Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești

Observatorul atent al culturilor tradiționale ajunge repede la concluzia că toate manifestările exprimate, în plan spiritual sau în plan material, se subordonează unor coduri aproape imuabile, respectate cu sfințenie de către toți componenții unui grup etnic. Libertățile pe care și le iau unii lideri de opinie se produc numai în momentele în care codul înregistrează o eventuală fisură, fie prin pierderea unor elemente ale bazei motivaționale sau explicative proprii, fie prin importuri de realități ale căror baze motivaționale sunt mai active și, din acest punct de vedere, servesc mai eficient diverselor nevoi în contextul desfășurării diurne a vieții și, în consecință, sunt mai credibile. Oricum, aceste libertăți sunt asimilate greu, după lungi perioade de tatonare și numai în urma înregistrării unei frecvențe mari și circulații majore în rândul indivizilor unui grup etnic, ceea ce duce la concluzia că tradiția reprezintă un complex de încatenări de cutume deosebit de rezistente. Se poate afirma chiar, cu îndreptățit temei, că nu există cenzură mai aprigă decât aceea care se manifestă la nivelul bogatului evantai de exprimări pe care îl pun în evidență culturile tradiționale, acestea exercitând o enormă și permanentă presiune asupra propriilor indivizi. În fond, o realitate produsă de oameni pentru propria lor orientare în contextul valorilor propuse de lumea înconjurătoare, având ca justificare și unic scop perpetuarea identității lor etnice.

L

LABIRINT
Desprins din foarte multe mitologii și credințe, labirintul reprezintă un simbol deosebit de frecvent și cu o arie de răspândire în toate culturile lumii; este un simbol dual, al situațiilor limită, purtător în egală măsură al durerii și al sacralității; privește totodată simbolismul firului (al aței), apărând în cele mai diferite contexte și indicând întotdeauna (sub formă de lanț, funie, frânghie sau numai ca desen grafic) legătura dintre ipostazele existenței umane sau dintre acestea și principiul care le animă; este întâlnit peste tot ca reprezentare a unei linii fără continuitate, a unui traseu mai mult sau mai puțin complicat, uneori răsucit asupra lui însuși, ca să formeze noduri sau întortocheri, dar totdeauna vrând să semnifice „nod vital", „ganglion", în fond simbolizând o legătură, o condensare, o oprire, iar rezolvarea acestui fapt echivalând cu încetarea unei stări morale, cu o eliberare; din această pricină, grotele, cavernele, uterul matern, viscerele, motivul meandrului sau acela al liniei șerpuitoare amintesc curgerea continuă a vieții spre moarte și a morții spre viață; când labirintul este configurat având un singur centru, el se înrudește teoretic cu spirala; motivul labirintului nu poate fi separat de cultul soarelui și al morții, pentru că, în ambele cazuri, este vorba de drumuri fără sfârșit, cum este evident că nu este străin nici de cultul Marii Mame și trebuie așezat și interpretat de asemenea și în contextul motivelor care reproduc „securea cu tăiș dublu" și „coarnele taurului"; până la urmă, labirintul (grafic vorbind) este o îmbinare a două motive: cel deschis, al spiralei, și cel închis, al împletirii, în care împletitura (rețeaua) creează călătorului complicații în aparență irezolvabile, care îl fac să creadă că se află într-o închisoare fără speranță, în timp ce spirala îi rezervă, la capătul unei lungi rătăciri și după o îndelungată răbdare, reconfortul salvării, al eliberării (SANTARCANGELI,I,p.29;61;191;II,p.13). Fiind o combinație a spiralei și a cozii împletite (cosița), labirintul ar exprima voința evidentă de a figura infinitul sub cele două aspecte pe care le îmbracă în imaginația oamenilor: infinitul în veșnică devenire a spiralei, care, teoretic, nu are capăt, și infinitul veșnicei întoarceri simbolizat de cosiță, de funie, de frânghie (CHEVALIER,II,p.193). Pe sicrie se marchează un semn, numit „drumul vieții", simbol al veșniciei, al „firului care nu se rupe", compus din două grupuri a câte trei linii paralele, unite între ele, la capete, prin linii diagonale simulând o țesătură de drumuri întretăiate, pe care se poate merge la infinit; desigur că acest motiv trebuie pus în legătură cu prezența lui în toate culturile mediteraneene, cum tot așa de bine poate să fie încărcat și cu dorința celor vii de a împiedica „dalbul de pribeag" de a reveni printre pământeni - Țara Oașului (4.LAZÃR,p. 464). Pentru cine visează labirint sau drum întortocheat prin tot felul de galerii și coridoare este semn că se va amesteca în prea multe alte treburi care nu îl privesc direct - Suceava (NOTE,Băncescu). v. MEANDRU; ȘARPE.

