curiozitatea sfântă."

Din cauză că procesarea informațiilor se realizează logic și analogic într-o realitate virtuală, folosind limbaje naturale (cuvinte: simboluri sonore și vizuale) și limbaje artificiale (simbolice, științifice, matematice) aceasta este o sursă permanentă de erori care trebuie înlăturată constant.

Tradiția taoistă și cea a buddhismul zen se referă la inutilitatea șlefuirii oglinzii mentale, fiindcă oricât am șlefui o cărămidă (aluzie și la imperfecțiunile planului grosier în care este situată mintea) ea va reflecta în definitiv tot umbre, tot o realitate secundă.

Trecerea la regimul de funcționare nemijlocită sau directă, non dualistă, holografică sau divină, se petrece la trezire, iluminare sau eliberare din realitatea secundă a minții.

Acest regim de funcționare non dualist este numit acțiune paradoxală, nonacțiune și este cunoscut în toate tradițiile spirituale ale omenirii sub diferite denumiri: wu-wei (în taoism), naishkarmya (în Karma Yoga), vairagya (în Yoga Sutra), mu i shizen (în buddhismul zen). Ființa umană trezită poate funcționa stabil în acest regim. Celelalte ființe umane simt gustul îndumnezeirii doar în momentele de transă mistică, sau în rarele clipe în care sunt răpiți sau abandonați în fluxul iubirii autentice.

Înțelegerea percepției dovedește că lumea fizică, pe care o consideram reală, este de fapt o proiecție interioară holografică, o reconstituire virtuală a realității, o iluzie. Câmpurile energetice sunt decodificate și transformate de către creierul nostru într-o imagine în 3D, pentru a ne da iluzia unei lumi fizice reale.

CONTROLUL REACȚIILOR SI LIBERUL ARBITRU

Dacă mergi pe stradă și un necunoscut îți spune: "Ești un prost", după care merge mai departe, tu poți percepe și reacționa în două feluri. Poți accepta imediat cuvintele necunoscutului, gândindu-te: "Da, sunt un prost" (calea folosită de Anthony de Mello), sau te poți înfuria. Te poți simți umilit, sau poți pur și simplu să ignori cuvintele acestuia. Adevărul este că persoana respectivă era măcinată de propria sa otravă emoțională și ți-a spus asta numai pentru că ai fost prima persoană care i-ai ieșit în cale. De fapt, otrava lui nu avea nimic de-a face cu tine, de aceea tu nu trebuie să o iei personal. Dacă poți înțelege acest adevăr, nu reacționa în nici un fel, pentru ca el este ”responsabil” de ceea ce spune, de fapt, condiționările sale sunt responsabile.

Aceasta înseamnă că se recomandă a practica atitudinile corecte față de reacțiile apărute din interacțiunea celorlalți cu tine. Patanjali spune că atitudinea noastră față de rău, este să nu reacționăm. Poți foarte bine să te gândești: "Bietul om! Probabil că suferă foarte mult, dacă mi-a putut spune așa ceva!", dar nu lua cuvintele sale la modul personal. Acesta este doar un exemplu, dar principiul poate fi aplicat la aproape tot ceea ce se ți întâmplă, în fiecare moment. Noi avem Egoul, care interpretează întreaga realitate din jurul lui ca și cum l-ar afecta direct, lucru care îl conduce la reacții exagerate. Noi nu înțelegem ce se petrece cu adevărat în jurul nostru pentru că reacționăm imediat și le luăm la modul personal.

Reacțiile noastre se nasc din convingerile înrădăcinate adânc în subconștientul nostru, deoarece le-am repetat de o mie de ori aceste reacții și au devenit o rutină pentru noi. Ne-am condiționat astfel să reacționăm într-un anume fel. Dacă îți vei observa reacțiile, o să îți dai seama că așa este și că răspunsurile sunt într-o anumită manieră personală. Tocmai în asta constă provocarea: în a ne schimba reacțiile normale, rutinele zilnice, în a ne asuma riscurile și în a face alegeri diferite. În cazul în care rezultatele nu sunt cele dorite, putem face noi schimbări în viața noastră, mereu și mereu, până când ajungem la rezultatul dorit.

