Adevăr Divin
Extraterestrul din lumea duală
| După experiența de-o viață, am ajuns să cred că toți trăim întâmplări stranii sau inexplicabile, dar foarte puțini avem curajul să le istorisim și celorlalți. |
57.75 49.09 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Bun venit în lumea evenimentelor insolite! În paginile ce urmează vă invit în universul întâmplărilor stranii pe care le-am trăit eu sau apropiați care mi-au împărtășit experiențele lor. Așadar, toate relatările din această carte reprezintă reproducerea fidelă a unor întâmplări adevărate. Cu câteva excepții, unde am dorit să protejez identitatea celor implicați în evenimente, numele persoanelor citate este cel real. După experiența de-o viață, am ajuns să cred că toți trăim întâmplări stranii sau inexplicabile, dar foarte puțini avem curajul să le istorisim și celorlalți. |
Cuprins:
Atenționare ... 5
Cuvânt-înainte ... 7 Partea întâi OZN-ul de la Bicaz ... 35 Partea a doua Botez creștin ortodox model KGB ... 45
Enigma din fort ... 51 Partea a treia Men in Black made in România ... 155
Un mutant bonom ... 162 Partea a patra Dosar strict secret (fantasy) ... 237 Un raport de rutină ... 272 Partea a cincea Singuri printre extratereștri ... 277
Imposibilul de lângă noi ... 286 Epilog ... 329 |
Fragment:
Parcă uitasem de mine, robit frumuseților naturii și nopții din acel golf... Așa se face că, la un moment dat, apa începe să crească și îmi ajunge până la glezne - este rece ca gheața și tăioasă și, colac peste pupăză, vorba românului, nu mai reușesc să identific locul unde se află scara metalică pe care coborâsem fiindcă luna își schimbase unghiul de iluminare și nu mai bătea acum spre ea... Timpul trecea, apa creștea și începusem să-mi pun problema cum să fac să urc, pentru că aveam impresia că scara pur și simplu dispăruse... Mai mult decât atât, nivelul apei creștea cu repeziciune și afară era un întuneric ca de smoală... apa mai lucea numai ici și colo, unde ajungea câte o rază rătăcită a lunii. Orice încercare de a urca pieptiș malul a fost sortită eșecului... Stâncile erau ude și acoperite de mușchi alunecos. Apa îmi ajunsese până sub genunchi de acum și am încercat să mă calmez și să găsesc o soluție să ies... altfel m-aș fi înecat. De strigat aș fi strigat degeaba căci nu se auzea nimic din cauza vuietului oceanului... Cred că am stat nemișcat cam cinci minute și am privit în jur... numai ca să constat că nu aveam nicio posibilitate de scăpare. Apoi, pe fondul vuietului valurilor, am văzut deasupra mea, pe cer, un roi uriaș de licurici. Aceștia luau diferite forme: cercuri, curbe, linii drepte. Am crezut inițial că am luat-o razna, dar la un moment dat licuricii s-au grupat într-o săgeată ce-mi arăta evident o direcție și un sens... înțelesesem: cineva voia să mă scoată din apă. Am hotărât. Fie ce-o fi, merg în direcția indicată de licurici! Înaintam deja de un timp în direcția respectivă când apa a început să devină mai adâncă, dar săgeata rămânea nemișcată. Am mai mers puțin și apa a început să scadă... după vreo câteva zeci de metri am văzut balustrada de fier... Aproape că am alergat prin apă până am atins-o și am început s-o urc repede, deși treptele erau extrem de alunecoase. De pe mal m-am uitat din nou la cer... licuricii se adunau într-un ghem care parcă exploda în toate direcțiile, apoi, după câteva astfel de explozii, a dispărut brusc. Eram ud până la piele când am intrat în pensiunea goală. Toți excursioniștii împreună cu localnicii și câinii lor mă căutau pe un traseu de 10 km de coastă. Un islandez a venit cu un pistol și țipa la mine. Eu îl întrebam în ce limbă putem vorbi... în niciuna... omul nu știa decât islandeza. Când s-a săturat de țipat, a ieșit afară și a tras cu pistolul în aer. Era un pistol cu rachete de semnalizare... Racheta verde însemna că mă găsise... sau, mă rog, că venisem... Se făcea dimineață... Grupurile de căutare se întorceau unul câte unul, oamenii erau uzi, plini de noroi și zloată, mă priveau ca pe-un extraterestru și mă înjurau în diverse limbi. Eu eram în