O Minune este suprema înălțime căreia i se adresează
sufletul nostru atunci când Speranța, care nu moare niciodată, ostenește!
Căci ce altceva este viața noastră dacă nu o perpetuă punere
de paie peste un foc aprins într-un sacru moment de elan încrezător și tânăr?!
Ce altceva e mai înțelept de făcut decât o continuă împrospătare a rezervei de
speranță pentru unul din multele momente de slăbiciune și uitare?! Și ce
altceva este mai adevărat decât să speri mereu în poimâinele însorit al
fiecărui mâine, neutru?
Am reprezentat cu bucurie și dăruire Arta Românească pe mai
multe meridiane. Am avut vocația de a fi Artist. Triumful existenței mele este
însă altul: prin intervenție divină, am devenit la 33 de ani Credincioasă. Cu
ajutorul lui Dumnezeu și al tuturor celor care m-au ajutat personal și
profesional – cărora le mulțumesc fără încetare – am aflat că Scena Vieții este
mult mai încăpătoare decât pare la prima vedere. Ș;i dacă tot ce am realizat va
fi uitat într-o zi, sper că vor rămâne în urma mea Minunile Trăite pe Strada
Speranței!
• Corina Chiriac
* * *
Cartea Corinei Chiriac este povestea, scrisă cu un
surprinzător talent, a vieții sale de artistă celebră, care a avut șansa de a
se bucura de fiorii extazului oferit de gloria cucerită pe marile scene ale
lumii.
Miracolele relatate sunt confirmări ale unor experiențe venite pe drumul
parcurs de la strălucirea în luminile rampei la beatitudinea Luminii Sacre.
Actualul volum, în care Corina ne povestește epopeea vieții
sale, o situează la nivelul creației literare valoroase prin talentul său
scriitoricesc, presărat cu multe note umoristice și scânteieri de spirit.
Cartea se citește ca un roman, cum se spune în popor, „cu sufletul la gură”,
nedezmințind titlul său de „minuni trăite”, pe care le redă cu un farmec
aparte, seducător și cu mult umor. Este indiscutabil că valoarea cărții este
egală de la un capăt la celălalt. Când prezentul ne dezamăgește, refugiul în trecutul
unei celebre artiste, păstrat într-o carte, poate fi un dar.
• Dumitru
Constantin-Dulcan
|