Spuneam mai devreme că existența Egoului și a sistemului nostru de convingeri, nu reprezintă opțiunea noastră. Dacă ne dăm seama că nu am avut nicio șansă atunci când am fost condiționați, că nu am ales personal această cale, că totul nu este decât un vis, atunci putem regăsi ceva foarte important, ceva ce am pierdut de mult și pe care religiile îl numesc "liberul arbitru". Toate religiile afirmă că atunci când l-a creat pe om, Dumnezeu i-a dat liberul arbitru. Acest lucru este adevărat, dar Visul (trăirea în dualitate) ne-a răpit acest liber arbitru și l-a păstrat pentru el, căci Visul controlează voința majorității oamenilor. Atunci când conștientizăm un aspect, avem posibilitatea de a alege.

Dacă ne-am păstra în permanență această stare de conștientizare, noi ne-am putea schimba rutinele, reacțiile noastre obișnuite, și chiar întreaga viață. Conștientizarea este procesul prin care ne putem regăsi liberul arbitru. Dacă dispunem din nou de liberul arbitru, noi putem opta în fiecare moment pentru a ne reaminti cine suntem. Chiar dacă mai uităm din când în când, putem face din nou și din nou aceeași opțiune, dar numai dacă suntem conștienți.

Dacă nu suntem conștienți, nu avem posibilitatea de a opta. A deveni conștient înseamnă a deveni responsabil pentru propria viață. Nu suntem responsabili decât pentru noi înșine, deoarece nu noi am creat lumea așa cum este, ea era deja așa înainte de a ne fi născut noi. Noi nu ne-am născut cu marea misiune de a salva lumea, de a schimba societatea. Adevărata misiune pe care o avem în viață este aceea de a deveni fericiți. Pentru a putea deveni fericiți, noi trebuie să ne privim în față convingerile, felul în care ne judecăm și ne victimizăm singuri, renunțând la acest mod de viață.

Trebuie să fim foarte cinstiți cu noi înșine în legătură cu fericirea noastră. Noi putem avea totul, dar mai întâi trebuie să avem curajul să ne deschidem ochii, să descoperim adevărul, să vedem lucrurile exact așa cum sunt. Oamenii sunt atât de orbi, dar numai pentru că nu doresc să vadă.

Așa se explică cuvintele profetului:

"Nu există orb mai mare decât cel care nu vrea să vadă. Nu există surd mai mare decât cel care nu vrea să audă, și nu există nebun mai mare decât cel care nu vrea să înțeleagă".

Oamenii sunt îngrozitor de orbi, dar plătesc un preț mare pentru orbirea lor. Dacă și-ar deschide ochii și ar vedea viața așa cum este, ei ar putea evita foarte multă durere emoțională. Asta nu înseamnă că riscurile dispar cu desăvârșire. Suntem vii și deci trebuie să ne asumăm riscuri. Și chiar dacă eșuăm, ce contează? Nu are nici cea mai mică importanță. Învățăm din greșeala noastră și ne continuăm drumul, fără prejudecăți. Judecată de sine nu este necesară. Trebuie doar să ne acceptăm propriul adevăr și să ne dorim un nou început.

Dacă ne putem vedea așa cum suntem, am făcut deja primul pas către acceptarea de sine, către oprirea autorespingerii. Odată ce am ajuns să ne acceptăm așa cum suntem, lucrurile pot începe să se schimbe, dar numai din acest punct mai departe. Oamenii nu reacționează la abuzuri deoarece se consideră fără valoare. Orice om are prețul lui și Viața respectă această valoare pentru că se măsoară în iubire. Mai mult, valoarea se măsoară în iubirea de sine. Acesta este prețul tău, măsura în care te iubești pe sine, iar Viața respectă acest preț. Când prețul celui care se iubește pe sine este foarte mare, înseamnă că toleranța sa față de abuzurile comise asupra sa este foarte mică. Ei se plac așa cum sunt, se respectă, iar acest lucru le sporește prețul. Dacă sunt anumite aspecte legate de sine care le displac, prețul coboară.