pijama și beam rom cu bere fiartă... Ghidul a mai făcut niște scene, oamenii au mai înjurat o vreme, dar în cele din urmă s-au bucurat că eram din nou cu toții. Tipa care vindea la bar era ucraineancă din Basarabia și știa moldovenește, cum zicea ea. Ei i-am povestit întâmplarea în amănunt, apoi ea a discutat ceva cu islandezii. Concluzia lor era fără echivoc: mi-au spus că trolii m-au scos din apă! Uneori îi ajută pe cei în nevoie, cei cu care rezonează ei... Drept vorbind, aceasta era și concluzia mea. A doua zi m-am dus și le-am pus mâncare la piramida de pietre din apropierea pensiunii... Când mă îndepărtam, mii s-a părut că aud în spatele meu tropăituri și râsete, dar nu am mai întors capul... Acum știam că sunt acolo bunii mei prieteni, trolii islandezi! Acum se ocupa de factorii care determinau funcționarea celorlate 5 procente din energia omului și durata vieții lui. Ușor, ușor, văzând că eram preocupat de zonele obscure ale științei și de ocultism, am devenit amici și am purtat în timp discuții foarte interesante despre ezoterism și științele nonconvenționale, dar asta numai atunci când nu era de față colega lui, de care se ferea foarte tare și care-l credea nebun - un medic legist nebun... Mi-a dat să-i citesc studiul care, deși era argumentat științific și fusese validat neoficial de mulți specialiști, era respins oficial de lumea medicală. Eu am terminat perioada de navetă și am mai ținut o vreme legătura telefonic, iar uneori ne mai întâlneam când se întâmpla să fim amândoi în București. După Revoluție a dispărut pur și simplu: nu a mai răspuns la telefon, nu l-am mai găsit, nimeni nu mai știa nimic de el. Cineva mi-a spus chiar că ar fi murit în tragicele evenimente din Decembrie 1989. În toamna anului 2006 am fost invitat în Finlanda, la Helsinki, să particip la un simpozion pe tematica paraștiințelor și paranormalului. Acolo făcea furori un tip care-și zicea medium - era din Ungaria după cum scria pe afiș și-i putea citi destinul unui om în palmă, prin chiromanție medicală, spunea el... Gazda mea era foarte interesată de subiect si cu o seară înainte chiar am discutat pe marginea metodei de citire a destinului, urmând ca a doua zi să-l consulte personal pe chiromant, eu urmând să fiu martor la întrevedere. Zis si făcut! A doua zi am luat cu gazda mea, o doamnă în vârstă înnebunită după ezoterism și ocultism, un taxi până pe o stradă din suburbiile capitalei finlandeze, unde își avea cabinetul chiromantul. Acolo nu mică mi-a fost mirarea când am dat peste cunoștința mea din România, medicul legist, care a fost extrem de surprins să mă revadă. Mi-a făcut un semn discret și am înțeles că nu voia să se știe că ne cunoaștem. După consultație doamna a fost foarte mulțumită, iar eu și medicul medium am făcut schimb de cărți de vizită. La ieșire, profitând de faptul că doamna mersese la baie, medicul mi-a spus că, dacă voiam, ne puteam vedea a doua zi și mi-a indicat o oră și o cafenea unde putea fi găsit. M-am pregătit sufletește pentru întâlnirea de a doua zi. A fost o întrevedere epocală! Cafeneaua era ceva între berărie, restaurant si cafenea, așa că aveam acolo cam tot ce ne-am fi dorit pentru un asemenea moment, dar asta nu era tot: aflu că acolo era locul unde se întâlneau ocultiștii din Helsinki! Despre medic am aflat că fugise din țară din motive profesionale, pe care din politețe nu am dorit să le aud. Avusese un periplu foarte ciudat prin Austria și Ungaria, unde își luase cetățenia maghiară și își schimbase numele. Profesa în continuare și lucra la studiul lui, fiind sponsorizat cu sume însemnate de Stanford Research Institute din SUA, care avea o filială locală, iar din trei în trei luni, mergea câteva săptămâni în America pentru a-și prezenta rezultatele cercetărilor și a susține conferințe. Era deja bogat și mi-a propus direct un post la Massachusetts Institute of Technology, institut care are catedre de spritism, clarviziune, ufologie, ocultism/magie înaltă, pentru care m-ar fi recomandat călduros, dar i-am declinat respectuos propunerea imediat. |