LAC v. APÃ.

LACÃT
Când se seamănă grâul de primăvară, se pune în sămânță și un lacăt încuiat, iar semănătorul să nu spună nici un cuvânt cât timp durează semănatul, pentru ca și pliscul păsărilor cerului să rămână închis și să nu mănânce boabele puse în brazdă - Bihor; pentru a face să înceteze clevetirile și bârfele satului, cel vorbit de rău să cumpere un lacăt nou și, fără a-l descuia, să-l așeze în răscrucea a trei drumuri, fiindcă acela care va găsi și va lua lacătul va fi el vorbit de rău în continuare - Suceava (2.GOROVEI,p. 104;108). Prin încuierea și descuierea de nouă ori, în apă, a unui lacăt „se descuie" și un bărbat - Maramureș (BOGDAN,p.121).

LACRIMÃ
La toate popoarele, lacrimile simbolizează ploaia, iar plânsul este socotit ca o binefacere, ca o acțiune de fertilizare; de aceea este bine să se plângă la nuntă (EVSEEV,p.79). Se crede că bolnavul căruia îi vin lacrimile, fără să spună sau să i se spună ceva anume, și-ar plânge apropiata moarte - Tecuci (2.GOROVEI,p.151). Femeile, când plâng moartea cuiva, se feresc să cadă vreo lacrimă pe fața decedatului, în credința că aceasta l-ar frige ca o apă clocotită și i-ar îneca sufletul; când clopotele încep să bată a mort, femeile ies afară din casă, o înconjoară de trei ori, plângând mai intens la cele patru colțuri ale ei, dând astfel de veste vecinilor despre nenorocirea ce s-a abătut asupra familiei; fiecare mort este plâns (bocit) de trei ori pe zi, în cele trei zile cât acesta rămâne acasă: dimineața, la amiază și seara și numai atunci când sunt trase clopotele la biserică; apoi, se mai plânge când intră cineva în casă, cunoscut sau rudă, când este adus sicriul, când sosește preotul pentru începerea procesiunii de înmormântare, pe parcursul întregului drum de acasă la cimitir și când mortul este coborât în groapă - Transilvania;Năsăud; Muntenia;Bucovina (3.MARIAN,III,p.77-79). v. PLÂNS.