Din cauza Eului și a separării, a dualității în care trăim, atunci când privim în jurul nostru, noi vedem un Univers format din un număr infinit de entități și de obiecte diferite. De asemenea există și senzația creatorului din mine, adică ca Eu fac asta, Eu am făcut asta sau Tu ești, Tu faci. Acest lucru întărește sentimentul că fiecare dintre noi este o entitate autonomă separată, independentă de toți ceilalți și de tot Universul. Avem senzația că deținem controlul asupra tuturor lucrurilor ce există, a emoțiilor și acțiunilor noastre. Credem că avem liber arbitru. Dacă asta ar fi adevărat, atunci de ce pretindem ca: „Tot ce există este o singură Sursă sau Dumnezeu și nu există altceva decât Sursa”? Afirmația originală pare să contrazică faptele evidente și experiențele noastre clasice. Înțelegerea și experiența noastră privitoare la Univers este din nefericire bazată pe iluzia creată de simțurile noastre astfel încât conștiința ia aparența ca Adevăr Unic și creează o iluzie.

Să ne imaginăm Sursa precum un mare ocean în mișcare care formează valuri. Când cineva privește la ocean din afară, el vede numai o suprafață limitată. Fiecare val îi pare solid, distinct, diferit. Să presupunem că el nu a mai văzut niciodată oceanul și nu poate observa integralitatea lui și faptul că totul este apă. El vede doar valuri distincte, foarte diferite și va gândi că fiecare val acționează și se mișcă independent. Nu va înțelege că oceanul este cel care se mișcă cu ajutorul valurilor sale și că valurile nu sunt nimic altceva decât o manifestare a oceanului, o aparență de suprafață.

Simțurile noastre sunt în aceeași poziție cu persoana care vede oceanul de la distanță și pierde unitatea și integralitatea acestuia, dar observă diferite forme ale valurilor. Simțurile noastre când privesc, văd fiecare obiect, fiecare persoană diferită, separată. Noi nu percepem că în esență aceasta este o iluzie autocreată. Fiecare persoană, fiecare lucru sunt doar diferite vibrații ale Sursei Unice, pe care aceasta le creează când se mișcă. Universul este manifestarea Sursei Unice. Orice lucru văzut de noi este aparența Sursei, așa cum ea se arată simțurilor noastre, însă Adevărul nu este limitat doar la Aparență, Adevărul este că „Tot ce există este Sursa Unică”, așa cum fiecare val nu este nimic altceva decât apă.

Sursa și „Sursa în Mișcare” nu sunt două lucruri diferite. Universul creat de către Sursa în Mișcare este Sursa în Sine. Orice ființă vie sau obiect fără viață este în esență Sursa sau Dumnezeu, deoarece tot ce există sunt vibrații ale Sursei, iar vibrațiile și Sursa nu sunt două lucruri diferite, ci numai UNUL.

Conștiința noastră, (inclusiv cele cinci simțuri) este numai un instrument ce ne ajută să observăm și să dăm un sens Universului. Totuși conștiința fiind limitată, limitează Adevărul pe care încercăm să-l vedem sau să-l cunoaștem. Ea crede că Adevărul este așa cum îi apare ei însăși și creează o iluzie a Adevărului.

Conștiința poate fi definită ca fiind capacitatea creierului de a percepe stimulii interni (gânduri, emoții, senzații...), la fel de bine ca și stimulii externi (tot prin cele cinci simțuri) și de asemenea, capacitatea de a da naștere unui răspuns. Conștiința este un fenomen vital, căci ea permite vieții să se desfășoare, ne permite să fim conștienți de noi înșine, de alții și de mediul înconjurător.

