Tehnici de învățare

Chiar dacă activez de mai bine de 16 ani în domeniul educației, am fost martor la puține experiențe de învățare în care elevul să constate că progresează aproape instantaneu!

• Cristian Dumitrache, managing partner Revela

Toate tehnicile de învățare pe care le-am dobândit datorită Georgianei nu doar că m-au ajutat să devin o elevă mai bună, dar au avut un impact major și în împlinirea personală.

• Emilia Cepoi, elevă

Folosirea tehnicilor de învățare predate de Georgiana m-a ajutat să am rezultate excepționale la școală și la liceu. Îmi propun să le folosesc în continuare, chiar și în viața de adult.

• Ioana Pîrvu, elevă

CAPITOLUL 1

Pregătirea mintală

Diferența dintre citire, memorare și învățare

Încă de la început, consider că este util să facem o diferențiere între procesul de citire, procesul de memorare și cel de învățare. Majoritatea oamenilor vor să citească, să memoreze și să învețe în același timp. Tocmai din acest motiv, e bine să clarificăm care este rolul fiecărui proces. Învățarea se face, de regulă, pornind de la materiale scrise, ceea ce înseamnă că primul pas în procesul de învățare este cititul. Cu cât ajungem să citim mai eficient, cu atât vom memora mai ușor și vom aplica mai rapid informațiile asimilate. Citirea În DEX, citirea este definită ca fiind parcurgerea unui text pentru a lua la cunoștință cele scrise; descifrarea unui limbaj; cunoașterea semnificației literelor care alcătuiesc cuvinte. Deci vezi un element (simbol), îi asociezi un sunet și îl traduci automat într-;o idee sau o imagine. Prin citire, filtrezi informația. Îți dai seama rapid ce știi și ce nu știi dintr-;un text. Procesul de la vizualizare până la înțelegere se realizează foarte rapid, se pare că mai rapid decât viteza luminii. Gradul de reținere a unui text este influențat de cât de cunoscut îți este subiectul despre care citești. Când citești un text la prima vedere, imaginează-;ți că cerni nisip. Nisipul este asociat cu informațiile pe care le găsești în text. La o primă citire, îți rămân doar informațiile pe care le știai deja. Din acest motiv, se spune că, cu cât ai mai multe informații, trăiri, experiențe întipărite în harta mintală, cu atât reții mai mult. Se spune că, prin citire, reținem între 5% și 10% dintre informații. Eu cred că acest procent diferă în funcție de cât de familiar ne este subiectul. Nu te aștepta ca, doar prin citire, informația nouă să se fixeze în harta mintală. Cititul nu îți asigură o înțelegere profundă a lucrurilor, ci doar te ajută să îți dai seama ce informații ai deja stocate în memorie și, în același timp, să poți observa care sunt acele informații noi venite din afara ta, adică pe care nu le ai fixate în harta mintală. Pentru a lua noile informații din exterior (carte, curs, text) și a le fixa în memoria internă, ai nevoie de tehnici de memo-;rare. Cititul te ajută să filtrezi rapid ce știi și ce nu știi. Dacă în procesul de citire găsești informații de care știi că vei avea nevoie pentru un test sau pe care vrei să le înțelegi mai bine și apoi să le aplici, atunci le selectezi, le subliniezi și aplici pasul următor, care se numește „memorare“.

Memorarea

Memorarea este procesul prin care stocăm, fixăm, reactualizăm și redăm informația atunci când avem nevoie de ea. Atunci când memorăm, e bine să ținem cont de felul în care creierul stochează unele informații. De exemplu, repetarea mecanică, cuvânt cu cuvânt, nu te va ajuta să îți fixezi informația. O vei ține minte, dar pe termen foarte scurt, și vei ajunge să fii frustrat, pentru că ai depus un efort foarte mare ca să repeți o informație monotonă, iar atunci când ai nevoie de ea, observi că ea nu mai este în memoria ta. Creierul nu ține minte ce ține de rutină, el ține minte informații încărcate cu o emoție puternică, fie ea pozitivă sau negativă. Un alt aspect important atunci când ne referim la memorare este termenul-;limită, momentul până la care tu comanzi (conștient sau inconștient) ca informația să rămână stocată. De exemplu, atunci când înveți pentru un test, îi transmiți creierului, în mod inconștient, mesajul că vrei ca informația să fie păstrată până la testare sau evaluare. După acest moment, pentru că tu nu mai revii la informația respectivă ca să o aduci la suprafață, creierul o va șterge, considerând-;o irelevantă, deoarece nu i-;ai mai dat comanda să o activeze. Repetiția, reamintirea la intervale de timp din ce în ce mai mari funcționează ca un superglue pentru memorie.

