Jurnalul unui călător în timp, volumul 2: Asyrah

„Despre Maru se știa că a fost un bun cunoscător al tainelor timpului primordial. Foarte puține ființe l-au întâlnit față în față pentru că nu-i plăcea să păstreze o formă fizică concretă și constantă. El lua forme diferite în funcție de situație și de ființele cu care venea în contact. De la corpul unui copil în pântecele mamei, a unei simple flori sau chiar a unei aparent banale pietre, el sugera întotdeauna prin imagini calea de urmat. Vorbea foarte puțin pentru că prefera simbolismul gesturilor și imaginilor. În acest mod, el puncta esența informației pe care dorea să o transmită și din acest motiv puține ființe puteau să-i înțeleagă mesajul.”

„În scurt timp am simțit că nava s-a pus în mișcare. Am încercat să înțeleg modalitatea de deplasare, însă nu reușeam. Era un mister total. Părea că se mișcă singură, ca un balon în vânt. După ce s-a orientat către Soare, văzând steaua noastră drept în față am simțit un mic impuls, ca și cum nava ar fi accelerat rapid. Imaginea stelei a dispărut brusc și în fața mea se vedea acum un vortex luminos, presărat din când în când de câte o licărire mai puternică. Am observat că structura acestui tunel era aproximativ asemănătoare cu structura văzută când am fost prima dată pe Edna în plan astral, pornind din starea de veghe. Întregul drum îl pot asemăna cu un fel de înșurubare în spațiul cosmic, de parcă întreaga galaxie se ordona precum un vortex în jurul navei.”

„Revenirea la conștiința de sine a fost însoțită de perceperea unor raze de lumină ce îmi ieșeau din piept. Aphu era lângă mine, desfăcând dispozitivele montate pe brațe la plecarea de pe Pământ. Privind în jur, am remarcat că locul în care mă aflam era perfect sferic, surpriză depășită în momentul următor de simțirea unui curent rece prin coloana vertebrală. Pesemne că am avut o față mirată, pentru că Aphu a încercat să mă liniștească:

— Este câmpul de recorelare celulară. Vei lucra cu asemenea dispozitive mult timp de acum în acolo și vei învăța tot ce ai nevoie. Însă acum trebuie să pornim la drum. Nu va dura mult, dar este necesar să te așezi într-o capsulă specială. Modul în care se petrece saltul la distanțe așa de mari îți este încă necunoscut și cred că ai fi bucuros să iei legătura cu ființele care conduc o asemenea navă.

Am încuviințat cu un surâs, iar ochii mi-au sclipit de bucurie. O ușă s-a deschis în fața noastră și am pătruns într-un coridor îngust îmbăiat de o lumină blândă, alb–violacee. Părea că lumina radia din toate direcțiile. Practic, nu aveam umbră.

Coridorul luminos ne-a dus într-o cameră unde se aflau două scaune largi, cu aspect de fotoliu. Cu un gest simplu, Aphu îmi indică să iau loc. Fotoliul părea să fie metalic și mă așteptam să-i simt răceala specifică. Fără ezitare, m-am așezat și, cu toate că pluteam cam la 5 cm deasupra lui, nu am simțit niciun disconfort. Pe măsură ce mă relaxam, am văzut cum din dreptul picioarelor și al mâinilor începu să se ridice un nor alb–gălbui strălucitor, învăluindu-mi lent întregul corp. Cu toate că mă simțeam cuprins de o toropeală plăcută, atenția mea creștea cu fiecare secundă.

