La o lună după sosirea în Galia și cu două săptămâni
înaintea călătoriei pe Muntele Bugarach
Într-adevăr, primul care a sosit în locul
în care ne-am găsit un refu-iu, eu, Maria Ana (Mama Maria) și copiii mai mici
ai acesteia, a fost Iacov, fiul meu cel plin de energie. Cel mai mic copil al
Mariei Ana, Matias, care tocmai împlinise opt ani, și-a văzut unchiul într-un
vis în noaptea precedentă, așa că știa că era aproape. Acest copil extrem de
precoce era familiarizat intuitiv cu un bărbat pe nume Iacov, întrucât nu rata
niciodată vreun moment în care le povesteam copiilor despre aventurile din
India ale fraților săi vitregi mai mari, Yeshua, Iacov și Iosif cel Mic. El
și-a adus așadar imediat aminte că unchiul său Iacov a fost cel care i-a condus
pe acești frați mai mari în Orient, unde au învățat foarte multe lucruri
minunate de la mulți maeștri de mare anver-gură. Matias știa că acest unchi
misterios trăia în munții din vest, unde aveam să călătorim cu toții în scurt
timp, și că acesta ne va ajuta pe toți să ne găsim un adăpost sigur.
Păstrându-și visul pentru el, Matias a fost primul care l-a
văzut pe Iacov în zare, privind din avanpostul său favorit. Aflat la mare
înălțime într-un sicomor uriaș, el l-a privit pe călărețul singuratic care
venea în pas de trap. Urcat pe un cal mare și negru, dintr-o rasă foarte comună
în Galia acelor timpuri, unchiul său era ușor de recunoscut, chiar și de la
mare distanță. Răspunzând fluturării unei pânze albe de către Matias, Iacov
și-a îndemnat calul să galopeze, oprindu-se la timp pentru a-l prinde în
brațele sale pe băiatul care râdea, pe care l-a urcat apoi în partea din față a
calului. Ascultând zgomotul copitelor și sporovăielile vesele ale celor doi,
ceilalți copii din gospodărie au renunțat pe moment la sarcinile lor gospodărești
și au alergat către poarta din stuf. Slavă cerului, unchiul despre care
auziseră atât de multe lucruri a sosit în sfârșit! Deși nu îl cunoșteau, ei
l-au îmbrățișat imediat, punându-i o sută de întrebări, înainte de a apuca să
intre în casă. Inutil să mai spunem că eu și sora lui, Maria Ana, am stat la
coadă pentru a-l putea saluta.
Ce bucurie să îmi văd din nou fiul, care - ce-i drept -
arăta mult mai tânăr decât vârsta lui. Semăna atât de mult cu tatăl lui, încât
am fost nevoită să îmi reprim un oftat de uimire. Iacov mi-a explicat că a
venit călare cu câteva ore înaintea lui Isac și a Tabithei, care veneau în urma
Iui cu o caravană de căruțe, astfel încât să putem călători confortabil către
noul nostru cămin. în scurtul răstimp de care a avut nevoie Iacov pentru a se
spăla, potrivit obiceiului nostru, copiii au alergat către celelalte case în
care eram cazați, pentru a răspândi vestea cea bună. Așa se face că nu a trecut
mult timp și ne-am adunat cu toții în jurul unei mese mari, confecționate
manual, din camera cea mai mare a gazdei noastre. L-am servit pe Iacov cu lapte
de capră și cu vin nou, cu pâine și brânzeturi, curmale uscate și nuci, precum
și cu mere și pere din prima recoltă a anului. Ca niciodată, s-a dovedit a fi
extrem de dificil să păstrăm tăcerea cu care eram obișnuiți la masă, pentru a
mesteca în mod conștient fiecare îmbucătură. De îndată ce fiul meu a terminat
de mâncat și înainte de a apuca să își clătească mâinile, am început să îl
bombardăm cu un flux nesfârșit de întrebări. Iacov a fost încântat să ne
răspundă la toate!
La fel ca marea majoritate a fraților săi, Iacov era un
foarte bun povestitor. Prin urmare, el ne-a răspuns cu entuziasm la întrebările
referitoare la ceilalți membri ai familiei răspândiți prin această regiune,
îndeosebi la cei care trăiau în comunitatea din care venea.
În timp ce Iacov a continuat să ne vorbească despre diferite
subiecte care ne interesau, copiii din sat au alergat în întâmpinarea caravanei
lui Isac și a Tabithei. De îndată ce i-au zărit pe cei doi, ei și părinții lor
au escortat întregul grup până la ușa noastră. Ignorând zgomotele și agitația
din jur, mi-am făcut loc prin mulțime și am alergat către căruța în care se
aflau fiul și nora mea. Cu ochii în lacrimi, Tabitha a sărit imediat din căruță
și s-a trezit instantaneu în brațele exuberante ale fiicei sale Sara. Cu un
zâmbet larg pe față, Isac s-a dat ceva mai greu jos din căruță și a șchiopătat
către mine, cu ajutorul unui baston. De îndată ce s-a stabilizat pe picioare,
m-a luat în brațele sale de urs și m-a ridicat ca și cum aș fi fost un copil.
Îmi dau și astăzi lacrimi de bucurie când îmi aduc aminte de acele zile în care
m-am revăzut cu familia mea, după o absență foarte îndelungată.
Au fost făcute introducerile necesare și în scurt timp marea
cameră și veranda exterioară a casei erau pline până la refuz cu oameni. Știind
că aveam de hrănit foarte multe guri, noi femeile am pregătit de câteva zile un
festin.