Atunci când memorăm mecanic, fără să legăm noua informație de ceva cunoscut (memorarea prin asociere), ne va fi destul de greu să o activăm când avem nevoie de ea. Astfel, ajungem să spunem despre noi că avem o memorie proastă sau că avem un lapsus. Asocierea noii informații cu un concept cunoscut are rolul de ancoră. Această ancoră acționează ca o sfoară de care tragi, iar informația iese la lumină. Imaginează-;ți că arunci într-;o mare foarte adâncă un obiect de care știi că o să mai ai nevoie. Tu știi că acel obiect a ajuns pe fundul mării, știi că este acolo, dar, pentru că nu l-;ai ancorat, s-;ar putea să nu-;l mai poți recupera prea ușor. Acesta este, de fapt, rolul tehnicilor de memorare: te ajută să legi un concept nou de ceva cunoscut și, în același timp, să îți pui ordine în memorie. Imaginează-;ți cum ar fi să mergi într-;o bibliotecă sau într-;o librărie cu mii de cărți, toate aruncate una peste alta, și să începi să cauți cartea de care ai nevoie. Este un proces infernal. Tocmai din acest motiv, librăriile și bibliotecile sunt organizate într-;un mod asemănător celui în care este organizată memoria noastră. Există o cheie de memorie sau etichetă, cum îi spun eu, care îți arată cu precizie ce tip de informație poți depozita pe un anumit raft. Fără crearea conștientă a acestor rafturi de depozitare, vei ajunge, cu timpul, să nu mai ai încredere în tine și în abilitățile tale de memorare.

Stocăm informații în memorie, deoarece ele ne ajută nu doar să supraviețuim, ci și să configurăm un plan pentru viitor. Sunt și persoane care memorează informații doar de dragul de a se lăuda cu unele cunoștințe mai mult sau mai puțin enciclopedice, ajungând, de cele mai multe ori, să plictisească publicul. Din punctul meu de vedere, scopul cititului, al memoratului și al învățatului este să ne îmbunătățească viața. Dar, cum informațiile doar citite și memorate reprezintă o simplă putere potențială, mai avem nevoie și de următorul pas, care se numește „învățare“.

Învățarea

Învățarea reprezintă punerea în practică a informațiilor citite și memorate. Nu pot să spun că sunt cel mai bun bucătar din lume doar citind și memorând rețete de pe toate continentele. Este absurd să afirm asta. Învățarea urmează experienței. Atunci când aplici ceea ce la nivel teoretic aveai impresia că stăpânești foarte bine, vei observa alte trăiri și alte emoții care ies la suprafață, ceea ce înseamnă că s-;au activat părți din creier care nu au mai fost explorate până atunci, iar tu descoperi ceea ce se numește „cele patru stagii ale competenței în procesul de învățare“.

1. Incompetent inconștient. Suntem copii și vedem un adult cum conduce o mașină. Ni se pare foarte simplu și credem că și noi putem face asta.

2. Incompetent conștient. La vârsta de 18 ani, îți dai seama de faptul că nu ai toate abilitățile necesare. Pentru a conduce în siguranță și a fi în legalitate, ai nevoie să faci școala de șoferi și să treci apoi niște examene.

3. Conștient competent. Ai luat permisul de conducere. Din acest moment, știi ce presupune să conduci o mașină, știi care sunt riscurile și la ce să fii atent.

4. Inconștient competent. Ai repetat de atât de multe ori acțiunea de a conduce mașina, încât această sarcină a fost preluată de subconștient și transformată într-;un automatism. În acest stadiu, condusul ți se pare floare la ureche.

După ce simți că ai aplicat și că stăpânești foarte bine unele abilități, poți trece la următorul nivel al procesului de învățare, și anume căutarea de legături și conexiuni în cât mai multe domenii. Un exemplu în acest sens este cazul profesorului de psihologie israelian Daniel Kahneman, care, în anul 2002, a luat Premiul Nobel pentru Economie pentru contribuția adusă în domeniul economic cu privire la evaluările și deciziile în caz de nesiguranță. Un alt exemplu în acest sens ar fi și contribuțiile aduse de armata SUA în domeniul citirii rapide.