Trăind numai în această realitate pe care o percepem, avem o limitare majoră impusă de cele cinci simțuri. Conștiința noastră are capacitatea de a depăși limitările aparente, văzând și celelalte nivele ale realității. Acestea pot veni ca visuri profetice, conexiuni telepatice, coincidențe necauzale, sincronicitate, sau ca o sesizare a Unității în timpul meditației și mult mai rar, ca o completă și nezdruncinată înțelegere și intuiție, precum este în cazul maeștrilor. Când acesta se întâmplă, vorbind metaforic, noi percepem Lumina care îndepărtează umbrele și elimină toate iluziile și atunci conștiința se dezvoltă, nu numai datorită evoluției, ci și datorită înțelegerii subite a „Ceea ce este”.

Împreună cu conștiința de sine, cu Eul, apare conștiința creatorului. De când individul gândește că are o existență independentă, el crede despre sine că este creatorul acțiunilor ce au loc prin mecanismul corp – minte și devine subiectul, în timp ce orice altceva apare ca obiect. Ca subiect, individul se pretinde Autor. Individualitatea pretinde că este creatoarea propriilor sale acțiuni și mai mult, ea percepe că poate să gândească și să facă alegeri referitoare la cum să acționeze și că are liber arbitru.

Nu există liberul arbitru și senzația creatorului este o iluzie, pentru următoarele motive:

1. Dacă nu există o separare individuală, atunci cum pot exista acțiuni individuale? Toate acțiunile sunt ale Sursei sau ale lui Dumnezeu. Acțiunea personală este o iluzie, pentru că nicio persoană nu poate acționa independent de Dumnezeu. Când nu ești o individualitate separată, când orice este vibrație a Sursei Unice impersonale, mai poți spune că exista acțiuni personale? Toate acțiunile sunt funcționarea Totalității impersonale. Precum oceanul și valurile din exemplu de mai sus. Dacă tu vezi viața ca pe un film, Sursa a proiectat acel film, Ea interpretează rolurile și apoi tot Ea este cea care privește pe ecranul conștiinței, care este de asemenea al Sursei. Toate acțiunile sunt impersonale și toate acțiunile sunt ale Sursei. Separarea individului și acțiunile lui separate, sunt iluzii.

2. Fiecare acțiune pe care individul o numește ca fiind a sa, este doar o reacție a gândului care se naște în minte. Fiecare gând pe care omul îl numește a fi gândul său, este o reacție a minții în conformitate cu programarea sa. Individul nu are controlul nici asupra gândului, nici asupra acțiunii sale, prin urmare el nu are liberul arbitru. În multe cazuri, individul acționează cu o anumită dorință și descoperă că Universul are complet de fapt un alt plan pentru el.

Definiția liberului arbitru este: „În aceleași condiții date, pot eu să acționez altfel ?” Răspunsul este clar: Nu. Chiar dacă eu am ales să acționez într-un anumit mod, alegerea acțiunii mele este impusă de acel mod particular, determinat de factorii pe care nu-i am sub control, deci eu nu am nici un control asupra reacțiilor acțiunii mele și nici ale celorlalți.

Putem spune că Sursa sau Totalitatea acționează prin corpurile individuale în moduri diferite, corpul fiind doar un instrument ce exprimă acțiunea Sursei și toate acțiunile sunt vibrații ale Sursei Unice.

3. Individul percepe existența sa ca fiind limitată în patru dimensiuni – spațiu-timp, așa că este un sens al existenței în spațiu și timp. Existența în spațiu dă entităților aparența de a fi localizate într-un anumit loc în spațiu, de cele mai multe ori depărtate una de alta, iar existența în timp conduce la experiența curgerii timpului din trecut, în prezent și apoi spre viitor. Cunoscând trecutul și momentul prezent, nu știm însă ce ne va aduce viitorul, dar noi gândim că viitorul este determinat de acțiunile și alegerile noastre.