LADÃ DE ZESTRE
Importantă nu doar ca piesă de mobilier, deoarece existența ei traversează mai multe generații, moștenindu-se de la mamă la fiică, în ea fiind depozitate în special veșmintele tradiționale pe care le poartă mireasa la nuntă și, după aceea, unele piese fiind conservate aici pentru înmormântare; este clar că lada de zestre aparține principiului feminin, aidoma tuturor recipientelor (cupă, pahar, cană, ceașcă, ploscă etc.), evidentă fiind analogia ladă-corp sau ladă-femeie prezentă și în ghicitori: „Am o lădiță/Și-n lădiță-o porumbiță,/Dacă zboară porumbița,/N-am ce face cu lădița"; lada de zestre se răscumpără ca și mireasa la nuntă; când este ridicată în căruță, este bătută cu pumnii, la fel cum simbolic era bătută mireasa odinioară, pentru a-i stimula fertilitatea, semn că lada este echivalentul simbolic al miresei; în cadrul actului primei nopți, este adusă, alături de alte obiecte cu semnificație feminină (furca de tors, ițele etc.) în camera nupțială; chiar și ornamentele prezente pe capacul și pe cele trei laturi ale lăzii aparțin, prin mesaj, vieții și fertilității: pe unele exemplare din nord-vestul Olteniei și în Mehedinți apar rozeta solară, pomul vieții (axis mundi), precum și unele imagini antropomorfe stilizate, coarne și spirale prelungite, care toate împreună simbolizează principii ale vieții și fecundității (EVSEEV,p.197;203-204). În Țara Chioarului, lada de zestre este dusă la casa mirelui fie cu o zi înainte de nuntă, fie la o săptămână după nuntă; peste ladă se pune un covor, iar peste covor se așează chiar mireasa și în felul acesta traversează satul (1.POP,p.274). Pe lăzile de zestre din Gorj, ornamentele prezintă semne solare, pomul vieții, perechi de păsări cântătoare, rămurele executate în trei registre (jos - roade, la mijloc - flori, în vârf - boboci); lada se pune în „odaia curată" sau „odaia bună", la capătul dinspre picioare al patului, sau lângă peretele dinspre răsărit; la femeile bătrâne, ordinea obiectelor conservate în ladă este fermă: toate bunurile sunt rânduite sub o cruce veche din lemn; în partea dreaptă, într-un sertar anume croit, sunt puse „podoabele" (banii destinați celor nouă vămi, sticluța cu mir, cutia cu tămâie, un pachet cu lumânări, un calup de ceară pentru confecționarea lumânării „de stat", un pieptene, o oglinjoară, agrafe, mărgele, puțină pudră); sub sertar este pusă secera (cea care se va pune sub sicriu); în lungul lăzii, sunt așezate țesăturile necesare înmormântării, iar deasupra lor se pune „cămașa morții", din cânepă, neînflorată (PRESA). Visarea unei lăzi pline prevestește călătorie, iar dacă se visează ladă goală semnifică stagnarea tuturor demersurilor și încercărilor care se vor face - Suceava (NOTE,Băncescu).

LADO
Lado și Mano reprezintă divinități nupțiale ale mitologiei vechilor slavi, a căror prezență o regăsim și în cântecele de nuntă din folclorul românesc (ȘÃINEANU,I,p.156; VLÃDUȚESCU,p.59).

LAMPÃ
În înțelesul de lampă cu fitil și petrol, credința născându-se mai degrabă din pricina luminii mai puternice pe care o răspândea în casele țărănești, obișnuite până atunci cu opaițele cu grăsime de animale (seu); astfel, dacă se visează lampă arzând este semn că vor urma zile bune, care vor fi petrecute cu inima deschisă, predispusă la îngăduință și bunătate - Suceava (NOTE,Băncescu).

LAN
Se crede că nu este bine să se doarmă în răzorul lanului (holdei) - Maramureș (BOGDAN,p.95). Pentru cine visează lanuri verzi unduite de vânt este semn de furtună cu ploaie abundentă, iar de se visează lanuri de grâne coapte înseamnă uscăciune, secetă - Suceava (NOTE,Băncescu).

LANȚ
Se consideră că este bine ca, la marile sărbători ale anului, să se pună la ușa grajdului, jos, un lanț (zale) peste care vitele sunt obligate să pășească - Bihor; sătenii leagă cu un lanț picioarele mesei în timpul marilor praznice de peste an și apoi se freacă pe picioare cu acel lanț, ca să nu-i doară - Bihor (2.GOROVEI,p.254;274). Când ies din ograda gospodăriei, vitele trebuie să calce peste un „lanț încopciat" (ale cărui capete sunt prinse), ca să rămână încleștată gura animalelor de pradă - Bihor (3.BOCȘE,p.101). Când se visează lanțuri multe la număr înseamnă pagubă; cel ce visează pierzând lanț de aur trebuie să se aștepte la pierderea onoarei de care se bucură; înseamnă viață lungă visarea unui lanț de fier - Suceava (NOTE,Băncescu). v. FIER.

