Autosugestia

Gândind într-un anumit fel, omul poate să-și păstreze sănătatea amenințată, sau să o redobândească, complet mai întotdeauna, dar, fără excepție să și-o îmbunățățească măcar; poate să-și mărească considerabil spiritul de inițiativă; poate să se vindece de obsesii primejdioase; poate să-și dezvolte încrederea în sine; poate scăpa chiar de acel îngrozitor cancer al personalității, timiditatea; poate să dea puterii sale de muncă proporții pe care nici nu le-a visat vreodată; din trist poate deveni vesel; din descurajat, plin de speranțe; din leneș, harnic; din mediocru, capabil; din nenorocit, fericit... ...și din fată, băiat!

Spuneam că putem stăpâni și conduce imaginația cum stăpânim un torent sau un cal sălbatic. Este de ajuns pentru aceasta, mai întâi să știm că aceasta-i posibil (ceea ce mai toată lumea nu știe) și apoi, să cunoaștem calea de realizare. Acest mijloc este foarte simplu; este acela pe care, fără să vrem, fără să știm, într-un chip cu totul inconștient, îl întrebuințăm zilnic de când suntem pe lume, dar pe care, din nenorocire pentru noi, îl întrebuințăm adeseori rău și în paguba noastră. Acest mijloc este autosugestia.
De obicei, ne autosugestionăm în chip inconștient, și ar ajunge să ne autosugestionăm conștient, în modul următor, mai întâi să cântărim bine cu judecata noastră ceea ce trebuie să ne fie obiect de autosugestie, etc, și după cum mintea răspunde da sau nu, să ne repetăm de mai multe ori, fără să gândim la altceva: „Un lucru se întâmplă, sau trece, va fi sau nu va fi, etc, etc.trebuie" și dacă inconștientul primește această sugestie, dacă se autosugestionează, vedem lucrul realizându-se punct cu punct.
Astfel înțeleasă, autosugestia nu-i altceva decât hipnotismul pe care-l definesc prin aceste simple cuvinte: Influența imaginației asupra ființei morale și fizice a omului.
Dar această influență nu poate fi negată, și, fără să revenim la exemplele precedente, voi cita alte câteva:
Dacă te convingi singur că poți face un lucru oarecare, numai să fie posibil, ai să-l faci, oricât de greu ar fi. Dacă îți imaginezi că n-ai să-l poți face, fie chiar cel mai ușor lucru din lume, îți va fi imposibil să-l faci și mușuroaiele devin pentru tine munți de netrecut.
Acesta este cazul neurastenicilor, care crezându-se incapabili de cel mai mic efort, se găsesc deseori în neputință să facă măcar câțiva pași fără să simtă o foarte mare osteneală, și acești neurastenici, când fac eforturi ca să iasă din tristețea lor, se înfundă din ce în ce mai mult, întocmai ca nenorocitul, care s-a înglodat într-o mocirlă și care se scufundă cu atât mai repede, cu cât eforturile de a se salva îi sunt mai mari.
Tot așa, ajunge să ne gândim că o durere se duce, pentru a simți într-adevăr cum dispare încetul cu încetul, și dimpotrivă, este destul să ne gândim că ne doare, pentru a simți imediat cum vine durerea.
Cunosc persoane, care anticipat știu că vor avea migrenă într-o zi, în anumite împrejurări prevăzute, simt migrena. Singure și-au anticipat răul, după cum alte persoane se vindecă prin autosugestie conștientă.
Știu că de obicei, treci drept nebun când îndrăznești să formulezi idei cu care lumea nu-i deprinsă. Ei bine!, cu primejdia de-a trece drept nebun, voi spune că, dacă multe persoane sunt bolnave moral și fizic, este pentru că-și închipuie că sunt bolnave; dacă unii sunt paralitici fără să aibă nicio leziune, este pentru că își imaginează că sunt paralizați, și printre astfel de persoane se produc vindecările miraculoase.