Sensul existenței în spațiu determină iluzia separării în timp, iar sensul existenței în timp determină iluzia că există liberul arbitru. Chiar dacă părem a fi în spațiu și în timp, Adevărul nu este limitat la acest fapt deoarece el este perceperea existenței într-o proiecție în patru dimensiuni spațiu-timp, a Ființei Tale.

Dar la un nivel mai înalt al Realității, tu ești dincolo de spațiu și timp. Tu ești numai conștient de existența ta în patru dimensiuni. Fiind nelocalizat în spațiu, înseamnă să exiști la o dimensiune în care conceptul nostru convențional de spațiu este irelevant și transcendent. Aceasta înseamnă că entitățile sunt toate conectate fără distanță și separare, numai proiecțiile lor în spațiu tridimensional par a fi separate. În mod asemănător, fiind în afara timpului, înseamnă că toate punctele timpului sunt conectate, cu alte cuvinte trecutul și viitorul sunt toate conținute în acest moment prezent, în Acum. La acel nivel al Realității nelocalizat în timp, nu numai trecutul, dar în mod potențial viitorul este de asemenea cunoscut.

Acest fapt înseamnă că din acel punct de referință, viitorul este deja acolo, predeterminat să spunem, și atunci cum poate un individ să facă alegeri privind viitorul sau să-și exercite liberul său arbitru?

Fiecare persoană își realizează numai destinul său, dar tu nu ești corpul sau individul care crezi că ești, deoarece Tot ce există este Sursă și Tu ești Aceea. Deci, destinul sau predeterminarea poate numai să determine doar corpurile, care sunt doar instrumente ale Sursei. Pentru Sursă (Tu cel adevărat), tot ce se întâmplă este numai o parte a „ceea ce este” și nu există nicio judecată dincolo de asta.

Să luăm exemplul unei furnici care merge repede. Furnica nu poate ști unde va fi ea în viitor. Un observator extern vede direcția în care furnica se îndreaptă și vede o sămânță de grâu în calea ei. Furnica ajunge la sămânță, poate să o lase sau poate să o ia, în funcție de alegerea sa, de a acționa sau de a merge mai departe. Pentru observatorul extern, furnica a fost predestinată să găsească sămânța, căci el putea să prevadă viitorul furnicii.

În concordanță cu Totalitatea nu este nici un liber arbitru nici un destin predeterminat, pentru că nu există decât eternul moment prezent, ACUM, în timp totul „așa este” și totul acționează „așa cum trebuie”. Problema viitorului niciodată nu se pune pentru o Ființă impersonală, Sursa sau Tu cel adevărat. Timpul nu exista! Exista doar momentul ACUM!

Putem spune că liberul arbitru este experimentat dar el nu există, deoarece tot ce vedem este manifestarea Unicei Surse și orice acțiune este o acțiune impersonală a aceleiași. Nu există individualitate separată și nu există acțiuni individuale. Sursa se identifică cu ea însăși, precum conștiința se identifică cu mecanismele corp - minte și creează false pseudo subiecte. Aceste subiecte nu sunt reale, pentru că ele sunt bazate numai pe percepții limitate, gânduri sau concluzii false. Atunci când Sursa se dezidentifică, Adevărul fundamental este revelat. Sensul creației personale este o iluzie sau mai precis o realitate limitată. Tu exiști simultan în diferite nivele ale realității și numai la cel mai jos nivel, tu pari o individualitate ce se simte creator. La nivele mai înalte ale realității, tu ești constituit din vibrații, ești un corp energetic, iar la cel mai înalt nivel al realității, Tu ești Sursa.

Omul este mult mai mult decât un organism complet, fiind construit într-un sistem biologic mult mai sofisticat decât orice altă ființă vie. Sentimentele și gândurile se nasc ca parte a funcționării biologice a creierului, interacționând cu corpul. Când apare o senzație, un gând, o idee, ea apare numai din cauza factorilor genetici, biologici și de mediu, prezenți în acel moment. Orice gând cauzează schimbări chimice și biologice în sistemul nervos și endocrin. Acestea conduc către o senzație pe care noi o numim sentiment. Gândurile și emoțiile iau naștere datorită condiționării corpului (inclusiv a minții), ce operează la un nivel mult mai complex decât un calculator deși există asemănare între el și corpul uman. El recepționează un semnal de intrare, reacționează la el și generează un răspuns (gând, acțiune etc.). Acest răspuns este în concordanță cu condiționarea sa genetică și de mediu, care împreună realizează programarea sa biologică.

