Mișcările Gurdjiev

PREFAȚÃ ... 7

PARTEA I - BIOGRAFIA

Capitolul 1 - Georgii Ivanovici Gurdjiev ... 15 Capitolul 2 - Moștenirea lui Gurdjiev. Inventar și clasificare... 31
Capitolul 3 - Transmiterea directă a învățăturilor ... 45 Capitolul 4 - Lupta magicienilor ... 62 Capitolul 5 - Istorisirile lui Beelzebub către nepotul său ... 74
Capitolul 6 - Ultimii ani din viața lui Gurdjiev, moartea și succesiunea (la tron) ... 99
Capitolul 7 - Despre „Grupurile Gurdjiev" și răspândirea învățăturilor după moartea sa ... 109
Capitolul 8 - Reversul medaliei ... 123 Capitolul 9 - Învățăturile lui Gurdjiev ... 129 Capitolul 10 - Cele două elemente de bază ... 141 Capitolul 11 - Muzica lui Gurdjiev/de Hartmann ... .154 Capitolul 12 - Obiectivitate și subiectivitate în artă ... 179

PARTEA a II-a - MIȘCÃRILE GURDJIEV

Capitolul 13 - Ce sunt Mișcările? ... 197 Capitolul 14 - Primele mele experiențe cu Mișcările ... 204
Capitolul 15 - Mișcările văzute din afară și sufletul păpușii .... 209
Capitolul 16 - O călătorie continuă a descoperirii. În căutarea „Măreței rugăciuni" și coreografiile ... 218 Capitolul 17 - Tripticul cronologic ... 243 Capitolul 18 - Trecând granița dintre dansurile tradiționale și creațiile originale ale lui Gurdjiev ... 258
Capitolul 19 - Muzica pentru Mișcări ... 286 Capitolul 20 - Spectacolele istorice și înregistrările filmate ... 305
Capitolul 21 - Transmiterea Mișcărilor după moartea lui Gurdjiev ... 312
Capitolul 22 - Coreografiile - Posibilitățile și imposibilitățile lor. Cerințele interioare și exterioare pentru practicarea Mișcărilor ... 326
Capitolul 23 - Evoluții recente ... 336

ADDENDA
I. Titluri și explicații notate de Thomas de Hartmann înaintea spectacolelor ... 315
II. Corespondența numerelor „franceze" și „americane" atribuite Mișcărilor ... 353
III. Despre film ... 354

DESPRE AUTOR ... 359
DESPRE HOHM PRESS ... 360

Acesta este un punct esențial cu privire la conținutul moștenirii lui Gurdjiev, astfel încât aș dori să-l ilustrez cu un exemplu din propria experiență. Când reflectez asupra vieții mele, văd o curgere de tablouri, în care imagini noi apar luminoase, pe măsură ce imaginea anterioară dispare în amurgul anticamerei amintirilor, poate pentru totdeauna. Câteodată, o imagine apare mai luminoasă decât alta și adastă mai mult timp în fața ochilor minții. Acestea sunt adesea evenimente în care am întâlnit anumiți oameni pentru prima dată, oameni care aveau să joace un rol important în viața mea. Realizez că aceste întâlniri, mai mult ca orice altceva, mi-au determinat cursul vieții. Deși e dificil de înțeles, aceste întâlniri par să aștepte agățate „în aer", induse și ghidate de o forță necunoscută, care a fost etichetată neadecvat drept „coincidență". Ele par a face parte dintr-un program care a fost setat de dinainte, foarte asemănător cu felul în care o imagine de film urmează inevitabil pe cea care tocmai a ieșit din proiector, ca și cum mi-aș fi amintit ceva ce de altminteri nu aș fi putut ști niciodată. În astfel de întâlniri, cuvintele jucau un rol, dar nu reprezentau un factor important sau determinant. Cuvintele erau doar confirmări a ceea ce amândouă părțile simțiseră deja. Ele pluteau pe suprafața dinamică misterioasă a comunicării, ca niște bucăți de lemn pe apă. Își aveau originea în acest schimb, dar ceea ce se întâmpla cu adevărat nu putea fi experimentat niciodată, rezumat sau regăsit de către alții doar prin cuvinte. Așa se explică și de ce scrisorile de dragoste citite de cei cărora nu le-au fost adresate, par atât de plicticoase și de predictibile. În schimb, pentru destinatarii de drept, ele sunt o formulă magică, un talisman care menține flacăra iubirii arzândă. Jurnalul lui Ouspensky, oricât de sublim scris, nu poate transmite substanța reală a învățăturilor lui Gurdjiev, iar iluzia că s-ar putea înțelege totul este atât de răspândită, încât un avertisment adus aici nu ar fi un lux superficial. Multe cuvinte-cheie din această carte, cum ar fi „amintire de sine" și „identificare" sunt mult prea încărcate cu conținut subiectiv, provenit din asocieri personale. Dorința de a descoperi un nou punct de vedere, care e, până la urmă, motivul pentru care oamenii aleg această carte, nu poate fi satisfăcută. Dimpotrivă, după ce experiențele generate de trecutul personal au pus stăpânire pe aceste cuvinte-cheie, neutre, cercul se închide și toate impresiile noi devin ermetic excluse. Pot spune că am petrecut ceva timp din viața mea activă ascultând și participând la conversații despre învățăturile lui Gurdjiev și am rămas cu impresia că aceste cuvinte-cheie menționate erau doar concepte goale, mișcate la nesfârșit înainte și înapoi pe tabla de șah a logicii superficiale. Acest tip de risipă a timpului mental nu era ceva nou pentru mine. Îl mai experimentasem și înainte, într-un decor spiritual diferit, în cadrul Protestantismului ferm din nordul Țărilor de Jos. Bătrânii Bisericii vorbeau între ei despre textele sfinte în cuvinte-cheie alcătuite din alte cuvinte-cheie! Stând în cerc, unul din ei propunea: „Nu-i așa că în cartea lui Iosia 4, linia 2 se spune..."; propoziția nu apuca să fie terminată. După o scurtă tăcere, alt participant răspundea: „...da, dar în Ecleziast 6,1 se spune clar că...."; și nici această propoziție nu avea să fie terminată. Conversația continua în această manieră.

