„Carcasele" – oameni uneori încă vii – sunt aruncate în cuptoare de cremare.
Vedem astfel cum anumite evenimente care se întâmplă
la scală mare se întâmplă sub ochii oficialilor din organizațiile care ar
trebui să ia atitudine împotriva acestor practici. Oare de ce nu iau atitudine?
Poate pentru că legăturile cu China sunt atât de
adânci încât nimeni nu vrea să zdruncine anumite conexiuni?
Poate pentru că tocmai occidentul se bucură de aceste
tratamente?
Adică, să fie din cauză că aceste organe ajung la
persoane bogate și influente din sistemul oficial?
Să fie din cauză că statul chinez are mult mai multă
influență asupra politicilor internaționale?
Sau poate că statul chinez are susținerea din partea
marilor familii ce conduc lumea?
Unii spun că marile familii și-mi trimis de mai bine
de 20 de ani copiii să învețe mandarina, chineza și cantoneza.
Știu ei cumva că modelul chinez cu China în fruntea
sau în umbra noului model al Noii Ordini Mondiale este cel care va conduce
lumea în următoarele decenii?
Au fost semnate petiții, s-a încercat distribuirea
acestor știri în media oficială, au fost depuse milioane de semnături la
Organizația Națiunilor Unite, cam tot ce se poate face, pe cale pașnică, pentru
a atrage atenția asupra acestor atrocități și pentru ca opinia publică
internațională să se implice și să stopeze practicile partidului comunist
chinez.
Rezultatul? După ce cinci ani ONU a refuzat
soluționarea uneia dintre cele mai mari petiții din istorie – petiția pentru
încetarea imediată a recoltării forțate de organe în China a mai venit o
știre care parcă a dat înapoi tot acest demers:
Dar cu ce preț vor obține aceste puteri? Cu prețul
damnării pentru alte câteva sute sau mii de vieți. Nu spun că sunt și persoane
cu asemenea capacități care nu au fost păcălite de către Sistem, ci le-au
dobândit de-a lungul eonilor petrecuți în Simulare.
Dar nu o să vedeți astfel de persoane la workshop-uri
sau la conferințe pe teme spirituale dându-și aere și talente de magicieni. Nu,
aceste persoane sunt sfioase și de cele mai multe ori singuratice.
Pentru că tot a venit vorba (iar) de workshop-uri,
trebuie să discutam puțin și despre Spiritualitate de carton. Șamanism împletit
cu creștinism, înfășurat în budism și servit cu exerciții yoga; incantații
păgâne urmate de exerciții orientale, iar la sfârșit o sfântă cruce; talismane
orgonice, rune și cristale care ne apară de energii demonice vândute la pachet
cu însemne dacice și celtice; să nu uităm de meditația încheiată cu
binecuvântarea Maicii Domnului.
Cam asta se servește la multe din așa-zisele
întâlniri cu unii „maeștrii spirituali" – un terci!
Știu că religiile nu mai suplinesc nevoile oamenilor
în materie de spiritualitate și că sunt depășite de zeci, sute de ani. Știu că
oamenii au o acută nevoie de spiritual și că mulți caută în exterior această
lume energetică.
Știu că mulți „maeștri spirituali" au descoperit
aceste taine ezoterice prin workshop-uri în străinătate, unde se plăteau mii de
dolari... Dar totuși, oamenii trebuie să realizeze că aceste tehnici sunt
metode ale sistemului arhontic pentru a avea o hrană mai bună... Aceste tehnici
nu te scapă de sistemul arhontic, ci doar te redirecționează către cei ce sunt la
un nivel mai înalt în ierarhia arhonților. |