Ce se întâmplă după moarte

„Moartea constă într-un proces de despodobire sau de dezbrăcare. Partea nemuritoare a omului se scutură, dezbărându-se de sine strat după strat, așa cum un șarpe își leapădă pielea sau fluturele crisalida, trecând dintr-o stare în alta, ajungând într-o treaptă mai înaltă de conștiință. Acum este de fapt momentul în care această eliberare din corp și mutare a acestei entități conștiente fie în corpul dorințelor (sau corpul astral sau kamic), fie într-unul și mai eterat, precum cel mental, poate fi efectuată în timpul petrecut pe Pământ; astfel, omul se poate familiariza cu condițiile neîntrupării și poate scăpa de toate fricile ce înconjoară necunoscutul. Acum se poate recunoaște ca fiind o entitate conștientă în oricare din aceste vehicule și își poate demonstra, spre propria satisfacție, că «viața» nu depinde de funcționarea corpului fizic. Și atunci de ce ar mai trebui omul, care și-a lepădat de atâtea ori corpurile inferioare și a aflat – ca rezultat al acestui proces, și nu în mod inconștient, ci într-o stare de libertate extinsă – că trupul este de fapt o închisoare a cărnii, să se teamă de eliberarea finală a Sinelui său Nemuritor?"

• Annie Besant

Prefață ... 5 Introducere ... 7

Capitolul 1: Soarta corpului fizic ... 21 Capitolul 2: Soarta dublului eteric ... 30 Capitolul 3: Kamaloka (planul dorințelor) și soarta pasiunilor și dorințelor ... 35
Capitolul 4: Kamaloka. Carcasele ... 54 Elementarii ... 58 Capitolul 5: Devachanul ... 61
Devachani ... 75 Capitolul 6: Întoarcerea pe Pământ ... 84 Nirvana ... 87 Capitolul 7: Comunicarea dintre Pământ și alte corpuri ... 89
Tipuri de comunicări posibile ... 90

Anexă: Soarta sinucigașilor ... 103

Haideți să le analizăm cu atenție în scurta lor existență ce urmează după lepădarea celor două învelișuri. Elena P. Blavatski parafrazează o descriere a omului după moarte făcută de Plutarh și spune: „Iată doctrina noastră: ea prezintă omul ca ființă cu șapte corpuri în timpul vieții și cu cinci corpuri imediat după moarte, în Kamaloka." Prana, porția de energie vitală corespunzătoare omului în starea sa întrupată, după ce și-a pierdut vehiculul, Dublul eteric, care, împreună cu corpul fizic, au scăpat de sub controlul ei energetic, trebuie să se întoarcă urgent în marele rezervor al vieții din Univers. Așa cum apa conținută într-un pahar și turnată într-un recipient se amestecă cu apa din vas dacă paharul este spart, tot așa și Prana, după ce se scurge din corp, se amestecă din nou în Viața Universală. Numai în faza „imediat după moarte" omul devine constituție cu cinci straturi, deoarece Prana, în calitate de corp uman distinct, nu poate rămâne intactă dacă vehiculul se dezintegrează. Acum omul este îmbrăcat, însă cu Kama Rupa (sau corpul dorințelor) - un corp de materie astrală, adesea denumită „fluidă", care în timpul vieții pământești ia cu ușurință orice formă, fie imprimată din exterior, fie modelată din interior. Omul viu este acolo, Triada Nemuritoare, încă îmbrăcat în straiele terestre, în formele subtile, senzitive și sensibile pe care le-a împrumutat pe durata întrupării pentru a simți, a dori, a se bucura, a suferi, a gândi în lumea fizică. „La moartea omului, cele trei corpuri inferioare îl părăsesc pentru totdeauna (respectiv, corpul, viața și vehiculul acesteia din urmă – corpul eteric sau Dublul eteric al omului viu). Apoi cele patru corpuri - cel central sau de mijloc (sufletul animal sau Kama Rupa, cu ce a asimilat din Manas-ul inferior) și Triada superioară - regăsindu-se în Kamaloka." Imediat după moarte, acest corp al dorințelor suferă o schimbare marcantă. Materia astrală din care este format, având densități diferite, se aranjează într-o serie de învelișuri, punându-le pe cele mai dense la exterior, ținând conștiința departe de orice contact sau expresie. Dacă nu este deranjată, conștiința se întoarce către sine, în interior, și se pregătește pentru pasul următor, în timp ce corpul dorințelor se dezintegrează treptat, strat după strat. Până în acest punct al acestei rearanjări a materiei corpului dorințelor, experiența post-mortem este aproximativ aceeași pentru toți oamenii, fiind o stare de „semi-conștiență liniștită, ca un vis", așa cum am mai spus, și în cel mai fericit caz trecând în „inconștiența predevachanică" mai profundă, care se încheie cu trezirea fericită în Devachan, raiul, pentru perioada de repaus care intervine între două întrupări.

