Redactat in jurul anului 100
d. Hr., tratatul Despre Isis si Osiris este unul dintre cele 78 de texte
semnate de Plutarh, pe care, calugarul grec Maximos Planudes, le-a adunat, in
secolul al XIII-lea, sub titlul Moralia (dialoguri si discursuri pe teme
etice, politice, religioase, filosofice s. a.). Puternic influentat de scrierile
lui Platon, imprumutand elemente din filosofia lui Aristotel, de la stoici si
epicurei, Plutarh face o prezentare interpretativa a religiei egiptene:
concentrandu-se asupra cultelor si misteriilor lui Osiris, el prezinta in
detaliu atat practicile din timpul ceremoniilor religioase, simbolismul
zeitatilor raportat la ciclul anual al vietii pe pamantul binecuvantat de Nil,
cat si conceptia egitenilor despre univers.
Desi este una dintre cele mai
longevive religii din istoria omenirii – inceputurile ei situandu-se,
aproximativ, in mileniul al IV-lea i.Hr. sau, poate, la o data si mai
indepartata, in Epoca Predinastica – nu exista nicio relatare detaliata in
textele si inscriptiile din piramide care sa contina o prezentare completa a
mitului osirian. Iata de ce textul lui Plutarh are o importanta capitala pentru
oricine studiaza aceasta cultura. Reunind elemente din traditia egipteana,
precum si unele informatii furnizate de autorii care au scris inaintea lui
despre Egipt, adunand informatii pretioase, bucata cu bucata, Plutarh reuseste
sa reconstituie mitul zeului, asa cum Isis insasi a adunat si a pus laolalta
bucatile din trupul lui Osiris, reconstruindu-l.
*
„Vesmintele lui Isis sunt in
culori diferite, pentru ca puterea ei actioneaza asupra materiei, care poate
imbraca tot felul de forme, poate primi in ea orice substanta, lumina,
intunericul, ziua si noaptea, focul si apa, viata si moartea, inceputul si
sfarsitul. Imbracamintea lui Osiris nu are umbre si nici altceva deosebit;
fiind el primul Principiu, fiinta pura si inteligibila, trebuie sa fie
intotdeauna simplu, luminos, fara nimic amestecat.”
„… a trai crezand ca poti desparti nemurirea de
cunoastere si intelegere inseamna ca aceea nu e viata, ci numai o scurgere de
vreme. Iar cercetarea adevarului, mai ales aceea indreptata spre cunoasterea
zeilor, nu inseamna altceva decat ca doresti sa te impartasesti din fericirea
lor.”
„Eu sunt de parerea acelora care
nu pun nici pe seama zeilor, nici pe a oamenilor ceea ce se spune pe dos despre
Typhon, Osiris si Isis, ci cred, mai degraba, ca ei au fost niste daimoni
puternici, ca aceia despre care Platon, Pitagora, Xenocrate si Hrisip, dupa cum
ne-;au transmis cei mai vechi teologi, spuneau ca sunt cu mult mai presus decat
semenii lor si ca au puteri superioare firii omenesti. In acestia, divinitatea
insasi nu este nici pura, nici neamestecata; in ei, intelegerea spirituala din
suflet convietuieste cu senzatiile trupesti; ei simteau placerea, durerea si
toate celelalte suferinte din aceasta fire si aveau asupra lor o putere mai
mare sau mai mica; intrucat in daimoni, ca si in oameni, pot exista si binele,
si raul, intr-;o masura diferita.”
Plutarh |
Adevăr Divin