În momentul următor am avut parte de o surpriză ce mi-a tăiat respirația. O rază de lumină a apărut în jurul meu, crescând lent în intensitate până când m-a cuprins cu totul. În fața mea, pereții camerei au devenit translucizi și am început să văd spațiul cosmic ca și cum eram în mijlocul lui, admirându-i profunzimea. Spre stânga îl vedeam pe Aphu, care medita acum. Prin comparație, curiozitatea lui era complet satisfăcută, având în vedere numărul călătoriilor de acest gen la care participase. Privirea mi-a alunecat pe sub scaunul lui și am văzut planeta noastră în toată splendoarea ei. În timp ce mă delectam cu această imagine, am început să sesizez în urechi câteva pocnituri și mici zumzete, înlocuite gradat de un bâzâit prelung ce creștea în intensitate și care venea parcă din spatele capului. Foarte curând am observat că acel sunet îmi crea posibilitatea de a percepe camera în care mă aflam ca și cum îi atingeam pereții cu mâna.

Cu toate că mă aflam într-o stare de semiamorțeală și nu îmi mișcam degetele deloc, aveam clar senzația că atingeam pereții. Am palpat de câteva ori diferite locuri din colțurile camerei, inclusiv zone pe care în mod normal nu le puteam vedea cu ochii și care se aflau în spatele meu. Intuitiv mi-am dat seama că puteam să îmi extind puterea de percepție dincolo de pereți, ceea ce am și făcut cu o încântare unică. Mă simțeam ca un copil ce privește curios o jucărie nouă. Pas cu pas, începusem să simt nava și structurile ei de rezistență. Cu toate că nu aveam nici cel mai mic habar despre cum funcționa și mai ales cum se deplasa, în perioada cât am fost pe navă trăiam clar sentimentul că percep o cunoaștere superioară, ce îmi reconfigura parca harta mentală.

Astfel, în doar câteva minute am devenit conștient de prezența navei cosmice. Avea o formă sferică. Am realizat cu surprindere că eram perfect unit cu nava care avea totuși dimensiuni medii, aproximativ 50 de metri în diametru. Am simțit foarte ușor faptul că aproape toate comenzile și manevrele erau făcute prin intermediul capacităților telepatice dezvoltate de piloți. Nava avea o construcție deosebită, care îmbina atât elemente materiale, cât și câmpuri magnetice intense. Toate se coordonau mental.

În scurt timp am simțit că nava s-a pus în mișcare. Am încercat să înțeleg modalitatea de deplasare, însă nu reușeam. Era un mister total. Părea că se mișcă singură, ca un balon în vânt. După ce s-a orientat către Soare, văzând steaua noastră drept în față am simțit un mic impuls, ca și cum nava ar fi accelerat rapid. Imaginea stelei a dispărut brusc și în fața mea se vedea acum un vortex luminos, presărat din când în când de câte o licărire mai puternică. Am observat că structura acestui tunel era aproximativ asemănătoare cu structura văzută când am fost prima dată pe Edna în plan astral, pornind din starea de veghe. Întregul drum îl pot asemăna cu un fel de înșurubare în spațiul cosmic, de parcă întreaga galaxie se ordona precum un vortex în jurul navei.

În timp ce admiram imaginea, am primit cu surprindere o informație, parcă venită din neant. Îmi spunea clar că pot pune întrebări. Spre marea mea bucurie, nava avea capacitatea de a-mi răspunde la întrebări! În același timp, puteam lua legătura cu piloții în mod telepatic; sesizam că pot simți câmpul lor mental care cuprindea întreaga navă, dar totuși distinct de cel al navei. Fiind profund absorbit de trăirea pe care o aveam, am simțit cu luciditate chiar și manevrele realizate. Am rămas cufundat într-o stare perfectă de meditație și astfel am primit răspunsuri despre modul în care era concepută și folosită acea navă cu care călătoream prin galaxie.

Am rămas uimit să aflu că nava nu se deplasa prin spațiu, ci în timp. Ea s-a materializat doar pentru a mă lua pe mine și pe Aphu la bord. Sistemele de pe navă transformau instantaneu materia în energie temporală și traversa astfel timpul galactic. Coordonatele în spațiu și timp ale unei anumite planete erau folosite de piloți doar pentru a crea un mod de ancorare al navei într-un punct specific din spațiu și timp.

