Cu Harul lui Dumnezeu Celui întreit în
Persoane, și cu mijlocirile Învățătorului Ioan Gură de Aur, Dascălul Bisericii
Universale, purcedem la editarea celui de-al zecelea volum din seria Cuvinte de
aur, având ca temă Biserica și Taina Preoției. Volumul cuprinde pe larg
învățături despre Biserică, despre mersul la biserică, despre Preoție, preot și
predicator, despre păcatul osândirii preotului, despre episcop și hirotonie .
Biserica este caracterizată de către Învățătorul Ioan Hrisostom drept „Taina
cea mare” care s-a descoperit la plinirea vremii. Despre întemeierea ei au
proorocit toate: Cerul este pentru Biserică, nu Biserica pentru cer. Există
Biserica cerească, Biserica îngerilor, în înțelesul general, dar următoare
acesteia, și Biserica în sens restrâns. Biserica își are începutul odată cu
crearea protopărinților și a fost reîntemeiată în chip definitiv de către
Hristos ca un Rai. Ea constituie un trup al cărei element dumnezeiesc este
capul, elementul omenesc fiind alcătuit din membrele vrednice sau nevrednice.
Unitatea Bisericii este păstrată prin prezența lui Hristos în mijlocul ei. Nu
există și nici nu va exista altceva mai puternic decât Biserica. Ea este mai
puternică decât cerul. Câți n-au atacat-o? Toți, însă, au pierit, în timp ce
Biserica rămâne în veac. Numai că atunci, în vremurile Sfântului Ioan Gură de
Aur, ca și astăzi, creștinii nu puteau să perceapă dimensiunea și scopul
Bisericii. Care este scopul Bisericii? Scopul ei îl poate afla cineva prin
participarea la viața Bisericii care, din nefericire, nu este și nici nu se
desfășoară așa cum trebuie. Pretextele și justificările creștinilor de atunci
sunt întocmai ca și cele ale creștinilor de astăzi. Ne necăjește căldura,
frigul, faptul că nu înțelegem cele spuse în Biserică, și altele asemănătoare.
Tuturor acestor pretexte le răspunde pe măsură Învățătorul cu „gură de aur”.
Taina Preoției este harismă dumnezeiască și slujirea care se potrivește
îngerilor: „Se săvârșește pe pământ, însă are rânduiala lucrurilor cerești”. De
aceea nu este îngăduit să dorească preoția oamenii care sunt lipsiți de
însușirile necesare: de iubire față de turmă, de râvnă, de smerenie, de
capacitate învățătorească și conducătoare. Responsabilitățile preotului sunt
foarte grele, pentru că el își asumă lucrarea mântuirii sufletelor. Problemele
și greutățile lui sunt multe. Păcatele se vindecă cu greutate neînchipuită, de
aceea este nevoie de mare atenție pentru alegerea persoanelor potrivite. O mare
importanță trebuie să se acorde păcatului iubirii de stăpânire, pentru că
acesta sfâșie și pierde Biserica. Preotul este omul cel mai bun și mai prețios
pe care-l are lumea. Este îngerul lui Dumnezeu și mijlocitorul între Dumnezeu
și oameni. El aduce oamenilor învățăturile dumnezeiești. Deci în ce mod trebuie
să fie primit de către credincioși? Cinstea care trebuie să i se acorde
preotului este pe măsura vredniciei lui. De aceea sfântul Ioan condamnă cu
tărie osândirea adusă preotului, care îi atinge și pe păstorii vrednici: „Nimic
nu pierde atât Biserica cât această boală. Și așa cum un trup care nu este
întărit cu acrivie prin legătura nervilor, naște multe boli și face viața de
nesuportat, la fel și o Biserică, dacă nu este încinsă cu lanțul statornic și
puternic al iubirii, naște războaie nenumărate, întețește mânia lui Dumnezeu și
se face cauză a multe ispite”. Comandantul războiului duhovnicesc este
episcopul. Din acest motiv, generalul acesta trebuie să fie un războinic
experimentat, pentru că lupta lui este dusă împotriva stăpânirilor
întunericului. Mai ales „trebuie să fie dăruit cu har și pace”. Grija pentru
toți este scopul Bisericii, de aceea calitățile episcopului sunt menționate
îndeosebi în cuvintele despre preoție ale Sfântului Învățător cu gura de aur.
Grija episcopului nu trebuie să se limiteze doar la biserica locală peste care
a fost pus întâistătător, ci trebuie să cuprindă întreaga Biserică a lui
Hristos. O importanță specială trebuie să acorde episcopul hirotoniilor celor
care vin la el, pentru că greutatea și responsabilitatea lor cad asupra săvârșitorului.
Cu siguranță că „Dumnezeu îi hirotonește pe toți și lucrează prin toți”, chiar
dacă sunt nevrednici, și aceasta se întâmplă „ca să se mântuiască poporul”. Dar
„primejdia se abate asupra acelora care își pun mâinile fără luare aminte,
hirotonind la întâmplare”. Toate aceste subiecte le vom lectura urmărind pana
iscusită a Sfântului Părinte. Suntem datori să adresăm multe mulțumiri tuturor
celor care au ajutat în diferite moduri la finalizarea acestei lucrări. Ne
rugăm cu smerenie ca Sfântul să-i răsplătească pentru ostenelile lor. Benedict
Ieromonahul, Schitul Nou |
Adevăr Divin
