Sentimentul de vinovăție și pedepsirea de sine
A-ți refuza ceva este o îngăduință și
nu-ți recomand așa ceva. îngăduința de a-ți nega ceva e de departe cea mai rea.
Ea ne face să credem că suntem cineva, când în realitate suntem doar încătușați
în noi. A te opri din a mai pune întrebări nu înseamnă voința de care îți
vorbesc. – CARLOS CASTANEDA – CEALALTÃ REALITATE
Se întâmplă ca mulți oameni să creadă că
sentimentul de vinovăție este un sentiment foarte bun. Și omul care se acuză
este un om bun, el are o conștiință, iar dacă are conștiință, rezultă că este
un om cumsecade. Dar experiența mea de lucru cu pacienții mi-a demonstrat că nu
în toate cazurile este așa. Cel care se învinovățește se consideră o persoană
rea, un nemernic. Spune mereu: „Sunt om rău, sunt nevrednic, am procedat
urât." Cu astfel de gânduri, el atrage situații în consecință. În această
carte m-am referit de mai multe ori la faptul că toate situațiile și momentele
din viață ni le creăm singuri, prin gândurile, sentimentele și emoțiile
noastre. După părerea mea, sentimentul de vinovăție este unul dintre cele mai
distructive sentimente.
La mine a venit în vizită o femeie
tânără. Nu voi enumera toate bolile de care suferea: voi menționa doar câteva.
Toate bolile purtau un caracter devastator și distructiv, în special, artrita
reumatică a palmelor și tălpilor. Se mișca greu, articulațiile de la mâini
începuseră să se răsucească, să se deformeze. Era chinuită de dureri puternice
de cap, insomnie, de tot felul de reacții nervoase, avea boli ale gâtului,
inimii, ficatului și rinichilor. Situația se complicase în urma tratamentului
cu medicamente puternice, pe care bolnava le primea deja de mai mulți ani.
De regulă, să lucrezi cu așa bolnavi este destul de greu,
dar ea s-a dovedit a fi o persoană foarte sensibilă la hipnoză. În stare de
transă, subconștientul pacientei a descoperit „misterul": subconștientul
ei comunica faptul că, prin intermediul bolilor, o pedepsește pentru diverse
păcate și fapte nedemne.
În practica mea văzusem multe cazuri cu manifestări pronunțate
ale sentimentului de vinovăție, dar o asemenea masochistă înveterată nu am mai
întâlnit niciodată. Dorința ei de a se pedepsi pe sine o însoțise toată viața,
începând din copilărie. Permanent nimerea în tot felul de situații
traumatizante, rupându-și mâinile și picioarele. Și-a dat voie să se îngrașe,
și-a oprit dezvoltarea fiziologică, nu avea grijă de aspectul ei, îmbrăcându-se
cu ce nimerea, deși avea un aspect fizic plăcut. De câteva ori a încercat să se
sinucidă.
În formarea unui astfel de sentiment hipertrofie de
vinovăție și pedeapsă de sine au ajutat-o părinții ei. în mod constant ei
apelau la bunul ei simț, la conștiinciozitate, pedepsind-o pentru orice
greșeală sau faptă rea, chiar și neînsemnată. Fraza lor preferată era:
„Dumnezeu te va pedepsi!" Părinții i-au transmis copilului un program
subconștient de autodistrugere.
Treptat, din an în an, fetița și-a format o asemenea
reprezentare a vieții în care sentimentul de bază era sentimentul de vinovăție.
Mecanismul distructiv de a se pedepsi pe sine se declanșa de fiecare dată când
făcea o greșeală sau o faptă mai rea. Dar cel mai interesant era faptul că
pacienta nu știa de unde i se trăgeau bolile. A mers mulți ani la medici, care
îi reprimau durerile și celelalte reacții, distrugându-i în același timp
ficatul, rinichii și stomacul. Femeia nicidecum nu putea să înțeleagă faptul că
motivele bolilor ei se aflau în ea însăși.
A-i schimba subconștientul într-o singură sesiune a fost pur
și simplu imposibil, iar a-i explica aceste lucruri conștientului nu este un
lucru înțelept. Am procedat mai simplu. În starea de transă hipnotică, am
apărut în diferite perioade din viața ei ca un „învățător înțelept și
bun", învățând-o să perceapă lumea în alt mod. Peste câteva luni pacienta
s-a schimbat foarte mult. A uitat de boli, a devenit foarte atrăgătoare, iar
după ceva timp s-a căsătorit cu un bărbat bun |
Adevăr Divin
