Marile cataclisme terestre

10 ani de cercetări interdisciplinare neîntrerupte care au trezit în lumea științifică ostilități rușinoase, așternuți fără ezitare de un Velikovski sfidător, antagonist dar ușor de înțeles, revoluționând complet visul fericit al uniformistului iubitor de pace. O carte epocală, demnă de atenția din ce în ce mai mare acordată de revirimentul științei timpurilor moderne și care TREBUIE citită cât mai curând!

9 ... Mulțumiri 11 ... Prefața doctorului Velikovsky

ÎN NORD
15 ... În Alaska
17 ... Insulele de Fildeș

REVOLUȚIE
23 ... Blocuri de piatră smulse și transportate 25 ... Mările și pământurile și-au schimbat locurile 28 ... Peșterile Angliei
30 ... Cimitire marine

UNIFORMITATE 35 ... Doctrina uniformității
40 ... Hipopotamul
42 ... Aisberguri
43 ... Darunn în America de Sud

GHEAȚÃ
47 ... Originea teoriei glaciare
50 ... Pe câmpiile rusești
53 ... Glaciație la tropice
54 ... Groenlanda
56 ... Corali în regiuni polare
59 ... Balenele din munți

VAL SEISMIC 63 ... Fisuri în stânci
67 ... Păduri îngropate în Norfolk, Marea Britanie 70 ... Grota Cumberland
72 ... În nordul Chinei
75 ... Puțul de asfalt La Brea
77 ... Cariera de la Agate Spring

MUNȚI ȘI FISURI 81 ... Dislocări muntoase în Alpi și în alte părți 84 ... Himalaya
88 ... Dealurile Siwalik
91 ... Tiahuanaco, orașul mort din America de Sud 96 ... Platoul Columbia
98 ... Un continent sfârtecat

DESERTURI ȘI OCEANE
103 ... Sahara
105 ... Arabia
107 ... Bay-urile din Carolina
109 ... Fundul Atlanticului
112 ... Fundul mărilor

DISLOCAREA POLILOR
117 ... Cauza epocilor glaciare
119 ... Poli inversați
125 ... Continente în derivă
129 ... Orbită schimbătoare
131 ... Rotația scoarței terestre

AXÃ DEVIATÃ 135 ... Terra în menghină
136 ... Oceane evaporate
139 ... Condensare
141 ... O ipoteză validă
144 ... Gheață și maree
148 ... Poli magnetici inversați
151 ... Vulcani, cutremure, comete

ACUM 3500 DE ANI
159 ... Ceas neîntors
163 ... Lacul glaciar Agassiz
165 ... Cascada Niagara
166 ... Ghețarul de pe valea fluviului Ron 168 ... Fluviul Mississippi
170 ... Fosile în Florida
172 ... Lacurile Marelui Bazin și sfârșitul epocii glaciare

KLIMASTURZ 177 ... Schimbări bruște de climă
179 ... Inele de copac
180 ... Locuințe lacustre
184 ... Scăderea nivelului oceanelor 186 ... Marea Nordului

RUINELE ORIENTULUI
191 ... Creta
194 ... Troia
197 ... Ruinele Orientului
201 ... Epoci și date

STRATEGII NÃRUITE
205 ... Geologie și arheologie
208 ... Strategii năruite
212 ... Primele perioade
215 ... Cărbune

DISPARIȚIE 221 ... Fosile
223 ... Amprente de pași
225 ... Caverne
226 ... Dispariție

EVOLUȚIE CATACLISMICÃ
233 ... Catastrofism și evoluție
237 ... Straturile geologice și modificarea formelor de viață
242 ... Mecanismul evoluției
248 ... Mutații și specii noi
254 ... Evoluție cataclismică

CONCLUZII ... 259
264 ... Conferința Doctorului Immanuel Velikovsky la Universitatea Princeton
268 ... Ciocnirea lumilor și constatări în arheologice 274 ... Ciocnirea lumilor și constatări recente în geologie
281 ... Ciocnirea lumilor și constatări recente în astronomie

