Numai vibrații bune
Vibrațiile bune sunt doar vibrațiile înaltei
Termenii bun și pozitiv sunt folosiți alternativ
pentru a descrie ceva dezirabil. De exemplu, de câte ori etichetezi un
eveniment trecut ca fiind o experiență bună sau pozitivă, te referi la ea în
acest fel, pentru că s-a desfășurat așa cum ai sperat sau cel puțin nu atât de
rău pe cât ar fi fost posibil.
În principiu, îți dorești ceea ce îți dorești pentru că acel
lucru te face să te simți bine. În viață îți urmezi dorințele ca să-ți creezi o
stare emoțională plăcută și să eviți neplăcerea. Cei mai mulți dintre noi
suntem convinși că îndeplinirea dorințelor ne face fericiți.
Având în vedere că emoția este una dintre cele mai puternice
vibrații pe care le putem controla și că, ceea ce este fundamental, emoțiile
pozitive sunt ținta căutărilor noastre, putem deduce că preocuparea noastră în
viață este să trăim vibrații bune. Gândește-te: când te simți bine, ai impresia
că și viața ta este bună. Dacă ai putea resimți permanent vibrații bune, ți-ai
vedea întotdeauna viața într-o lumină pozitivă.
Medicul Hans Jenny este cunoscut ca cel ce a consacrat
termenul „cinematică", desemnând studiul sunetului vizibil și al
vibrației. Una dintre experiențele lui cele mai cunoscute arată efectul
sunetului asupra nisipului împrăștiat pe o placă de metal plană, care este
făcută să vibreze cu frecvențe diferite lovind un arcuș de vioară de marginea
acesteia. Se formează astfel tot felul de modele în funcție de diferitele
frecvențe. La vibrații mai înalte apar niște minunate modele complicate;
vibrațiile mai joase produc forme mai puțin atrăgătoare. Prin urmare, o
vibrație mai înaltă produce efecte mai plăcute.
Ideal vorbind, vrem să ne simțim în viață cât mai iubitori
și mai veseli posibil. Acestea sunt sentimentele cu cele mai înalte vibrații și
ne vor ajuta să avem parte de mai mult din ceea ce ne dorim - și, prin
extensie, de mai multe vibrații bune. Dimpotrivă, sentimentele de ură, furie și
disperare au vibrații foarte joase. Ele vor atrage mai mult din ceea ce nu ne
dorim.
Aplicând principiul Legii vibrației, pentru a recepționa
vibrații bune trebuie să emitem vibrații bune. Fiind transmițători și receptori
ai frecvențelor vibrațiilor, vibrațiile pe care le emitem vor atrage
întotdeauna ceea ce vibrează cu aceeași frecvență ca a noastră. Aceasta
înseamnă că sentimentele pe care le transmitem Universului se vor întoarce la
noi prin vibrații corespunzătoare. Așadar, dacă vei transmite un sentiment de
bucurie, ți se vor da lucruri de care să te poți bucura. Concepția comună și
greșită este că te simți bine numai atunci când ai ceea ce vrei. Adevărul este
că poți să te simți bine chiar acum.
Până la urmă, iubirea de sine și creșterea nivelului tău de
vibrație merg mână în mână. Când faci efortul de a-ți ridica vibrația, îți
arăți ție însuți iubirea și atenția pe care le meriți. Te vei simți bine și vei
atrage binele. Făcând acțiuni pozitive și schimbându-ți modul de gândire vei
dovedi lucruri mai mari. Iubindu-te pe tine vei trăi o viață pe care o vei
iubi.
Conștientizarea prezentului
În fiecare secundă pe care o risipești gândindu-te la
momentul următor, eviți să accepți prezentul. Asigură-te că nu-ți trăiești
viața doar în mintea ta.
Odată cu progresul global al tehnologiei, societatea
noastră este tot mai absorbită de gadgeturile personale și nu de lumea din jur.
Stăm cu telefonul în mână mai mult decât ne implicăm în conversații adevărate
și decât ne ținem în brațe. Suntem atât de ocupați să ne uităm pe ecrane și să
luăm parte la interacțiuni digitale, încât uităm de mediul înconjurător.
Se pare că oamenii preferă să participe la un eveniment
privind printr-un aparat de fotografiat, decât să se folosească de propriii
ochi ca să se bucure de ceea ce este în fața lor. Spectatorii de la concerte au
chipurile luminate de strălucirea ecranelor telefoanelor. Nu vreau să spun că
nu trebuie să imortalizăm amintirile acestor momente prețioase. Dar viața care
se desfășoară prin intermediul unui ecran ne împiedică să trăim momentul
prezent.
Continuând să ne distragem de la momentul prezent devenim
mai anxioși, temători și stresați. Îngrijorările ne copleșesc în viața de zi cu
zi pentru că suntem acum condiționați să trăim în altă parte și nu exact aici.
Mai mult decât atât, ignorăm oamenii din jurul nostru, iar prețul îl plătesc relațiile
noastre personale.
Acesta este motivul pentru care ne simțim adesea nefericiți,
deconectați și pierduți. Vibrația noastră este diminuată pentru că ne simțim
într-o situație imaginară, ce nu corespunde realității pe care o trăim. Retrăim
momente din trecut, ne temem de viitor și creăm în minte obstacole. Dedicăm
energia noastră creativă unor idei distructive, ceea ce ne aduce frământări în
viață.
Prezentul este singurul timp pe care îl avem la dispoziție.
Timpul odată devenit trecut nu mai există, indiferent de câte ori îl recreezi
în mintea ta. Iar viitorul încă nu a sosit; dar, încă o dată, te transpui acolo
mental. Mâine vine deghizat în astăzi, iar unii dintre noi nici măcar nu bagă
de seamă. Nimic nu este mai valoros decât momentul prezent, pentru că nu îl mai
capeți înapoi. Poți crea o amintire vizuală pe care să o refaci, dar din punct
de vedere fizic nu o poți trăi a doua oară.
Gândește-te la o situație când ai uitat să verifici cât era
ceasul sau să te uiți în telefon. Poate că erai înconjurat de oameni dragi sau
făceai ceva plăcut. Erai atât de absorbit de momentul pe care îl trăiai, încât
nu ai avut timp să-ți faci griji cu privire la trecut sau la viitor. Pur și
simplu te simțeai bine unde te aflai. Iată ce înțelegem prin a trăi în momentul
prezent.
Așa cum vom vedea mai târziu în această carte, planificarea
viitorului este vitală pentru a-ți atinge obiectivele, dar nu ar trebui să
petrecem prea mult timp cu acest lucru. Dacă ne gândim bine, prezentul este tot
viitor, mascat în momentul actual. Poate că acum zece ani ți-ai imaginat
viitorul exact ca acest moment din viața ta. Viitorul este astăzi. |