„A fost odată că niciodată...” sunt cuvintele care ne
introduc într-o lume magică, o lume a copilăriei, în care totul este posibil,
în care nu există bariere, în care limitele lumii „reale" se spulberă pur
și simplu. „A fost odată ca niciodată..." este suficient pentru ca noi,
oamenii, mici și mari, să îmbrăcăm hainele prinților, prințeselor, regilor și
împăraților celor mai vestiți, știuți și neștiuți, să devenim Feți-Frumoși și
Ilene Cosânzene sau să doborâm balaurul cu șapte capete. (...) Poveștile se
adresează tuturor copiilor... mici și mari, copiilor noștri, dar și copiilor
din noi. Ele au fost valorificate în terapie, astfel că poveștile terapeutice
sunt un „altfel" de povești. Ele, prin intermediul metaforei terapeutice,
duc la schimbare. (...)
Poveștile din această carte au izvorât din practica noastră de zi cu zi, din
lucrul cu copiii, dar și cu adulții, deopotrivă. S-au dovedit a fi la fel de
eficiente și în cazul copiilor, ca și în cel al adulților. Copiii nu le-au
supus analizei raționale, iar adulții s-au bucurat ca niște copii, au zâmbit,
au râs și au plâns asemenea copiilor. Ele valorifică particularitățile de
vârstă, gândirea magică a copiilor și, de aceea, se adresează la fel de bine
tuturor copiilor. Fiecare adult păstrează, însă, un strop de gândire magică și,
la fel de bine, unele dintre aceste povești ar putea veni în întâmpinarea
copilului care există în fiecare adult, copil dispus să deslușească tâlcul
ascuns al poveștilor la orice vârstă. (...) Prin intermediul poveștilor, se
transmit norme și valori; se înlătură comportamente indezirabile; sunt
utilizate în gestionarea situațiilor de pierdere a unei persoane dragi și a
divorțului părinților. De asemenea, ele s-au dovedit a fi tehnici utile în
terapia unor tulburări clinice, precum ticurile și fobiile.
Poveștile noastre sunt construite având la bază conceptele terapiilor
cognitiv-comportamentală și ericksoniană. Terapia cognitiv-comportamentală
postulează faptul că maniera în care noi, oamenii, interpretăm lucrurile, ne
determina modul în care reacționăm și simțim (...). Psihoterapia ericksoniană
pune accentul pe relația dintre procesele inconștiente și cele conștiente și
provoacă clientul la o căutare a resurselor proprii (...).
Aceste povești sunt adresate atât specialiștilor, cât și părinților și copiilor.
Oriunde ar fi folosite (în cabinet, la grădiniță, la școală sau acasă), aceste
povești terapeutice trebuie citite de către un adult; povestea trebuie citită
în totalitate, nu pe bucățele. Dacă povestea are un personaj feminin, iar
clientul/copilul dumneavoastră este băiețel, este indicat să schimbați numele
personajului și să o transformați, de exemplu, pe Martinica în Martinel (și
invers). La finalul poveștii, este foarte important ca părinții/cadrele
didactice să nu discute pe marginea acesteia și să nu recurgă la formulări de
tipul „Vezi ce-a pățit băiețelul/ursulețul; „Vezi, ești și tu ca băiețelul din
poveste! Tu când ai de gând să te cumințești?" sau să eticheteze copilul.
Aceste formulări sunt exact acel tip de limbaj la care copilul a dezvoltat
„surditate psihică", limbaj care îi anulează părintelui orice șansă de
eficientă în schimbarea comportamentelor nedorite. (...) De asemenea, fiecare
poveste are, la final, o imagine pe care copilul o poate colora. Acesta ar
putea fi un prilej pentru discuții. Fiecare poveste va avea, la final, câteva
recomandări adresate specialiștilor și părinților. (...)
• Autoarele |
Adevăr Divin