Glaciație la tropice

Pe când se afla în Brazilia, una dintre cele mai calde țări din lume, Agassiz a găsit în anul 1895 toate manifestările pe care le atribuia... gheții. Colegii care trecuseră de partea lui s-au mirat pe bună dreptate: un strat de gheață la tropice și chiar pe ecuator? Totuși, existau acolo acumulări de depozite derivate, stânci striate, blocuri de piatră smulse și transportate, văi în albie, dar și tilită șlefuită. Așadar, era nevoie de gheață pentru acea acțiune și acea șlefuire; continentul acela suportase o glaciație serioasă... Dar de ce un ținut tropical ar fi fost acoperit de un strat de gheață cu o grosime de mai multe mii de metri? S-au descoperit dovezile unei glaciații și în Guyana Britanică, țară la fel de caldă ca Brazilia. Curând, aceeași informație a sosit de pe continentul african, dar releveele topografice au demonstrat - lucru ciudat - nu numai că gheața acoperise Africa ecuatorială și Madagascarul, ci și faptul că se deplasase de la ecuator spre cele mai înalte latitudini ale emisferei sudice, adică în direcția greșită! Apoi a fost rândul Indiei să mărturisească același lucru; și aici, gheața plecase de la ecuator, dar nu spre pol, ci ridicându-se de pe pământurile joase până la Munții Himalaya. Așadar, glaciația acestor regiuni ecuatoriale a fost atribuită unei alte perioade stabilite nu cu mii de ani, ci cu milioane de ani înainte.
Astăzi este admis în general că rămășițele vechii glaciații constatate la tropice și în emisfera australă datează din permian, fiind cu mult mai vechi decât ultima perioadă glaciară. „Cea mai importantă trăsătură a glaciației permiene este repartizarea sa", a scris Dunbar, de la Universitatea Yale. „America de Sud nu este scutită: urmele de glaciație sunt încă vizibile în Argentina și în sud-estul Braziliei, la mai puțin de 10° de ecuator. În emisfera boreală, India peninsulară apropiată de ecuator a fost teatrul principal al unei glaciații care s-a deplasat spre nord (sau mergând de la tropice spre latitudini mai mari). Calota glaciară a acoperit aproape toată Africa de Sud, până la 22° latitudine sudică, întinzându-se și peste Madagascar".
Chiar dacă fenomenul s-a produs într-o epocă foarte înde-părtată, existența unui strat de gheață cu o grosime de mai multe mii de metri în cele mai calde regiuni ale Terrei rămâne o enigmă și o provocare pentru mintea omului. R.T. Chamberlin s-a referit astfel la acest subiect: „Unele dintre aceste enorme straturi de gheață au avansat chiar până la tropice, unde îngrămădirea morenelor, cu o grosime de sute de metri, i-a uimit pe geologii care le contemplă. Încă nu a fost dată o explicație satisfăcătoare despre întinderea și situația acestor ghețari extraordinari..." Și a adăugat: „Acești ghețari ” aproape incredibili, având în vedere dimensiunile și așezarea lor, cu siguranță nu s-au format în deșert!"

Groenlanda

Conform teoriei glaciare, Groenlanda este exemplul tipic a ceea ce s-a produs în trecut pe marea majoritate a suprafeței pământului. Ea aparține marelui arhipelag care înconjoară nord-estul Canadei, deși uneori a fost considerată ca aparținând Europei. Dacă susținem că Antarctica și Australia sunt continente, atunci Groenlanda este cea mai întinsă dintre toate insulele. Cu o lungime de 2700 km, se înscrie aproape în totalitate în interiorul cercului arctic, atingând 83°39” latitudine nordică. Din 2166000 km2 suprafață totală, peste 1800000 sunt acoperiți de un strat imens de gheață, care lasă liberă doar marginea litoralului. Grosimea stratului de gheață, care depășește 2000 m, este determinată prin măsurarea timpului luat de ecoul unei detonări de suprafață pentru a se întoarce de la solul stâncos aflat dedesubt.