LAPTE
Conform unor legende, după ce l-a născut, Maica Domnului l-a luat în brațe pe Iisus și l-a dus „sus la plai" și acolo s-a așezat jos, să se odihnească; din acel loc au izvorât trei izvoare: unul de mir, unul de vin și unul de lapte; în lapte l-a scăldat, în vin l-a botezat și cu mir l-a miruit, punându-l „Domn în cer și pe pământ"; aici este posibil să coexiste și unele elemente arhaice, mai ales dacă mirul este înlocuit cu mierea, pentru că mirul și vinul sunt legate organic de creștinism, ca să nu primească mereu întrebuințări sacre; dar scăldătoarea de lapte este un motiv de basm foarte răspândit pentru zâne, împărătese, fete de împărat - Țara Oltului; laptele este simbol al nemuririi, iar înlocuirea laptelui cu vinul reprezintă înlocuirea principiului matern cu cel masculin, deci trecerea de la matriarhat la patriarhat; în unele rituri pre-elenice, unora dintre zeități li se aducea drept ofrandă lapte cu apă și miere, cu excluderea vinului; laptele îndulcit cu miere și subțiat cu apă era hrana copiilor mici și era considerat ca principiu al nașterii, creșterii și vitalității, iar apoi al renașterii și imortalității; la început, laptele matern, iar, pe această bază, laptele animal, mai ales de oaie și de capră, amestecat cu miere, iar mai târziu cu miere fermentată, a devenit prima băutură folosită la serbările populare, considerată ca fiind băutură a nemuririi; opoziția cu vinul, care s-a alăturat foarte târziu laptelui și poate nu l-a înlocuit integral niciodată, apare constant în cultele primitive, între care și în cel al lui Dionysos tracicul (HERSENI,p.171;311;328). Ca să nu se îmbolnăvească, nou-născutului i se dă puțin lapte acru, înainte de a fi pus la sân pentru prima oară - Suceava; dacă pruncul a fost deocheat, este bine să fie scăldat, în trei zile de vineri, în lapte muls de la trei vaci, tot în zile de vineri, de către trei femei bătrâne („iertate de Dumnezeu") - Suceava; când se amestecă laptele de la două vaci, animalul străin de gospodărie își va diminua cantitatea de lapte zilnică, din care pricină nu se dă lapte unui om străin, despre care se știe că are vacă de muls - Moldova; nu trebuie să mulțumească deloc cel care primește lapte, fiindcă se îmbolnăvește vaca - Moldova; întotdeauna, o mână din laptele muls trebuie aruncată pe vacă, pentru a nu-i lua nimeni mana - Tecuci; când laptele se întinde apos, înseamnă că a fost luată mana vacii - Tecuci; laptele nu se toarnă prin locul unde este urechea care ține toarta căldării, pentru că vaca nu va da lapte mai mult - Dolj; dacă o vacă începe să dea din ce în ce mai puțin lapte, este bine să se toarne lapte pe prag și apoi să se taie deasupra cu un cuțit - Suceava; dacă, la masă, rămâne lapte în strachină, înseamnă că va ploua la nunta celui care nu sfârșește de mâncat - Argeș; nu se vând produse lactate celor care au vaci cu lapte, fiindcă vacile celui care vinde rămân fără lapte - Iași; se crede că, dacă dă în foc laptele pus la fiert, crapă țâțele vacilor - Muntenia; ca să nu se întâmple așa ceva, se toarnă în acel loc puțină sare și apă - Muntenia;Suceava; țâțele crăpate ale vacilor se vindecă, dacă sunt unse cu un amestec de mămăligă, rămasă pe făcăleț, și lapte - Suceava; seacă laptele vacilor, dacă laptele pus la fiert dă în foc - Tecuci; în caz că arde undeva, chiar dacă și numai din pricina unui trăsnet, este bine să se arunce peste focul din casă puțin lapte dulce, pentru a se îndulci și focul și să nu mai sară în altă parte - Țara Oltului; dacă se pune lapte în lichidul pregătit pentru tăbăcitul pieilor, acestea vor fi atacate de molii - Suceava; dacă se face pomană cu produse lactate și ouă (fruct alb), primitorul trebuie să dea în schimb pâine și sare - Suceava; șarpele intrat într-un om se scoate punând pe om cu capul în jos și legat la ochi, în așa fel încât să vină cu fața deasupra unui vas cu lapte fiert, iar șarpele va ieși după aburul de lapte pe care îl inhalează omul - Suceava; există și laptele produs de vitele oamenilor-strigoi, în fapt lapte furat de la vitele vecinilor, dar acesta nu este bun, nu rezistă mai mult timp, capătă miros urât, face viermi, deoarece nu este curat, fiind un lapte adunat de la tot felul de lighioane - Țara Oltului (2.GOROVEI, p.19;22;118-119;130;172;199;213;228;246-248; GOLOPENȚIA, p.74;128;NOTE, Antonescu). Dacă, în timp ce se mulge vaca, o picătură de lapte cade pe pământ, se crede că vaca nu va mai da lapte; șarpele intrat într-un om, în timp ce doarme, se poate scoate punând în fața lui o cană cu lapte cald, aburind - Sălaj (PRESA). Cel care vine cu laptele proaspăt muls nu are voie să vorbească, el trece mut printre cei din casă și nu vorbește până nu așează vasul cu lapte la locul lui - Maramureș (BOGDAN,p.26). Cine se visează bând lapte va avea parte de un câștig bun; va avea parte de bunătatea și cinstea celor din jur cel care visează că are lapte de la vacile lui; înseamnă pace în rândul oamenilor, când se visează pur și simplu lapte; înseamnă sănătate robustă pentru cel care visează vase pline cu lapte; dacă se visează că are lapte în vasul din care mănâncă sau din care bea înseamnă că va avea parte de supărări din partea unor dușmani care se sfătuiesc între ei pentru a face rău; la fel când se visează închegând lapte - Bucovina (NOTE,Băncescu). Serii simbolice: apă-sare; lapte-vineri-femeie-3; lapte-prag-cuțit.

