Trăind după mitul potrivit căruia căutăm, ne luptăm
și distrugem în cele din urmă dușmanul din interior și din exterior, îi învățăm
și pe copiii noștri acest mit. Ne întâlnim cu această temă în basme, povești
religioase și în retorica politică, în care eroi ca Sfântul Gheorghe omoară
balaurul sau înving monstrul ascuns, adesea apărând și o fecioară neputincioasă
care este „salvată” de erou. Vedem acest lucru la nesfârșit în filme și în
programe de televiziune. Căutarea și distrugerea „dușmanului” poate părea cea
mai bună soluție, dar în realitate creează o lume din ce în ce mai periculoasă.
E clar că trebuie să cercetăm alternativa, intrând mai degrabă în contact cu
dușmanul și comunicând cu el, în loc să îl distrugem.
În această carte ne concentrăm în principal pe
demonii personali, întorcându-ne la demonii colectivi și politici abia la
sfârșit. Aceasta din cauză că demonii personali stau la baza celor globali și,
lucrând cu propriii demoni, aducem o schimbare care face valuri în exterior, în
lume. Atitudinea de a hrăni demonii, în loc să luptăm cu ei, ne furnizează o
cale prin care să fim atenți la demonii din interior, evitând pericolele de a
reprima înlăuntrul nostru lucrurile de care ne temem. Confruntarea și hrănirea
demonilor noștri evită întruparea unui monstru furios care provoacă distrugere
atât în noi, cât și în lume.
Propun să urmăm exemplul lui Machig: dragonul nu
este ucis și nici măcar nu are loc o luptă împotriva lui, ci este atras afară
și alimentat fără teamă. În acest fel construim un pod peste prăpastia dintre
„bine” și „rău”, iar potențialul dușman este transformat în aliat. Asta
înseamnă că energia care a fost încătușată în luptă devine o forță pozitivă și
potențial protectoare, mai degrabă un daemon decât un demon. Fiecare bătălie pe
care o ducem în interiorul nostru încătușează resurse ce ar putea fi folosite
mult mai bine.
În mitologie, dragonul apără adesea o comoară
secretă. Hrănindu-ne demonii și transformându-i în aliați, ne descoperim
propriile comori ce au fost ascunse de preocuparea noastră pentru bătălie. După
cum se dovedește, atunci când este eliberată, energia demonului care fusese
blocată în luptă este comoara. Hrănirea demonilor ne face să fim o amenințare
mai mică în lume. Atunci când suntem conștienți de demonii noștri și le oferim
un elixir făcut din acceptare conștientă și compasiune, avem mai puține șanse
să îi proiectăm asupra altora.
Carl G. Jung, celebrul psiholog elvețian, a descris
partea noastră întunecată ca fiind „umbra”, care ar putea ieși la suprafață în vise
sau ar putea fi proiectată asupra altora. Umbra pe care a descris-o el este
compusă din acele laturi ale noastre pe care mintea conștientă le consideră
inacceptabile. Umbra reprezintă sinele reprimat, aspectele nedorite ale
personalității, pe care refuzăm să le recunoaștem. Ar putea fi rușinea, furia
sau prejudecățile noastre. Este ceea ce nu dorim ca alții să știe despre noi și
apare adesea în vise, făcând lucruri la care sinele nostru conștient nici nu
s-ar gândi. Atunci când o persoană căsătorită visează că are o aventură,
aceasta este umbra. Adesea nu suntem conștienți de laturile întunecate ale
personalității noastre, deoarece ele nu sunt percepute de mintea conștientă.
Umbra ne îndeamnă să mâncăm toată farfuria cu fursecuri, atunci când nu avem de
gând să mâncăm nici măcar unul. Umbra trântește o insultă la adresa cuiva pe
care încercăm să îl impresionăm.
|
Adevăr Divin