Mi s-a explicat că modul de deplasare în timp al navei se bazează, de fapt, pe rotația galaxiei în jurul propriei axe. Practic, după ce am ajuns la bordul ei, nava s-a dematerializat apoi rematerializat într-un moment în care, datorită rotației galaxiei, acel punct din care s-a dematerializat inițial se afla suficient de aproape de Akata. Având în vedere că sistemul solar binar unde se află Akata este mai aproape de centrul galaxiei, după rematerializare au fost necesare mici salturi în spațiu pentru a ajunge chiar lângă Akata.

Sunt pregătit de plecare

Drumul și adaptarea la specificul planetei Akata

Acomodarea pe Akata

Situația în care se afla Akata la momentul vizitei

Începerea unificării civilizațiilor Amma și Toga

O magică întâlnire cu Sitra

Pregătiri pentru deplasarea către Akatryas. Primirea noastră într-un centru spiritual

de excepție

Nașterea comunității Amsh-Y și a subfaliilor temporale E–kata

Prima misiune importantă: formarea și dezvoltarea subfaliilor E–kata și nașterea faliei uni cate Ekata

A doua misiune: explorarea istoriei planetei Akata

O pauză binemeritată care mi-a oferit ocazia să descopăr noi valențe ale spiritualității bazate pe înțelegerea profundă și sacră a timpului

Alchimia planetară de pe falia Ekata

Formarea și dezvoltarea flotei de nave Ekata–trye

Dezvoltarea Ekata la scurt timp după desprinderea de pe Akata

Am întâlnit o civilizație cu un grad avansat de spiritualitate

Primul contact cu un trecut de mult uitat.

Nava Gamateea și importanța ei în evenimentele ce au urmat

O scurtă explicație a inelelor temporale.

Zona garna și vortexul spațio–temporal

Dificultățile cu care s-au confruntat echipajele din flota de susținere

a navei Gamateea. Căutarea lui Sitra

Jocul misterios al timpului pe nava Gamateea

Am învățat aspecte noi privind manifestarea planului subtil cauzal

Evenimentele speciale petrecute pe Ekata la apropierea de nava Amathar

Misiunea specială asumată de o comunitate a civilizației Amshi

Intrarea în marea insulă temporală cu o dronă specială Maru și lecția iubirii Marea surpriză: relația lui Terak cu Amnut Viața lui Terak în interiorul insulei temporale, așa cum am văzut-o cu ajutorul lui Amnut Noi evenimente din istoria conflictului de pe Urma Departamentul COR. Dorința puternică a lui Terak de a intra în componența faliei A2

Întâlnirea la nivel înalt a celor trei înțelepți Întâlnirea cu Dorath, Utka și Nykiat

Decizii luate după întoarcerea pe nava Gamateea.