LECȚIILE TIMPURII, PRIMII CINCISPREZECE ANI

Acest incident boogie-woogie a fost o întâmplare simpatică, dar nu de asta am menționat-o aici. La orele acestei profesoare, nu exista niciun tabu cu privire la exprimarea liberă a emoțiilor, iar ea însăși servea drept prim exemplu. Totuși, felul în Care ea exprima diferite emoții succesive nu semăna cu evoluția procesului emoțional, familiar nouă, în care emoția ne cuprinde, înainte ca noi să realizăm clar ce se întâmplă, și apoi nu mai există cale de întoarcere. Era mai mult faptul că ea experimenta conștient începutul fiecărei emoții, oricare ar fi fost aceea. Am legat asta de felul în care adesea se schimbă ritmurile în cadrul unei singure Mișcări, iar tranziția trebuie să aibă loc într-o stare de prezență, astfel încât să se mențină echilibrul.
Am fost surprins și de alte lucruri. De exemplu, câțiva elevi erau mutați din rând în rând, la dorința profesoarei, aparent fără niciun motiv. Am urmărit aceste intervenții cu atenție și cred că am descoperit un tipar, unde un șir reprezenta un anume tip de personalitate. Acesta era un mod interesant de a putea studia diferite tipuri de oameni. Altă observație era că profesoara impulsiona elevii cu câte un nou stimul exact când atenția clasei începea să devieze, făcând loc plictiselii și dorinței de a opune rezistență procesului. Exact în acel moment, procesul era reîntors în matcă. Capacitatea de a intui aceste momente și de a cunoaște stimulul necesar a părut pentru mine ca o abilitate specială. Mai târziu, am înțeles că aceasta era căutarea impulsului ce trebuia să transmită „octava" (cu care începuse clasa), prin intermediul „intervalului", ca să împlinească țelul final: tonul mai înalt al octavei. La acea oră, nu aveam decât o cunoaștere teoretică a acestei Legi. Când cineva folosea aceste cuvinte – Legea Octavei – eu știam ce înseamnă, dar cam atât. Aici, am văzut cum această Lege funcționează în practică.
Exemplele date – exprimarea emoțiilor fără a te pierde în ele, tipologia rândurilor și căutarea stimulului nou - nu le-am mai experimentat în nicio clasă de atunci. Mai ales în anii ”90, când am participat la multe clase în multe țări diferite, mi-a devenit tot mai clar că predarea Mișcărilor era identificată cu un tipar predictibil ce nu avea nimic în comun cu felul în care eu fusesem învățat - adică acel mod în care totul se centra pe prezență și o totală concentrare a atenției, în scopul de a păstra „magia" mișcării - singurul lucru care conta de altfel. În anii aceia de început, învățasem că dacă exista prezență, conștientizare, corpul putea să efectueze Mișcarea cu ajutorul propriei inteligențe. Ceea ce văd acum, de obicei este exact opusul: un tipar al Mișcărilor este indus corpului prin repetiție și se speră sau se așteaptă că se va întâmpla o schimbare în starea dansa-torului.
Am participat la aceste clase de Mișcări timp de cincisprezece ani. Când dra Claustres a trebuit să-și întrerupă activitatea de instruire în Olanda, a venit și pentru mine momentul să-mi iau bun-rămas de la această organizație – o decizie dificilă, dar pe care nu am regretat-o niciodată.