Aceste două răspunsuri –
răspunsul „da" și răspunsul „nu" – vă vor ajuta să înțelegeți la ce
ne referim când vorbim despre creierul afirmativ și opusul său, creierul
negativ. Dacă extindem ideea la viață în general, un creier negativ ne face să
fim mai temperamentali în interacțiunile cu alți oameni, practic ne împiedică
să-i ascultăm pe ceilalți, să luăm decizii bune sau să empatizăm cu o altă
persoană și să ne pese de ea. Ne concentrăm pe supraviețuire și autoapărare,
iar când trebuie să interacționăm cu lumea și să învățăm lucruri noi, suntem
defensivi și închiși. Sistemul nostru nervos inițiază un răspuns de tipul
luptă-fugă-paralizie-leșin: lupta înseamnă atac, fuga înseamnă evadare,
paralizia - imobilitate temporară, iar leșinul - colaps și sentimentul că
suntem complet neajutorați. Dacă, în caz de amenințare, nu putem ține sub
control niciuna dintre aceste patru reacții, ne va fi imposibil să fim
deschiși, să relaționăm cu ceilalți și să răspundem cu flexibilitate. Aceasta
este starea creierului negativ. Din contră, creierul afirmativ
derivă din alte circuite cerebrale, care se activează și conduc mai degrabă la
receptivitate decât la respingere. Oamenii de știință folosesc sintagma „sistem
de implicare socială" pentru a se referi la ansamblul de circuite
neuronale care ne ajută să relaționăm deschis cu alții, inclusiv cu propria
noastră experiență interioară. Ca urmare a receptivității și a activării
sistemului de implicare socială, ne simțim mult mai capabili să înfruntăm
provocările într-o manieră sănătoasă, eficientă și flexibilă. În această stare
cerebrală afirmativă, deschiși spre serenitate și armonie, putem să absorbim,
să asimilăm și să reținem informații noi. Tocmai această mentalitate
afirmativă ne-o dorim pentru copiii noștri, pentru ca ei să învețe să vadă
obstacolele și experiențele noi nu ca pe niște impedimente paralizante, ci pur
și simplu ca pe niște provocări pe care trebuie să le înfrunte și să le
depășească și din care au de învățat. Copiii cu o mentalitate afirmativă vor fi
mai flexibili, mai deschiși la compromisuri, mai dispuși să-și încerce norocul
și să exploreze. Vor fi mai curioși și mai imaginativi, mai puțin înspăimântați
de greșeli. În plus, vor fi mai puțin rigizi și încăpățânați, ceea ce îi va
face mai pricepuți în relațiile cu ceilalți, mai adaptabili și mai rezistenți
când vor avea de înfruntat dificultăți. Se vor cunoaște pe sine și vor lucra cu
o busolă internă care le va orienta deciziile și modul în care îi tratează pe
ceilalți. Ghidați de creierul lor afirmativ, vor face mai mult, vor învăța mai
mult și vor progresa. Vor răspunde afirmativ lumii de pe o poziție de
echilibru emoțional, primind cu bucurie tot ceea ce le oferă viața, chiar și
situațiile nefavorabile. Primul nostru mesaj pe care
vi-l adresăm este entuziasmant: aveți puterea de a forma acest tip de
flexibilitate, de receptivitate și de reziliență la copiii voștri. La asta ne
referim când vorbim de forță mentală. Nu făcându-i să asiste la o serie de
conferințe despre curaj și curiozitate, nici prin inițierea unor lungi
conversații intense, privindu-vă ochi în ochi. De fapt, nu aveți nevoie decât
de interacțiunile zilnice cu copiii. Pur și simplu reținând principiile și
lecțiile creierului afirmativ pe care vi le vom prezenta în paginile următoare,
veți putea folosi timpul petrecut cu copiii, inclusiv momentele când îi duceți
cu mașina la școală, mâncați de cină, vă jucați împreună sau chiar și când vă
certați cu ei, pentru a le influența modul cum răspund la circumstanțe și cum
interacționează cu oamenii din jurul lor.
Dar pentru că am încercat mulți ani să găsim un echilibru sănătos în ceea
ce privește interesele copiilor noștri, vrem să fim realiști și rezonabili. În
general, copiilor le place să fie activi și e bine - atâta vreme cât e sănătos
să rămână astfel, iar părinții reușesc să le lase timp liber și nu permit ca
orarul să țină ostatică întreaga familie - să le alimentăm pasiunile și să-i
lăsăm să participe la activitățile distractive care le plac mult. Și atunci,
cum putem obține echilibrul sănătos al creierului afirmativ? Iată câteva
întrebări pe care îi încurajăm pe părinți să și le pună atunci când ne
vizitează la cabinet.
• Copilul meu pare obosit sau morocănos sau prezintă alte
semne de dezechilibru, cum ar fi simptome de anxietate sau de presiune? Este
copilul meu stresat?
• Este copilul meu atât de ocupat încât nu-i mai rămâne timp
de joacă neorganizată și creativă?
• Doarme copilul meu destul? (Dacă un copil este implicat în
atât de multe activități încât abia la ora culcării are timp de lecții, atunci
avem o problemă.)
• Este programul copilului meu atât de plin încât nu mai are
timp să stea pur și simplu cu prietenii sau cu frații lui?
• Suntem toți atât de ocupați încât nu mai luăm cina
împreună în mod regulat? (Nu e obligatoriu să mâncați toate mesele împreună,
dar, dacă se întâmplă să luați masa împreună rar, atunci e un motiv de
preocupare.)
• Îi spuneți copilului tot timpul „Hai, grăbește-te!"?
• Sunteți atât de activi și de stresați încât de cele mai
multe ori vă tratați copilul fără delicatețe și cu lipsă de răbdare?
Dacă ați răspuns „da" la oricare dintre aceste
întrebări, luați-vă un răgaz de gândire. Dacă ați răspuns „da" de mai
multe ori, vă recomandăm să vă gândiți serios dacă nu cumva copilul vostru este
implicat în prea multe activități.
Pe de altă parte, dacă copilul nu prezintă niciunul dintre
semnele de supraîncărcare, atunci probabil că nu trebuie să vă îngrijorați. Cel
mai probabil este activ, crește și e fericit, și ați găsit modalitatea de a
atinge un echilibru sănătos, care stimulează creșterea creierului afirmativ și
îi permite să se dezvolte. Totuși, țineți minte că fiecare copil este diferit
și are o anduranță distinctă pentru ritmul zilelor. Este important să respectăm
unicitatea fiecărui copil.
CE PUTEȚI FACE: STRATEGIILE
CREIERULUI AFIRMATIV CARE FAVORIZEAZÃ ECHILIBRUL
Strategia #1 pentru promovarea unui
creier echilibrat: maximizarea orarului de somn
Mai toți avem deficit cronic de somn. Observăm prea
multă anxietate și depresie la tineri, iar multe dintre simptomele asociate cu
cele două diagnostice rezultă sau sunt amplificate de privarea cronică de somn.
Copiilor mai ales li se scurtează adesea programul de somn ca urmare a faptului
că părinții sau educatorii lor bine-intenționați urmăresc să le umple toată
ziua cu activități de lărgire a orizontului. |
Adevăr Divin