Lapte matern. La multe dintre popoarele balcanice, conținutul real sau simbolic al multor vase scoase din săpăturile arheologice era, cel puțin la început, laptele matern, laptele zeiței-mame telurice, băutură sacră a vitalității, apoi a imortalității (HARSENI,p. 326). Când o femeie naște pentru prima oară și dorește să nu mai aibă copii timp de trei ani, să lase să-i cadă trei picături de lapte din sân pe o bucată de pânză sau într-o ulcică, pe care să le îngroape apoi la rădăcina unui pom neroditor - Vâlcea; laptele de la sân, pe care unele femei îl pot avea și după ce își înțarcă pruncii, se mulge într-o cârpă sau într-o ulcică, apoi se dă foc la pânză, sau se sapă o mică groapă după cuptor și se aruncă acolo, pentru ca laptele să rămână în casă și femeia să nu rămână cumva fără lapte pentru viitorii prunci pe care îi poate avea - Țara Oltului (2.GOROVEI,p.164; GOLOPENȚIA, p.105-106). După înțărcarea copiilor, laptele, care îl mai au și îl mulg din când în când, nu este aruncat, ca să nu-l lingă pisică sau câine, ci femeile îl îngroapă, pentru a nu se „spurca" sânul și pentru ca nu cumva să aibă mai puțin lapte pentru alți copii; ca să-i treacă pruncului durerile abdominale („ca să i se taie aripile", una din denumirile populare ale afecțiunii), mama îl ia pe copil și îl pune cu pântecele pe palma stângă, iar cu dreapta îl spală și îl freacă pe spate cu lapte de la sân, până ce îi iese din piele un fel de tuleie, ca la găini, după care încetează orice durere - Suceava (3.MARIAN,II,p.247;267-268).