Înainte de a-și începe noul pelerinaj (căci sunt multe altele în urma lui – pelerinaje în care a dobândit puterea care îi permite să intre în această nouă viață), Sufletul este o ființă spirituală, însă una care a ieșit deja din starea de Spirit pur și simplu și care, prin experiența sa în lumea materială din vremurile trecute, a evoluat din punct de vedere intelectual la mintea conștientă de sine. Dar această evoluție prin experiență este departe de a fi completă chiar și pentru a-l face stăpân în lumea materiei; ignoranța lui îl face pradă tuturor iluziilor lumii materiale de îndată ce intră în contact cu aceasta, el nefiind pregătit să fie constructor al unei lumi, fiind supus viziunilor înșelătoare determinate de materia grosieră - asemenea copilului care, uitându-se printr-o bucată de sticlă albastră, își imaginează că lumea exterioară este complet albastră. Obiectivul unui ciclu de încarnări este să-l scape de aceste iluzii, astfel încât, atunci când este înconjurat de sau acționează în materia grosieră, să-și poată păstra viziunea limpede și să nu fie orbit de iluzia ei. Ciclul încarnărilor este format din două stări alternative: una scurtă, reprezentată de viața pe Pământ, în timpul căreia Zeul Pelerin este cufundat în materia grosieră, și una comparabil mai lungă, numită viață în planul devachanic, în timpul căreia este înconjurat de materie subtilă, tot iluzorie, dar mult mai puțin decât cea de pe Pământ. A doua variantă este mai apropiată de ce s-ar putea numi stare normală deoarece este mult mai extinsă față de (prin comparație) pauzele pe care le petrece pe Pământ și deoarece seamănă mai mult cu esența lui divină, fiind o viață mai puțin ancorată în materie și mai puțin amăgitoare. Încet și gradual, prin reiterarea experiențelor, materia grosieră își pierde din putere și îi devine slujitoare, în loc de stăpână. Libertatea parțială din Devachan îi permite sufletului să asimileze experiența pe Pământ, încă stăpânit parțial de aceasta - la început, aproape complet dominat de ea, încât viața în planul devachanic pare o sublimare a vieții pământene - dar gradual se eliberează din ce în ce mai mult, până când se poate mișca liber în orice zonă din Univers fără a-i fi alterată conștiența de sine, ca un adevărat Stăpân al Minții, Zeu liber și triumfător, așa cum triumfă Natura Divină în manifestarea ei în trupul omenesc, când orice formă de materie se supune ascultătoare Spiritului. Maestra spune: „Eul spiritual se mișcă în eternitate precum un pendul între orele de viață și moarte, dar chiar dacă aceste ore (perioadele de viață terestră și viață postumă) sunt limitate în succesiunea lor și chiar dacă numărul acestor pauze (dintre somn și trezire, dintre iluzie și realitate) este limitat în eternitate, având început și sfârșit, Pelerinul spiritual este etern. De aceea, orele vieții postume – când decedatului i se dezvăluie drept în față adevărul, iar scurtul miraj al experienței terestre se află departe de el – reprezintă, de fapt, singura realitate. Asemenea pauze, în ciuda faptului că sunt finite, aduc un dublu serviciu Sutratmei, care, perfecționându-se constant, continuă fără a se clătina – așadar, încet – drumul spre transformarea finală.