Cronovizorul
BY MTC APR 5, 2014
Unul dintre cele mai mari secrete pe care
le posedă Vaticanul este misteriosul aparat, supranumit Cronovizor, prin care
se poate călători în trecut. Cronovizorul este o "mașinărie" ce
captează imagini din trecutul apropiat sau îndepărtat sub forma unor holograme
proiectate într-un spațiu cilindric. Așa se poate descrie pe scurt invenția
călugărului benedictin Pellegrino Ernetti.
Papalitatea, după ce s-a convins de realitatea existenței
faptelor descrise în Biblie sau Sfânta Scriptură, referitoare și la rolul lui
Iisus Hristos, deranjată de anumite adevăruri ce nu conveneau bisericii, a
ordonat demontarea aparatului și depozitarea componentelor sale în mai multe
locuri secrete pentru a nu mai putea fi refăcut.
Această mașinărie complexă a fost descrisă cu lux de
amănunte într-o carte, "Noul mister de la Vatican", apărută la Paris
și semnată de Francois Brune. S-a speculat că tatăl autorului, un renumit teolog
francez, a avut o legătură strânsă de prietenie cu inventatorul Cronovizorului,
Ernetti. In consecință, autorul, deținând mai multe secrete cu privire la
aparatul care poate trimite omul în trecut, a dorit să le facă publice și
secretul Vaticanului să devină unul la îndemâna oricui.
Totul a început în 15 Septembrie 1952, în Laboratorul
Electroacustic al Părintelui Agostino Gemelli de la Universitatea Catolică din
Milano. Redând o înregistrare de muzică gregoriană, Ernetti și părintele
Gemelli au descoperit cu uimire o voce străină. Gemelli era convins că e vocea
tatălui său, ceea ce i-a șocat pe cei doi.
Cronovizorul era un aparat cu care se putea vedea trecutul.
Specialiștii, 12 la număr, care au avut șansa de a lucra cu interesantul
aparat, printre care călugărul Ernetti amintește de laureatul Premiului Nobel -
Enrico Fermi, și Wernher von Braun, specialist în rachete, doi dintre cei mai
mari fizicieni ai lumii și "părinții" programului atomic american.
Teoria Vibrațională a timpului explică toate aceste Anomalii
Spațio-Temporale
înainte de a comenta cele relatate mai
sus, din diferite surse, am meditat câteva momente bune și m-am gândit dacă să
comentez sau nu, și în fmal am decis să scriu; Noi trăim într-un cosmos compus
dintr-o infinitate de universuri. Fiecare univers vibrează, avan banda sa
proprie de de frecventă în care există. Toate universurile coexistă în aceeași
locație spațială - cosmică, ne deranjându-se unul pe celălalt, precum undele
electromagnetice aparținând benzilor de frecvență diferită dar, coexistând în
aceeași locație spațială. Menționez că toată Existența Cosmică este structurată
din energie pe care am denumit-o ENERGIA CREAȚIEI. Această Energie a Creației
este - structurată într-o infinitate de energii situate în diferite benzi de
frecvență corespunzătoare Planului DIVIN de existența Cosmică. Toate disparițiile
și reaparițiile constatate la un moment dat pe Terra în anumite locații
(medii), aeriene, acvatice, terestre sau extraterestre, în majoritatea cazurilor
au fost produse datorită modificării frecvenței de vibrație a zonei ambietale
în care se aflau la momentul dispariției. Cauzele care au produs aceste
modificări a frecventei de vibrație a zonelor ambietale despre care vorbeam
sunt produse de Procese Electromagnetice ce ridică sau scad frecventa zonei
într-o frecventă care nu mai aparține întregului din care face parte acea zonă
în acel moment, ceea ce are ca rezultat teleportarea conținutului zonal într-un
univers paralel care vibrează în banda de frecvență identică cu cea produsă de
Procesele Electromagnetice mai sus menționate. Aceste Procese Electromagnetice
care creează disparițiile sau aparițiile pe care noi le-am denumit Anomalii
Spațio-Temporale pot avea o sursă naturală sau artificială.
Sursele Naturale pot fi :
• procese termonucleare produse la nivelul nucleului Terrei
• procese termonucleare la nivelul soarelui... |