„Lucrarea are grijă să explice că forma umană
cu care îl îmbracă pe Dumnezeu este doar o imagine a Cuvântului și că Dumnezeu
nu trebuie să fie exprimat prin vreun gând sau vreo formă."
Este binecunoscut faptul că Origene, Clement și rabinii au
mărturisit că Biblia și Cabala sunt cărți voalate și secrete, însă puțini știu
că ezoterismul cărților cabalistice, în actuala lor formă reeditată, este pur
și simplu un alt văl și mai perfid aruncat peste simbolismul străvechi al
acestor volume secrete.
Ideea de a reprezenta Divinitatea ascunsă prin circumferința
unui cerc, iar Puterea Creatoare – masculină și feminină sau Cuvântul androgin – prin diametrul cercului, reprezintă unul dintre cele mai vechi simboluri. Pe
baza acestei concepții au fost dezvoltate toate marile cosmogonii. La vechii
arieni, egipteni și caldeeni, simbolul era complet, întrucât accepta ideea de
Gând Dumnezeiesc etern și imuabil, în calitatea lui absolută, total separat de
stadiul incipient al așa-zisei „creații", și cuprindea evoluția
psihologică și chiar spirituală, precum și activitatea lui mecanică sau
construcția cosmogonică. Dar la ebraici – deși această concepție poate fi
găsită în mod clar în Zohar și în Sepher Jetzirah sau în ce a mai rămas din el
-, ceea ce a fost încorporat ulterior în Pentateuhul propriu-zis și îndeosebi
în Facerea, reprezintă doar acest stadiu secundar, adică legea mecanică a
creației sau mai degrabă a construcției, în timp ce teogonia este abia sau mai
deloc prezentată.
Doar în primele șase capitole din Facerea, în respinsa
Cartea lui Enoh și în poemul lui Iov, greșit interpretat și tradus, pot fi
găsite acum acele ecouri adevărate ale Doctrinei arhaice. Cheia care permite
înțelegerea ei este acum pierdută, chiar și în rândul celor mai erudiți rabini,
ai căror predecesori de la începutul Evului Mediu, din cauza exclusivismului
național și a orgoliului lor, dar mai ales a urii lor adânci față de
creștinism, au preferat să o arunce în oceanul adânc al uitării, decât să își
împărtășească cunoașterea cu persecutorii lor neabătuți și aprigi. Iehova era
proprietatea lor tribală, inseparabilă de Legea mozaică, și incapabil să joace
un rol în vreo altă lege. Smuls cu violență din cadrul lui original, pe care
l-a ajustat și care îi servea, „Domnul Dumnezeul lui Avraam și Iacov" nu
prea mai putea fi înghesuit în noul Canon creștin, fără să sufere prejudicii și
deteriorări. Fiind mai lipsiți de tărie, evreii nu au putut împiedica profanarea.
Ei au păstrat totuși secretul originii lui Adam Kadmon al lor sau Iehova
masculin-feminin, iar noul tabernacol s-a dovedit a fi total nepotrivit pentru
vechiul Dumnezeu. Erau, într-adevăr, răzbunați!
Afirmația că Iehova era Dumnezeul tribului evreilor și atât
va fi negată așa cum sunt negate multe alte lucruri. Și totuși, teologii nu
sunt într-o poziție de a ne spune, în cazul de față, care e sensul versetelor
din Deuteronom, care zic foarte clar:
„Când Cel Preaînalt [nu «Domnul» si nici «Iehova»] le-a
împărțit neamurilor moștenirea lor, când i-a despărțit pe fiii lui Adam, a
stabilit hotarele ... după numărul copiilor lui Israel... Partea Domnului
[Iehova] este poporul său: Iacov este partea lui de moștenire."
Cele de mai sus rezolvă chestiunea. Traducătorii moderni ai
Bibliilor și Scripturilor au fost foarte insolenți, iar versetele acestea sunt
foarte dăunătoare, pentru că fiecare traducător, mergând pe urmele ce i-au fost
trasate de respectabilii Fondatori ai Bisericii lor, a tradus aceste rânduri în
stilul său. |
Adevăr Divin