Sentimentul că ai fi o marionetă apare numai din cauza identificării cu mecanismul corp-minte. Tu ești Sursa, corpul este marioneta, dar tu nu ești limitat numai la corp. Există numai un singur spirit, dacă tu vrei să-l numești astfel și acela este Sursa, Dumnezeu sau Tu cel adevărat care nu s-a născut nicicând și nu va muri niciodată și în mod sigur nu va renaște.

Individul, separat vorbind, la cel mai înalt nivel al Realității, nu poate să existe, deoarece nu există frontiere și separație în Totalitate și atât timp cât nu există un creator personal și fiecare acțiune este o funcție impersonală a Totalității, este clar că aici nu există subiecte ca: „Eu am făcut asta”. Dacă nu există subiecte individuale, atunci nu există motiv să se pretindă existența individualităților, căci ele sunt doar obiecte, fără subiect.

Toate mișcările sunt simple transformări ale energiei dintr-o formă în alta sau de la o scară vibrațională la alta și la acest nivel subtil nu există noțiuni de bun sau rău. Energia totală se conservă întotdeauna și nimic nu poate fi pierdut. În afara Sursei nu există nimic, sau în afara manifestării sale vibraționale nu se poate întâmpla nimic în exterior, deoarece toate mișcările sunt interne.

Doar atunci când Sursa (în cazul individului, conștiința) se identifică cu mecanismul corp-minte și creează sentimentul iluzoriu al „eu-lui”, toate dualitățile și problemele asociate apar odată cu el. Pentru individ problemele nu încetează niciodată, așa cum pentru Totalitate, problemele nu apar niciodată. Judecata minții îl face pe individ să perceapă orice ce îi generează propria plăcere, ca fiind bun și orice îi generează durere, ca fiind rău. În această viață pe Terra, din clipa în care te-ai născut, tu ești destinat morții și atât timp cât tu însuți te crezi o individualitate separată, tu vei fi afectat de către toate dualitățile ce provin din aceasta. Numai când Tu îți vei da seama că nu există o astfel de individualitate și astfel „Tu cel adevărat” nu te-ai născut niciodată și nu vei muri niciodată, atunci toate dualitățile vor fi depășite și nu ți se mai pot aplica. Moartea va fi văzută doar ca ceva ce se întâmplă corpului, deoarece energia se transformă în altă formă.

Când privim așa numitele acțiuni rele, vom înțelege că toți acționează în conformitate cu condiționările fiecăruia, îndeplinindu-și destinul și că totul este o acțiune a Sursei. Când există înțelegerea Adevărului, judecata va dispărea deoarece totul este simplu, „așa este” și fiecare acțiune este „cum trebuie să fie”.

În anumite cazuri, Sursa acționează prin așa numitul eu individualizat, pe așa numita cale rea, în special când există un conținut puternic al Ego-ului. Individualitățile ce simt că ele sunt separate de rest, generează acțiuni așa numite rele pentru a-și alimenta orgoliul. În alte situații, când identificarea este mai slabă sau inexistentă ca în cazul învățătorilor desăvârșiți, acțiunile rele nu vor apărea, dar în ambele cazuri răul este o judecată a minții și se găsește doar într-un gând.

Când orice acțiune este privită ca o fiind o funcție impersonală a Totalității, nu poate apărea nici judecata, nici dualitatea. Binele și răul există numai într-un gând fals, care este susținut de către un alt gând fundamental fals al identificării cu Eul. Când Totalitatea este complet înțeleasă, această separare nu va exista în realitate și toate gândurile false vor fi anihilate instantaneu.

