Numele îngerului meu mi-a parvenit foarte clar
când am efectuat prima meditație pentru a-l întâlni. Am perceput o voce și i-am
auzit numele, însă asta a fost tot ce am primit. Ani întregi, nu am obținut
nimic altceva. Apoi, într-o zi, m-am trezit dimineața și totul s-a așezat, dar,
până atunci, mulți ani am continuat să cer fără niciun rezultat.
Dezvoltarea unei conexiuni cu îngerul tău păzitor nu are loc
peste noapte, însă nu fii descurajat: este o experiență care trebuie savurată.
Vocea îngerului tău
Poți să înveți să accesezi vocea
îngerului tău. Mulți ani mi-am auzit îngerul vorbindu-mi cu sunetul vocii mele.
În vremurile trecute, am auzit o voce bine articulată, aproape ca aparținând
clasei superioare britanice, care era întotdeauna foarte directă și la obiect.
În acest sens, îngerul tău se va adapta la tine și îți va
vorbi preponderent într-un mod cu care ești familiar. Pentru majoritatea oamenilor,
este vorba despre „vocea interioară". Aceasta este o voce pe care o
cunoști foarte bine. O folosești când discuți în interior cu tine însuți, când
te gândești la lista de cumpărături, la planurile pentru ziua în curs, la ce
trebuie să faci în continuare etc. Este vocea pe care o folosești când spui
rugăciuni și vorbești cu îngerii tăi.
Dificultatea, în acest caz, este că vocea interioară poate
să sune foarte asemănător cu egoul. Egoul chiar va folosi vocea interioară
împotriva ta. Va suna foarte asemănător și îți va spune lucruri provocatoare.
De exemplu, te uiți în oglindă și te simți bine în ceea ce te privește, dar,
dintr-odată, o voce care seamănă cu a ta spune „Ești gras(ă)", „Ai văzut
ce piele uscată ai astăzi?" sau ceva obraznic și deplasat.
Treaba noastră este să liniștim această voce, pentru a ne
putea accesa îndrumarea. E nevoie de practică și, cel mai important, de
răbdare; dar, dacă suntem suficient de disciplinați, vom reuși. Iar când
înțelegem cum să distingem vocea îndrumării divine (Dumnezeu și îngerii) de
vocea egoului (sistemul intern de îndoială), avem parte de adevărata creștere.
Acestea fiind spuse, mulți oameni au darul natural de a auzi
cu claritate vocea îngerului. în majoritatea cazurilor, se întâmplă deoarece acea
voce este extrem de diferită de vocea lor interioară. Dacă ești unul dintre
acești oameni, felicitări pentru minunatul dar pe care l-ai primit. Dacă nu
ești, nu te îngrijora: îți va veni! Ai încredere!
Pentru a te ajuta să înțelegi diferența dintre cele două
voci, iată câteva indicii. Vocea îngerului tău va fi:
• iubitoare
• îndrumătoare
• liniștitoare
• puternică
• directă
• încurajatoare
• sigură
Vocea egoului va suna:
• tulburată
• nesigură
• negativă
• acuzatoare
• critică
• descurajatoare
• neajutorată
• Închide ochii și respiră către palme.
• În acest timp, dă-ți voie să te relaxezi și să-ți simți
inima.
• Vizualizează o lumină vindecătoare de smarald care curge
din cer prin capul tău, intrând în centrul inimii.
• Vezi cum această lumină trece prin fiecare zonă a inimii
și curăță orice resentimente, frici și suferințe vechi pe care le menții acolo.
• Vizualizează cum lumina atinge barierele inimii și le
distruge, pentru a putea fi îndepărtate.
• Când acestea sunt îndepărtate, un înger apare în fața ta.
Te înconjoară cu brațele și aripile lui și își toarnă iubirea ființei sale în
tine.
• Dă-ți voie să accepți această vindecare, această iubire,
această lumină care te ajută să percepi lumea într-un mod diferit și pe deplin
pozitiv.
• Când ai terminat, mulțumește-i îngerului și deschide
ochii.
Invită-l pe înger să se apropie de tine
Pentru a simți prezența îngerului,
trebuie să îl inviți să se apropie de tine. Totul ține de a fi în cadrul mental
potrivit și a avea o energie echilibrată, care va permite, cu adevărat,
experienței să se dezvolte.
Este extrem de liniștitor să știi că îngerul tău e prezent.
Până acum, probabil ți-ai făcut o idee despre cine este îngerul tău, cum arată
și, poate, chiar și cum vorbește cu tine. Acum, trebuie să pui laolaltă toate
aceste aspecte și să-ți folosești toate simțurile extrasenzoriale pentru a
conștientiza cum te simți când îngerul tău îți este aproape.
Îți va fi de folos să practici în continuare diferitele
exerciții prin care am trecut până acum. Și, dacă poți să lucrezi asupra
abilităților tale împreună cu un partener sau un grup de prieteni ca să obții
feedback și susținere, cu atât mai bine.
Poți să-ți atragi îngerul aproape de tine în mai multe
moduri. Eu prefer să folosesc rugăciune și meditație pentru a-i permite
energiei lui să fie unită cu a mea. Iată în continuare un ritual cu lumânări.
EXERCIȚIU
Ritual cu lumânări pentru a-ți invita îngerul păzitor
aproape de tine
Lumânările sunt magice. Întotdeauna am
crezut că, atunci când aprinzi o lumânare și îți stabilești o intenție sau spui
o rugăciune, flacăra poartă energia acelui gând până arde complet.
Lumânările au avut întotdeauna o conexiune strânsă cu
puterile extrasenzoriale și clarvederea. Prin urmare, m-am gândit că și pentru
tine ar fi o experiență plăcută să aprinzi o lumânare și să meditezi în fața
ei, pentru a lucra la dezvoltarea simțurilor tale spirituale și a-ți atrage
îngerul aproape de tine, în același timp.
Ai nevoie, bineînțeles, de o lumânare. Oricare este
potrivită, dar îți recomand una groasă, tip stâlp sau baton mare, pusă la
nivelul ochilor, ca să fie stabilă și s-o privești direct. Însă poți și să
privești în jos la o lumânare de tip pastilă, dacă e nevoie.
• Stinge majoritatea luminilor și așază lumânarea în fața
ta, pe o farfurie rezistentă la foc. |