Pilotarea morții, vol. 1

De la începutul timpurilor, moartea a fost văzută ca opusul vieții și considerată negativă în mod absolut, ca o realitate urâtă prin excelență, al cărei efect nu poate fi decât disperarea dusă până la limita extremă. De fapt, moartea este o transformare, este pierderea unui lucru, descompunerea unei realități, schimbarea radicală a unei situații. Moartea este sinonimul întunericului, tenebrelor, staticității, necunoscutului. Pare a fi nimicul, uitarea, suferința extremă. Ea trece pe lângă noi, dar nu o vedem, ne vorbește, dar nu o auzim, trăiește în noi, dar nu suntem conștienți de prezența ei. Este activă în pasivitatea ei, dar acționează în tăcere. O atingem, însă nu o simțim, o ținem în palmă, dar ne alunecă printre degete. Moartea învinge în orice situație, însă nu este decât o poartă, o oglindă, un miraj. Este doar o iluzie, condiția sine qua non a unei renașteri, a unei reînnoiri. Se aseamănă cu saltul între două trepte, cu clipirea pleoapelor, pentru a vedea din nou. Moartea este o pistă de lansare, este schimbarea hainelor vechi și rupte, pentru a putea îmbrăca altele noi. Este căderea unei bariere, a unei limite, este închiderea unui ciclu care deschide altul, mai extins.

INTRODUCERE ... 4

CAPITOLUL 1 EXPERIENȚA MORȚII ... 6
1.1. Ce este moartea? ... 7
1.2. Redimensionarea sau evoluția conceptului de Dumnezeu ... 10
1.3. Experiența în apropierea morții (NDE) sau a dedublării (OBE), în texte, de-a lungul istoriei ... 16
1.4. Cazuri de ieșire din corp în epoca modernă și contemporană ... 21
1.5. Cercetări moderne și contemporane cu privire la experiența morții 47

CAPITOLUL 2 CE ESTE MOARTEA DIN PUNCT DE VEDERE ȘTIINȚIFIC? ... 64

CAPITOLUL 3 EXPERIENȚA ÎN APROPIEREA MORȚII (NDE) ... 71
3.1. Aspectul psihologic al morții ... 71
3.2. Partea descriptivă. Preludiul morții 75
3.3. Dedublarea ... 76
3.4. Vizita călăuzelor ... 90

CAPITOLUL 4 PREGÃTIREA INIȚIATICÃ A MURIBUNDULUI ... 92
4.1. Configurarea corpului eteric ... 92
4.2. Experiența zonei de tranziție între două lumi ... 116
4.3. Experiențe personale de dedublare ... 129
4.4. Evoluția planetară și cosmică a ființei umane ... 143
4.5. Moartea și renașterea Civilizației umane ... 168
4.6. Confruntarea dintre experiența directă și limitele impuse de religii și tradiții cu privire la fenomenul morții ... 195

TABELE ... 211
Protocolul de resuscitare ... 211
BIBLIOGRAFIE ... 214

CAPITOLUL 4
PREGÃTIREA INITIATICÃ A MURIBUNDULUI

4.1. Configurarea corpului eteric

De obicei, cel ce moare nu poate susține în mod conștient această „încărcătură" a morții. Trecerea în altă dimensiune, prin decorporalizare și tăierea cordoanelor, presupune un pasaj asemănător intrării în somn, în zona REM. Cel ce își pierde conștiința, în timp ce adoarme și nu reușește să observe pasajul dintre starea de veghe și starea de somn și vis, nu va reuși să trăiască în mod conștient momentul morții, care este asemănător. Cei mai mulți nici măcar nu își dau seama că au murit, au nevoie de un timp pentru a se trezi și a conștientiza că nu mai au corp fizic. În cazul maeștrilor inițiați sau al șamanilor, aceștia sunt capabili să trăiască și să conștientizeze pas cu pas trecerea prin moarte. Pentru a realiza această conștientizare, este nevoie de două lucruri. Primul și cel mai important este trăirea totală a prezentului, aici și acum. Îl vom numi punctul zero sau Acasă. Putem sublinia faptul că Acasă nu e dincolo, Acasă este întotdeauna aici. E vorba de percepția totală a momentului trăit la 360 de grade față și interfață. Dacă trăiesc total aici și acum nu mai există moarte și nici trecere. Am impresia că eu stau pe loc și trec evenimentele pe lângă mine. Eu devin doar un observator. Observatorul este cheia cheilor. Întrebarea este: ce este Observatorul și apoi, cine este el?
Observatorul este aspectul primar și cel mai profund al realității noastre, el nu se naște și nu moare, este luminos, dar trece dincolo de lumină, nu se teme, nu are superior și este suveran. Observatorul este aspectul nostru divin. Dacă îl proiectăm în fața noastră printr-o viziune, el devine ființa de lumină de dincolo de tunel, adusă în prezent, aici și acum. Ce înseamnă configurarea corpului eteric? Nume și formă. Înseamnă să plecăm din centrul ființei noastre, în prezent și, după cum spuneam mai sus, al doilea lucru important este parcurgerea tunelului trans-dimensional. Unind aceste două realități sau capacități obținute prin exercițiu și carismă, putem începe să configurăm corpul nostru eteric. Plecăm de la construirea formei și ajungem la identitatea lui prin care ne descoperim numele inițiatic. Care este forma corpului eteric? Forma de bază este un glob de energie stratificat ce are un centru de lumină, iar pe straturile externe, câmpuri electromagnetice formând efectiv imaginea unui atom clasic. Forma arhetipală a corpului eteric configurat astfel este asemănătoare unui ciclon, centrul va fi în lumină, unde este liniște și pace, ceea ce corespunde cu ochiul ciclonului, iar în jurul acestei zone liniștite se formează vortexuri de mare putere care se mișcă în jurul ochiului pe față și pe interfață. Fața se va mișca în sensul acelor de ceasornic, adică înspre dreapta, iar interfața se va mișca invers, înspre stânga. Ochiul va fi în centru. Aceasta este o tehnologie complexă pe care Nikola Tesla a dezvoltat-o pe plan fizic, creând principiul vacuumului și reprezintă esența unui generator cuantic. În consecință, corpul eteric trebuie configurat pe baza acestei tehnologii cuantice pe care unii dintre marii cercetători în „Free Energy" o numeau „atomul primordial" (Ighina). Arhetipul planetar ce configurează în acest mod corpul eteric, dându-i putere și stabilitate, a fost numit de către popoarele ancestrale (mayașii galactici) Hurukan (Hu”ur”ra”ka”an). Din acest cuvânt pre-hindo-european, pan-asiatic și pan-american s-a născut cuvântul și înțelesul fenomenului Uragan.

