Soluția Dumnezeu

Secretul vieții este să vezi fiecare moment ca pe un Moment al Clădirii în Flăcări. Secretul abilității de exprimare a Iubirii Pure în viața ta este să-ți urmezi Instinctul tău Fundamental real: exprimarea Adevăratei tale Identități.
Când îți schimbi prioritățile vieții pentru a fi tot ceea ce ești cu adevărat, ți-ai angrenat, în sfârșit, Agenda Sufletului. Ți-ai amintit motivul pentru a trăi. Și ți-ai amintit adevărul despre Divinitate - acela că Dumnezeu oferă totul și nu cere nimic în schimb.
Ai rezolvat Dilema Dumnezeu. Și, adânc în interior, îți este limpede că orice dilemă din viața ta – și chiar orice altă problemă de pe Pământ creată de om – poate fi rezolvată dacă suficient de mulți dintre noi am decide că Dumnezeu este Iubire Pură, că noi suntem Iubire Pură și că tot ce este nevoie pentru a ne schimba viața individuală și lumea este să demonstrăm Iubirea Pură.
Aceasta, te asigur, va strica în totalitate planurile bine concepute, întrucât va smulge suportul raționalizărilor politice, economice, sociale și spirituale actuale pentru întregul nostru mod de trai.

Pur și simplu, nu părem să ajungem cu toții la un consens în privința Puterii Supreme, care ne-ar permite să o folosim în mod eficient.
Aceasta este, într-o frază, Dilema Dumnezeu. Iar motivul principal pentru care nu ajungem la un acord este acela că majorității oamenilor efectiv nu le e limpede ce este Puterea Supremă sau cum funcționează.
Să fim sinceri: este și normal să nu ne fie limpede. Nu mulți oameni au urmat un curs de Teologie Exhaustivă, nu s-au înscris la vreun seminar de Metafizică Practică, nici nu au participat la vreun masterat în Energetică Aplicată.
Și dacă nu avem nevoie de un astfel de curs, de un astfel de seminar, de un astfel de masterat? Dacă avem nevoie doar să ne ascultăm inima? Dacă am proceda astfel, eu prevăd că am decide cu toții că Dumnezeu nu este mai misterios decât - să îndrăznesc să sugerez? - Iubirea Pură.
Ceea ce vreau să spun este că oricine a experimentat vreodată o conexiune directă cu energia Divinului știe exact despre ce vorbesc. Cred că nu ar contesta faptul că Dumnezeu este, pe scurt, Iubire Pură.
Sugerez aici că tot ceea ce majoritatea oamenilor numesc „Dumnezeu" nu este o „persoană" mai-mare-decât-viața, ci mai curând o energie conștientă de sine, autogeneratoare și capabilă să ia orice formă fizică - și chiar ia orice formă fizică. Ea pare a fi o entitate precum noi (sau orice altă ființă simțitoare din Univers), dar este mult, mult mai extinsă decât atât. Iar când energia pe care tocmai am descris-o este proiectată prin noi sau de către oricare dintre noi, chiar poate fi simțită.
Cu acest cadru astfel stabilit, voi folosi în paginile de față cuvântul „Dumnezeu" ca scurtătură pentru o asemenea expresie energetică. Prin urmare, consideră cuvintele „Dumnezeu", „Iubire Pură", „Putere Supremă" și „Energie" ca fiind interșanjabile în cadrul cărții de fată.
Vreau să afirm acum că Iubirea Pură este cea mai transformatoare, impactantă și eficientă forță creatoare din Univers.
Desigur, unii se vor întreba, justificat: „Chiar așa? Asta este tot ceea ce această «expresie intelectuală» are de oferit? Asta este măsura așa-numitului «răspuns nou» pe care îndrăznesc să îl propun aici? Dumnezeu este iubire pură? Mda, ce revelație măreață!..."
Așteaptă! Este mai mult decât pare!
Totul este o ipoteză, bineînțeles. Însă cum ar fi dacă această idee se dovedește a fi Pe Deplin Corectă, la fel ca multe alte idei ce au fost inițial respinse întrucât au fost considerate Pe Deplin Greșite?
Oare această ipoteză va rezolva, în cele din urmă, lucrurile între toți oamenii din lumea noastră?

Vezi cum asta schimbă totul? Acum, standardul comportamental al vieții devine nu să-i tratăm pe alții așa cum vrem noi să fim tratați, ci așa cum vor ei să fie tratați. Aceasta consolidează experiența spirituală conform căreia „Suntem cu toții unul" (jos pălăria, Domnule Dumas!), întrucât demonstrează că vrem să simțim - și suntem dispuși să simțim - ceea ce alții ne spun ei că simt, nu doar ceea ce noi simțim.
O scurtă perioadă alocată analizei în această privință va dezvălui că există diferențe, iar calea spirituală a contopirii sentimentelor altuia cu ale mele constituie o expresie a Iubirii Pure, cu adevărat.
Aceasta nu înseamnă că trebuie să fiu de acord cu ceea ce simte un altul. Înseamnă că exprimarea iubirii pentru un altul mă determină să fiu atent la sentimentele sale, să le fac la fel de prezente în mine ca ale mele, proprii. Aceasta îmi înlesnește mult mai mult să vorbesc si să acționez într-un mod care onorează senti-mentele altuia, chiar dacă nu sunt de acord cu ele.
Așadar, nu vorbim aici despre a-i permite cuiva să facă tot ceea ce vrea doar pentru că „așa simte". Nu trebuie să-i spui „E în regulă" nepotului tău de 7 ani când el te anunță că simte nevoia să sară de pe acoperiș, să vadă dacă este capabil să zboare. Nu trebuie să-i permiți cuiva să fumeze în casa ta, unde nu se fumează, pentru că „simte" să o facă.
Să fie clar: a tine cont de sentimente nu înseamnă în fiecare caz să li te conformezi lor. Onorarea sentimentelor altuia creează armonie, chiar dacă dezacordul creează contrast. Contrastul nu trebuie să producă un conflict, diferența nu trebuie să producă diviziune, iar contradicția nu trebuie să producă violență în viața noastră.
Iată o întrebare de analizat: e adevărat că modul în care o persoană este influențată de exprimarea iubirii din partea altuia reprezintă o măsură corectă și exactă prin care stabilim dacă este exprimată Iubirea Pură a lui Dumnezeu? Oare efectul asupra altuia ar trebui să aibă ceva de-a face cu ea? Vreau să sugerez că aceasta ar trebui să reprezinte măsura supremă, dacă numim „iubire pentru celălalt" ceea ce facem.
Să fim corecți: trebuie să recunoaștem că atât întrebarea, cât și răspunsul sunt analizate în contextul în care niciunele dintre persoanele implicate nu se confruntă cu dificultăți de sănătate mentală, ceea ce le afectează abilitatea de a trimite și a primi Iubirea Pură.
Știm, bineînțeles, că Dumnezeu nu se confruntă cu asemenea dificultăți; prin urmare, avem o idee teologică îndrăzneață: Iubirea Pură a lui Dumnezeu nu este niciodată exprimată într-un mod care are ca intenție vătămarea, afectarea sau pedepsirea cuiva.
Înainte să respingi categoric ideea (dacă ai fi tentat să o faci), hai să fim cu toții Eroi ai Gândirii și să explorăm întrebarea încă o dată, pentru siguranță. Oare impactul exprimării iubirii asupra altuia nu ar trebui să fie pozitiv? Dacă se simte pozitiv la cel care trimite și negativ la cel care primește, este ea corespunzător definită drept Iubire Pură?