Observi că identificarea și procesul de dezidentificare sunt doar mișcări în interiorul Sursei sau în interiorul conștiinței. Nimic nu se întâmplă Sursei deoarece ea nu este afectată de toate mișcările.

Chiar dacă noi ne referim cel mai des la conștiință ca fiind individuală, în realitate, deoarece nimic nu este separat, nu există. Toate mințile sunt conectate nelocalizat și astfel există o singură minte sau o conștiință colectivă. Telepatia, visele profetice sau arhetipale, toate indică conexiunea minților cu Mintea Unică. Toate corpurile și mințile sunt conectate ca un mare și Unic Câmp Vibrațional în spațiul exterior.

Evenimentele ce au loc în fenomenologie sunt simple reflexii ale mișcării vibraționale a Sursei, pe ecranul conștiinței unice și ele pot fi numite „vise trăite”, fiind foarte asemănătoare cu visele din starea de somn. Când cineva visează și se trezește își dă seama că a fost doar un vis. Același lucru se întâmplă pe durata stării de identificare cu Eul, toate evenimentele sunt observate ca fiind foarte reale pe ecranul conștiinței individuale, numai că, odată cu trezirea, totul este înțeles doar ca „vis trăit” și nu ca o realitate. După trezire, evenimentele sunt observate pe ecranul conștiinței unice, unde nimeni nu este spectator la nimic și unde toate evenimentele sunt văzute ca mișcări ale Sursei, așa cum sunt reflectate în Sursă (precum conștiința).

Mecanismul corp-minte este programat de factorii genetici, biologici și de mediu să acționeze, să se miște, să facă ceva. Acțiunea sau lipsa ei nu este controlată de tine, deoarece tu acționezi în conformitate cu destinul tău. A nu face nimic înseamnă de fapt a face ceva, din cauză că a face și a nu face reprezintă mișcări în fenomenologie. Creierul tău poate reacționa la această cunoaștere într-un mod de a nu face nimic, în eventualitatea că totuși el va înțelege că Sursa se mișcă prin corp, sau va decide să continue mișcarea atât timp cât este spectator la „ceea ce se întâmplă”. Există o reacție a creierului la factorii curenți determinanți la care tu nu ai control. Acțiunile vor continua să aibă loc, precum au avut loc întotdeauna și dacă acesta este destinul mecanismului corp-minte, să stea și să intermedieze, așa va face.

Corp fiind, tu nu ai libertate dar acela nu ești Tu. Tu ca și Sursa, ești liber să te miști și să vibrezi etern. Adevărata libertate o vei obține numai înțelegând adevărata ta ființă. Gândind că tu ești o individualitate ce ai nevoie în mod constant să faci ceva și să lupți pentru lucruri, nu vei avea o libertate adevărată. Când Ego-ul este puternic, el se luptă cu Universul să obțină ceea ce dorește, doar că el nu poate funcționa împotriva voinței Sursei. Libertatea este să lucrezi cu Sursa, cu Tine, cu Universul. Ca acest lucru să se întâmple, vei lua o atitudine de spectator, vei crede în destinul propriu și vei accepta „ceea ce este” și că aceasta este Libertatea adevărată. Vei vedea că Universul a fost și va fi întotdeauna acționat prin acest corp și tu vei fi mai puțin implicat și vei înțelege că orice lucru se întâmplă întotdeauna grație Sursei sau lui Dumnezeu este ceea ce trebuie să fie.

Creația personală nu este libertate, pentru că tu te limitezi pe tine însuți, la o persoană ce este o parte minusculă din Univers, pentru că atunci Sursa este prinsă și ea în acea sclavie.

Tu (Sursa) exiști pur și simplu și acesta este Adevărul Final. Tu, ca un corp de vibrații, nelimitat în spațiu și timp, ești în afara spațiului și timpului, depășindu-le. Dacă timpul este în interiorul tău, atunci el este de la momentul zero, până la cel mai îndepărtat viitor. În interiorul tău, trecutul și viitorul sunt deja conținute în momentul