Acum, vom vorbi despre fiecare matrice în parte, pentru a înțelege semnificația profundă a vieții în Cosmos, în Galaxie și pe Terra. Este probabil să existe viață și în alte elemente ce ar forma alte matrici, dar părerea mea este ca acestea cinci reprezintă esența vieții. Când vorbim despre aceste cinci matrici, vorbim doar de forma externă a entității ce se întrupează. Forma externă reprezintă, așa cum am afirmat anterior, universul colapsat și zona de umbră a esenței luminoase ce este entitatea. În timp ce matricile se transformă, evoluează și se dizolvă, entitatea este nemuritoare, este constanta ființei de lumină. Zona de întâlnire dintre entitate și matricile în care se întrupează, sau cea mai înaltă matrice în care poate să se întrupeze, este corpul cauzal. în acest fel înțelegem că entitatea este corpul nirvanic sau punctul zero, sursa, esența nemuririi trăind în eternul prezent. Oarecum este statică, întrucât nu participă la niciun fel de evoluție, este Marele Observator. Vortexul de lumină ce iese din sursa sau starea nirvanică a ființei are o aparentă evoluție, în sensul că se extinde în toate posibilele planuri, creând nucleul de lumină și constanta oricărui Cosmos sau Univers al Multiversului. În corpul cauzal ce urmează stării monistice reprezentată prin lumină, există toate posibilele evoluții macro și micro-cosmice ale corpurilor inferioare pe care le vom reprezenta prin cele cinci matrici despre care am vorbit.
Prima matrice a vieții cunoscută pe Terra este cea de carbon. Din această matrice sunt formate toate structurile vieții ce sunt identificate prin materialul genetic zis ADN. Ființa umană, aparent cea mai evoluată structură biologică de pe Terra, are în compoziția sa 46 de cromozomi și mii de gene. În secolul al XIX-lea, Mendel a descoperit legile geneticii studiind în special musculița de oțet (Drosophilla Melanogaster) ce are 8 cromozomi, și a pus bazele conceptului de evoluție genetică, concept care, mai târziu și dintr-un punct de vedere oarecum extern, a fost dezvoltat prin legea evoluției speciilor, de către Charles Darwin. Corpul ființei umane provine dintr-o lungă evoluție terestră studiată în Paleoantropologie. Deși există diferite variante de interpretare și nenumărate polemici cu privire la etapele evoluției, azi, la începutul secolului XXI, putem totuși demonstra că omul este un antropoid modern. Față de antropoidele mari, ce au 48 de cromozomi, omul are 46. Diferența dintre om și cimpanzeu este extrem de mică. Intrând în profunzime și încercând să interpretăm structura fizică a ființei umane, ajungem la concluzia că ea este încă primitivă, chiar dacă rezultă că arborele genealogic al omului se pierde prin Cuaternar, până în jurul vârstei de circa 10 milioane de ani. Întregul sistem bază carbon, cu două spirale ADN și patru punți, despre care am mai vorbit (adenină, guanină, tinina, citozina) sunt formate din aminoacizi. Neuronul sau celula nervoasă, pe aceasta matrice, se comportă, de asemenea, în mod primitiv, transferul mesajelor având loc printr-un proces biochimic. Putem spune că, în felul acesta, informația se deplasează în mod foarte lent, în anumite cazuri de la câteva zeci la câteva sute de metri pe secundă. De ce spunem că informația se deplasează lent? Simplu. Chiar și glonțul se poate mișca cu 1000 de m/s. Pentru a evolua, e necesar ca informația să fie transmisă cu o viteză mult mai mare, de zeci și sute de km/s, dar acest lucru se poate face doar dacă se schimbă structura neuronului, în una bioelectrică.
Cum se poate întâmpla acest lucru? Adăugând carbonului, siliciu. Structura geometrică a siliciului permite transferul mai rapid al energiei. Putem afirma că pe matricea a doua carbon-siliciu avem două modalități de transfer al informației, una lentă și una rapidă.