Reed a atras atenția că Pământiii nu este o sferă
perfectă, că este turtit la Poli sau, mai degrabă, începe să se turtească, pe
măsură ce ne apropiem de ipoteticii Poli Nord și Sud, care, în realitate, nu
există, deoarece acolo se află, deschiderile spre interiorul gol. Întrucât
polii se află, de fapt, în aer, în centrul deschiderilor polare, și nu pe
suprafață, așa cum presupun așa-zișii descoperitori ai Polilor, Reed pretinde
că Polii nu pot fi descoperiți, fiindcă Pământul este gol în punctele Polilor,
care se află în aer, datorită existenței în acel loc a deschiderilor polare ce
duc în interior. Când exploratorii au crezut că au ajuns la Pol, ei au fost
induși în eroare de comportamentul busolei la latitudinile mari, nordică și
sudică. Reed afirmă că acest lucru s-a întâmplat în cazul lui Peary și Cook,
care, în realitate, n-au ajuns nici unul la Polul Nord, după cum vom vedea în
paginile următoare.
Începând de la latitudinile de 70 până la 75 grade nord și
sud, pământul începe să se CURBEZE SPRE INTERIOR. Polul este, pur și simplu,
marginea exterioară a unui cerc magnetic din jurul deschiderii polare. Polul
Nord Magnetic, despre care odinioară se credea că este un punct în Arhipeleagul
Arctic, este, de fapt, după cum au arătat de curând exploratorii arctici
sovietici, o linie lungă de aproximativ 1000 mile. Însă, așa cum am afirmat mai
înainte, în loc să fie o linie dreaptă, este, în realitate, o linie circulară,
alcătuind marginea deschiderii polare. Când un explorator atinge această
margine, a ajuns la Polul Nord Magnetic; și deși busola va arăta în continuare
spre el și după ce S-a trecut de el, acesta nu este Polul Nord, chiar dacă
exploratorul este înclinat să creadă astfel, sau chiar dacă își închipuie că a
descoperit Polul datorită proastei funcționări a busolei. Când cineva atinge
acest cerc magnetic (marginea deschiderii polare), acul magnetic al busolei
arată drept în jos. Lucrul a fost observat de mulți exploratori arctici, care,
după ce au ajuns la latitudini mari, apropiate de 90 grade, au fost nedumeriți
de inexplicabila comportare a busolei și de tendința acesteia de a arăta
vertical, în sus. (Ei se aflau, atunci, în interiorul deschiderii polare, iar
busola arăta spre Polul Nord Magnetic al Pământului, care se află de-a lungul
marginii acestei deschideri.)
Pământul se învârtește în jurul axei sale cu o mișcare
giroscopică, asemănătoare rotației unui titirez: Polul giroscopic exterior este
cercul magnetic al marginii deschiderii polare. Dincolo de această margine,
Pământul se aplatizează și capătă o pantă lină spre interiorul său gol.
Adevăratul Pol este centrul exact al deschiderii de la Poli; deci, în
consecință, el nu există, iar cei care au pretins că l-au descoperit n-au spus
adevărul, fiind induși în eroare de comportarea neobișnuită a busolei la
latitudini mari. Din acest motiv, nici Cook, nici Peary, nici alt explorator
n-a ajuns vreodată la Polul Nord sau Polul Sud, și nici n-o să ajungă.
Un articol foarte interesant asupra subiectului de mai sus a
apărut în numărul din martie, 1962, al revistei „Farfurii zburătoare“,
scris de redactorul-șef, Ray Palmer, care crede că farfuriile zburătoare ies
din interiorul gol al Pământului prin deschiderile polare. Acest articol este
intitulat „POLUL NORD – ÎN STIL RUSESC" și descrie remarcabilele
descoperiri făcute de exploratorii arctici ruși, care confirmă teoria
Pământului gol și a deschiderilor polare, la fel ca observațiile exploratorilor
arctici, la care ne vom referi mai jos. Articolul are următorul subtitlu: „Mai
multe mărturii despre misterioasele ținuturi de la Poli Două sute de ani de
explorări au oferit rușilor o nouă concepție asupra Polului și fac ca toate
geografiile anterioare să fie depășite. Acestea sunt realități „geofizice
indiscutabile!" |
Adevăr Divin
