Concluziile la care am ajuns au fost influențate din plin de
anii în care am studiat Tarotul și ezoterismul occidental. Când am ajuns să
scriu cartea de față, am petrecut mult timp în meditație, cerându-le îngerilor
să-mi dezvăluie mesajele și valorile vibraționale ale diferitelor numere.
Aceasta a ajutat la rafinarea interpretărilor pe care ți le voi prezenta în
cele ce urmează.
În epoca noastră, înțelegerea pe care o avem asupra
Universului și asupra felului în care Pământul se mișcă prin cosmos se bazează
pe calcule precise, pe numere, așa că nu-i de mirare că îngerii, cei mai mari
mesageri ai Universului, le folosesc pentru a ne transmite mesaje din Ceruri.
De pildă, foarte probabil vei fi observat secvențe numerice
care apar în viața ta din când în când, de la plăcuțe de înmatriculare până la
chitanțe, numere de zbor și, desigur, numărul tău de telefon. Acestea nu sunt
simple numere, ci sunt numerele îngerilor. Sunt mesaje îngerești care te
îndeamnă să acționezi.
Acum, că trăim în ceea ce am putea numi „era digitală",
îngerii se folosesc de numerele pe care le vedem la ceasurile cu afișaj
digital, secvențe precum 11:11.
Ce înseamnă când vezi 11:11
Am observat în adolescență că, oriunde mă
uitam, apărea secvența numerică 11:11. îmi amintesc că mă uitam la primul meu
telefon mobil și vedeam cum apare iar și iar această succesiune. M-am întrebat
dacă nu cumva o luasem razna, că poate-mi joacă imaginația feste și că, în mod
inconștient, mă uit la telefon chiar la acea oră. Dar ce mi s-a întâmplat apoi
e de netăgăduit: le-am vorbit despre asta mamei și câtorva prieteni, apoi
secvența numerică a început să apară și când se aflau ei în compania mea.
Și alte succesiuni numerice repetitive au început să mi se
arate - și nu doar atunci când mă uitam la telefon. Mergeam la alimentară, iar
bonul fiscal era de 11,11 lire; comandam o cafea și o prăjitură, iar costul
total era de 4,44. Oriunde m-aș fi dus, pățeam la fel.
Pe atunci, eram încă novice într-ale spiritualității, dar
mi-am luat un răgaz de rugăciune, cerând să aflu ce se petrece, îmi amintesc că
am spus ceva de genul: „îngerilor, dacă voi sunteți cei care-mi trimiteți
numerele acestea, doresc să le văd de trei ori în cursul zilei de azi, astfel
încât să știu sigur că încercați să-mi comunicați ceva." Iar numerele au
continuat să vină. Așa am știut că îngerii într-adevăr îmi trimiteau mesaje!
Dar ce-mi spuneau? N-aveam nici cea mai vagă idee. îmi
amintesc că am căutat pe internet „Ce înseamnă 11:11?" și am citit câteva
interpretări. Mulți afirmau că acele numere indică un prilej bun pentru „a-ți
pune o dorință" sau „a-ți stabili o intenție", în vreme ce alții
considerau că îngerii ne încurajează astfel să ne aliniem gândurile cu cele mai
înalte intenții. Așa că am făcut ceea ce fac mereu ori de câte ori internetul
nu are un răspuns limpede: am meditat.
Îmi amintesc că, în timpul meditației, am rostit o rugăciune
simplă: „Îngerilor, vă mulțumesc pentru că-mi arătați ceea ce trebuie să știu
despre ce înseamnă să vezi 11:11.“ Și, într-o clipită, am văzut nenumărate
imagini și secvențe, ca niște clipuri video care se succedau în mintea mea,
inclusiv imagini cu Iisus și Buddha, și am auzit cuvintele „Toți suntem
una".
- 185 -
îngerii vor să știi că te adoră.
- 186 -
Ia-ți răgazul necesar pentru a analiza situația în care te găsești înainte de a
lua vreo decizie radicală. E nevoie de răbdare și concentrare.
- 187 -
Lucrurile pe care le-ai trăit și cele pe care le-ai învățat sunt daruri care
îți îngăduie să înțelegi cine ești și ce daruri ai. Acordă-ți un timp pentru a
vedea că ești un suflet special.
- 188 -
În acest moment, ești una cu Universul si cu conștiința ta. Ești una cu
darurile, visurile si obiectivele tale. Păstrează-ti credința!
- 189 -
Al treilea ochi ți se deschide și privirea ta spirituală devine tot mai ageră.
Observă lumea prin ochii sufletului!
- 190 -
Întoarce-te acasă și mergi în centrul inimii tale, unde îngerul păzitor te
așteaptă pentru a primi dragoste necondiționată.
- 191 -
Mesajele pe care le primești nu sunt o închipuire: îngerii îți vorbesc tare și
răspicat!
- 192 -
Ești încurajat să fii mai prezent acum în relații. Cei dragi au nevoie de
atenția ta.
- 193 -
Ca urmare a situației actuale, sufletul tău evoluează. Absoarbe orice
experiență și fii conștient că îngerii îți sunt alături să te susțină.
- 194 -
îngerii vor să știi că ai acum prilejul de a-ți spori sentimentul menirii.
Arată-te deschis față de idei noi!
- 195 -
Darurile pe care le-ai primit au nevoie de atenția ta pentru a se dezvolta.
Ia-ți un răgaz pentru a te cufunda adânc în lăuntrul tău, a te analiza și a
vedea daturile pe care le ai.
- 196 -
Reluarea legăturilor cu planurile tale inițiale îți vor îngădui să-ți înțelegi
locul actual din Univers.
- 197 -
Milostivirea e o calitate a spiritului. îngerii te încurajează să te arăți
milostiv prin vorbă, fapte și intenții.
- 198 -
Ai parte de importante lecții sufletești chiar în acest moment. Roagă-te pentru
a fi îndrumat ca să poți depăși tiparele ce se tot repetă. |