Revărsare de grație

Grația este ceva ce vine către noi atunci când ne găsim, cumva, complet disponibili, când inimile și mințile noastre se deschid și suntem dispuși să recunoaștem că s-ar putea să nu știm ceea ce credem că știm. În această zonă a necunoscutului, în așteptarea unei concluzii, se poate ca un element al vieții și al realității, cu totul diferit, să vină către noi. Asta este ceea ce numesc grație. Este acel moment de „aha!" – un moment al recunoașterii, atunci când ne dăm seama de ceva ce înainte nu ne-am fi putut imagina.
Multe circumstanțe și experiențe ne pot deschide către această grație. Fie că este un moment de frumusețe în natură, timpul petrecut cu o persoană iubită sau doar atunci când stând liniștiți, în tăcere, dintr-un motiv sau altul, o perspectivă complet nouă ni se deschide. Ne găsim plini de grație. Alteori grația apare în aspecte mai teribile. Cumva, situațiile dificile prezente în viețile noastre au o modalitate de a ne deschide inimile și mințile mai mult decât altele. Facem tot ce ne stă în putință să evităm astfel de momente, însă, în realitate, aceste provocări sunt cele care, de cele mai multe ori, oferă cele mai mari oportunități de dezvoltare și transformare a conștiinței noastre.
Învățăturile din această carte sunt modalități simple de a ne deschide sufletele către grație, către acest element misterios al luminii care apare în momentele liniștite și ascunse.

Introducere ... 7

1. Dilema umanității ... 11
2. Conștientizarea suferinței ... 35
3. Trezirea din transa egoului ... 61
4. Eliberarea de efort ... 81
5. Experimentarea energiei pure a emoției ... 107
6. Stabilitatea interioară ... 129
7. Intimitate și disponibilitate ... 145
8. Sfârșitul suferinței ... 165
9. Autonomie reală ... 179
10. Dincolo de lumea dualității ... 201
11. Revărsare de grație ... 221

Despre autor ... 231

Așa că să începem să ne uităm înlăuntrul nostru chiar acum, chiar în acest moment, oriunde am fi. Eu stau pe un taburet și dacă mă uit la ceea ce sunt, aici unde sunt, nu pot să spun că știu cu exactitate cine sunt. Descopăr că eu sunt un mister de nepătruns. Descopăr că îmi pot atribui nume, mă pot numi în foarte multe feluri, aș putea găsi multe descrieri pentru ceea ce sunt, dar, în realitate, toate acestea sunt doar gânduri. Atunci când trec dincolo de voalul gândurilor, ceea ce aflu despre mine este că sunt un mister. Într-un fel, dispar. Dispar ca gând. Dispar ca lucru imaginat. Descopăr că sunt, dacă chiar sunt ceva, o picătură de conștiință care realizează că tot ceea ce cred despre mine nu este, de fapt, ceea ce sunt. Îmi dau seama că următorul gând pe care îl voi avea nu ar putea niciodată să mă caracterizeze într-adevăr.
Ce afli atunci când privești dincolo de voalul gândurilor tale? Ce afli cu adevărat atunci când te deschizi către ceva mai presus de gândurile minții? Ce se întâmplă atunci când rămâi liniștit și contempli în tăcere realitatea, fără să sari imediat la următorul gând? Întreabă-te calm: „Ce sunt cu adevărat?" Nu este oare un moment de absolută liniște? Nu devii oare complet conștient de această liniște? Nu este limpede că dacă încetăm să întreținem discursul minții, realizăm că suntem un spațiu vast, încărcat cu minunate mistere, pe care îl contemplăm cu extraordinară uimire? Nu realizăm oare că suntem un punct calm, tăcut, de luciditate intensă și conștiință? Înăuntrul acestei conștiințe, în interiorul acestui univers al tăcerii, multe gânduri pot să apară, și o fac într-adevăr. Pot să apară multe sentimente, și ele chiar apar, multe căi pe care ne imaginăm că le cunoaștem. Însă, de fapt, este doar imaginație. Cum putem ști că este doar imaginație? Pentru că dacă încetăm să ni le imaginăm, ele dispar. Dacă încetăm să le atribuim un nume, ceea ce credem că suntem dispare, până când începem iarăși să ne atribuim acel nume. Dar atunci când ne oprim și privim, devine clar că există doar privirea, un spațiu larg de conștientizare și nimic altceva, pentru că următorul lucru pe care l-am numi ar fi pur și simplu următorul gând.

TRÃIEȘTE TU ÎNSUȚI

Nimeni nu ne-a spus că suntem un strop de conștiință, pur și simplu spirit și atât. Nu este ceva ce învățăm undeva. Mai degrabă, am fost învățați să ne identificăm cu propriul nume. Am fost învățați să ne identificăm cu ziua noastră de naștere. Am fost învățați să ne identificăm cu următorul gând care ne apare în minte, cu amintirile pe care mintea noastră le stochează din trecut. Dar toate acestea sunt doar lucruri învățate de la alții; toate acestea reprezintă pur și simplu mai multe gânduri. Atunci când trăiești tu însuți, când te raportezi la experiența ta directă, descoperi că ești un mister fundamental. Chiar dacă experiența contemplării acestui vid ar putea fi tulburătoare la început, o vei face oricum. De ce? Pentru că nu îți dorești să mai suferi. Pentru că ești dispus să fii deranjat. Ești dispus să fii uimit, surprins. Ești dispus să realizezi că tot ce ai crezut vreodată despre tine nu este, de fapt, adevărat.
Atunci când ești deschis către toate acestea, atunci și doar atunci poți începe să trăiești tu însuți, să fii pe picioarele tale. Doar atunci poți explora spațiul de dincolo de minte, în golul dintre următoarele gânduri pe care urmează să le ai, să vezi cu adevărat că ceea ce suntem există dinainte să ne gândim la asta.