Scăderea nivelului oceanelor

În numeroase zone ale lumii, litoralul prezintă plaje care au fost inundate sau „supraetajate". Urma vechiului resac este vizibilă pe roci. Unele plaje s-au înălțat cu mai multe zeci de metri sau chiar peste, cum a fost cazul coastei statului Chile, unde Darwin a observat „o înălțare" de 400 m, recentă, „cuprinsă în perioada în care scoicile ridicate la înălțime nu s-au descompus". După părerea lui, „cea mai probabilă" explicație era că nivelul coastei „cu scoicile ei în totalitate și perfect conservate" fusese „brusc ridicat în afara razei de acțiune a mării" în urma unui seism. In insulele Hawaii a fost găsită o plajă „înălțată" la 360 m deasupra nivelului mării, iar pe insula Espiritu Santo (Noile Hebride, la est de Australia) se întâlnesc destul de des bancuri de corali „cocoțați" la aceeași înălțime. Or, coralul (care este un animal) nu crește nici în afara apei, nici la adâncimi mari, rămânând aproape de suprafață: bancurile de corali din timpurile trecute arată că marea a avut diferite niveluri.
Se întâmplă destul de des să descoperi în același loc semne evidente ale submersiunii și emersiunii; am vorbit despre ele în cazul stâncii Gibraltar. De asemenea, mai este (dar la o scară mai mică) și cazul grotelor submarine din insulele Bermude: ele arată că „la un moment dat, nivelul mării trebuia să fi fost cu 20-30 m mai scăzut decât astăzi", în timp ce plajele înălțate arată că „era cu cel puțin șapte metri mai înalt decât astăzi" (H.B. Moore).
Deși datează din epoci diferite, aceste schimbări au un punct comun: absența urmelor intermediare de pe țărm; dacă ar fi urcat sau ar fi coborât treptat, apa ar fi lăsat urme de neșters. Daly a semnalat că, aproape peste tot în lume, liniile de resac s-au înălțat în mod uniform de la cinci metri și jumătate la șase metri. Acest lucru se vede foarte clar în insulele Tutuila, Tau, Ofu și în atolul Rose, care fac parte toate din arhipelagul insulelor Samoa, situat în sud-vestul Oceanului Pacific și răspândite pe o lungime de 320 km. După părerea lui, această uniformitate arată că înălțarea se datora „altui factor decât deformarea scoarței terestre" (Daly). O forță de propulsie din interior n-ar fi fost „atât de constantă pe o distanță de 320 km".
Aproape la antipozi, în sudul Oceanului Atlantic, lava din Sfânta Elena este presărată cu grote marine secate, al căror sol este acoperit cu galeți uzați de apă, „acum prăfuiți, pentru că valurile nu mai ajung la ei". Și aici, înălțarea este de șase metri. La Capul Bunei Speranțe, grotele și bancurile poartă încă urmele „unei înălțări recente, sensibil uniformă, care atinge aproximativ șase metri". Daly a adăugat: „Întâlnim terase marine care indică o înălțare similară de-a lungul coastei atlantice, de la New York până la Golful Mexic; de-a lungul litoralului estic al Australiei, pe o distanță de cel puțin 1600 km; pe coastele Braziliei, pe cele din sud-vestul Africii și în numeroase insule din oceanele Pacific, Atlantic și Indian. In toate aceste cazuri, dar și în altele care au făcut obiectul publicațiilor, emergența este recentă și de aceeași mărime. Judecând după starea bancurilor, a teraselor și a grotelor, pare să fi fost simultană pe toate coastele".
Desigur, Daly a mai constatat că numeroase linii de resac s-au deplasat pe o înălțime diferită, dar aceste „excepții locale confirmă regula". După părerea lui, această înălțare mondială a coastelor este o consecința „scăderii recente a nivelului tuturor oceanelor și tuturor mărilor de pe Pământ", scădere care ar putea fi cauzată de faptul că apa a servit la formarea calotelor glaciare din Antarctica și din Groenlanda sau, mai crede el, pentru că oceanele au devenit mai adânci sau și-au mărit suprafața.