Iuda a fost inclusiv prietenul apropiatal Mariei,
sora mea, dar cei doi nu au fost niciodată iubiți. Iuda avea un anumit fel de a
fi cu mine, extrem de tandru. Ochii lui erau închiși la culoare, profunzi și
extrem de inteligenți. Era de o sensibilitate extremă. Îmi părea rău pentru el,
căci avea un tată extrem de dur, care cerea enorm de la el. A încercat din
răsputeri să îi facă pe plac tatălui său, devenind disperat ori de câte ori era
convins că a dat greș în vreun fel. Ori de câte ori Yeshua se întorcea
dintr-una din călătoriile sale cu o înțelepciune și cu capacități spirituale
din ce în ce mai mari, Iuda îl admira din ce în ce mai profund. Avea o natură
uluitor de puternic devoțională. Credea cu convingere în promisiunea
scripturii, într-un Mesia mântuitor. El l-a recunoscut pe Yeshua ca o împlinire
a acestor scripturi, pe care le înțelegea în profunzime.
Am fost prezentă atunci când Ioan Botezătorul a anunțat
răspicat că Yeshua era Maestrul Neprihănirii sau Mesia cel profețit de
scripturi. Ioan a declarat atunci că menirea sa - de pregătire a căii celui care
va veni după el — s-a împlinit. Când Yeshua a devenit pregătit să își înceapă
misiunea publică, Ioan le-a cerut discipolilor săi să îl urmeze pe Yeshua, nu
pe el. Foarte mulți au făcut acest lucru, dar câțiva ei i-au rămas credincioși
lui Ioan, chiar și după ce acesta a fost ucis cu brutalitate. S-a produs astfel
o divizare între cei care au continuat să urmeze învățăturile lui Ioan și cei
care i s-au alăturat lui Yeshua. Acest lucru s-a dovedit a fi dificil pentru
noi, căci lucrul care ni-l doream cel mai tare era unitatea. Noi îl venerăm și
astăzi pe Ioan și îi păstrăm craniul, pe care îl considerăm una din cele mai
prețioase comori secrete ale noastre. Înclin să cred că acest lucru este
perceput ca o mare pierdere și ca o farsă de prost gust de către cei care îl
consideră pe Ioan mai mare decât Yeshua. Unii cred chiar că Yeshua l-a trădat
pe Ioan, numindu-l un învățător fals. Este extrem de trist să auzim astfel de
zvonuri.
Iuda era atât de căzut în admirație în fața lui Yeshua,
încât a ajuns să îl considere însuși Dumnezeul evreilor, Yehova, care pășea pe
pământ în trup. Adorația lui era similară cu cea a romanilor care le aduc
ofrande zeilor lor. Împărații romani merg până acolo, încât se consideră ei
înșiși zei, cerându-le supușilor să îi venereze. Preoții care slujesc la
templul lui David din Ierusalim îi aduc ofrande de sacrificiu lui Yehova, ca
să-i îmblânzească mânia. Sângele este foarte important pentru ei. Deși
considera sacrificiile de sânge o oroare (la fel ca toți esenienii), Iuda era
dispus să își ofere inima și întreaga viață ca un sacrificiu adus lui Yeshua,
dacă acesta i-ar fi cerut acest lucru. Iuda era ferm convins că Yeshua era o
întrupare a Dumnezeului unic, la fel cum cred monoteiștii de astăzi. El nu a
înțeles niciodată pe deplin conceptul de Unitate pe care l-a propovăduit
Yeshua, așteptându-se la mari miracole de la acesta. Când Yeshua nu s-a ridicat
la înălțimea așteptărilor lui Iuda, el nu numai că a fost extrem de dezamăgit,
dar s-a simțit chiar trădat. În acest fel, în inima lui s-a creat un conflict
intern, greu de reconciliat.
La fel ca și tatăl său și ca alți Zeloți care trăiau la
Qumran, Iuda își dorea ca Yeshua să își asume rolul de rege pământesc. Zeloții
își doreau cu ardoare ca Yeshua să îi elibereze de romani, pe care îi
considerau o întruchipare a răului absolut, adică niște Fii ai Întunericului.
Așa se face că bunul meu prieten Iuda și o parte din ceilalți iubiți anteriori
ai mei au început să le vorbească oamenilor despre sosirea iminentă a lui
Mesia. Noi însă, cei din familia mea, credeam cu totul altceva!
Ori de câte ori eram în apropiere de Yeshua, îmi dădeam
seama că acesta nu avea nici cea mai mică intenție de a domni asupra poporului
ca un rege politic. Aceia care îi înțelegeau cu adevărat cuvintele știau că el
vorbea despre Împărăția lui Dumnezeu din interiorul nostru, nu din această lume
exterioară. Am cântărit cu atenție cuvintele lui Yeshua și cele ale lui Iuda în
inima mea. Uneori, mă simțeam confuză. Îmi doream cu ardoare să scap de această
confuzie mentală, căci îmi plăcea viața mea simplă. De aceea, obișnuiam să mă
retrag din astfel de conversații, focalizându-mi atenția asupra lucrurilor pe
care le puteam face, din gospodăria noastră și din spitalul pe care îl
supervizam. Cu alte cuvinte, preferam să îi slujesc pe cei care veneau la noi
pentru a-i vindeca și lăsam politica pe seama altora.
A urmat o perioadă în care viața noastră a devenit
dintr-odată mult mai pasionantă, dar și mai dificilă decât până atunci. Yeshua
a declarat că a sosit timpul să ne îndeplinim cu toții menirea pentru care
ne-am născut pe acest pământ. |
Adevăr Divin