Pregătirile pentru întoarcerea acasă

Nicăieri nu e mai bine ca acasă

Părul era albastru sau verde; la unele ființe era turcoaz închis, la alte ființe se observau nuanțe către violet. Ochii erau fie albastru închis, violet închis, căprui închis sau gri închis. Mai târziu am aflat că existau regiuni unde trăiau ființe cu pielea alb-azurie și păr negru, uneori ondulat sau cu bucle. Fiind în fața acelor ființe minunate, am fost un pic stingher pentru că nu știam ce anume trebuie să fac. În acel moment s-au apropiat de mine două femei și un bărbat, care mi-au vorbit cu voci de cor.— Noi vom fi pentru tine colegi și, dacă vrei, chiar prieteni în tot ce îți vei asuma să faci. Ai libertatea să alegi în orice moment altceva decât ce ai decis acum, în funcție de necesitățile ce pot să apară în timp. Suntem bucuroși să te avem printre noi. Prin prezența ta aici avem șansa de a reuși în ceea ce ne-am propus. M-au privit cu căldură și am bănuit că ei erau din viitor, pentru că se comportau ca și cum mă cunoșteau deja. Au înclinat capul ușor, după care mi-au indicat că erau deschiși să comunicăm. Am înclinat și eu capul în semn de respect. Eram entuziasmat că am ajuns pe Akata și mă bucuram mult de atmosfera deosebită care mă înconjura. Am făcut câțiva pași prin încăpere și am sesizat că acolo erau și ființe care nu semănau deloc cu niciuna dintre civilizațiile care se aflau în acea perioadă pe Akata sau chiar pe Edna. Le-am privit cu uimire, lucru care i-a făcut pe cei care m-au întâmpinat să-mi răspundă prompt:— Există printre noi mai multe ființe care au venit de pe planete la fel de îndepărtate ca și a ta, fiecare acceptând cu bucurie chemarea noastră. Noi considerăm că suntem o mare familie galactică și în astfel de momente cerem ajutorul tuturor celor care ne pot ajuta cu capacitățile lor specifice. Tu ai mai ajutat la un moment dat la construirea unor dispozitive ale străbunilor, noi știm asta pentru că ne-ai spus chiar tu, cândva în viitor. Am zâmbit larg. Cu toate că pentru mine era prima dată când îi vedeam, cunoșteam faptul că ei aveau capacitatea de a se teleporta în viitor și, astfel, știau deja că noi vom lucra împreună, știau deja câteva amănunte referitoare la activitățile mele și acțiunile pe care le-am mai întreprins în trecut pe Edna. După acea primire călduroasă m-au invitat să vizitez regiunea în care mă aflam. Vizita a fost realizată în același mod în care am fost dus de Ahameka prima dată, adică prin teleportare. Acele ființe aproape că nu mergeau pe jos. În afară de incintele în care trăiau sau cei câțiva pași pe care îi făceau către sau dinspre o construcție, ele nu prea mergeau pe jos. Dacă, de exemplu, doream să văd ce era după un deal sau un pisc muntos, mă teleportau 50 metri mai încolo. Pentru a putea ajunge în locuri diverse, teleportarea o realiza altă ființă sau un grup de două sau chiar trei ființe, pentru a acoperi o zonă sau un loc unde doream să merg. Spre uimirea mea, uneori mă refuzau, spunându-mi: teka e, ceea ce însemna nu vedem acolo, în sensul că nu aveau rezonanța locului respectiv și nu mă puteau teleporta. Cu timpul am observat că anumite zone nu le puteam vedea nici eu, chiar dacă mă teleportau în apropiere de ele. În astfel de cazuri, oricâte salturi aș fi făcut, un anumit spațiu nu se putea distinge de copaci, de verdeață, de stânci sau alte formațiuni naturale. Aș fi putut vedea ce se află după copaci doar dacă aș fi mers pe jos până acolo, dar nu puteam să fac asta în situația dată pentru că m-aș fi pierdut de prietenii mei prin ruperea legăturii subtile și nu aș fi știut cum să mă întorc. Această particularitate a lor m-a mirat la început, dar în timp m-am obișnuit. Ei percepeau realitatea ca fiind suma conștientă a ceea ce ei văd, simt, trăiesc și gândesc. Dacă vedeau un copac fără a putea însă vedea ce se află în spatele lui, aceea era realitatea lor. Dacă se întâlneau cu cineva care vedea dincolo de acel copac, atunci realitatea lor se extindea. Dacă nu se întâlneau, atunci realitatea lor se raporta doar la ceea ce puteau percepe noaptea sau cel mult în crepuscul, când mai puteau merge pe jos pentru a explora spațiul din jurul lor, fiind atunci în corpul lor fizic. Toți cei care trăiau acolo aveau capacitatea de a-și păstra o formă compactă a aurei, indiferent dacă erau în structura lor materială sau energetică. Macromolecula de ADN a corpului lor fizic conținea un amestec de carbon, sodiu, potasiu și siliciu.