Curajul de a fi fericit

La fel ca în Curajul de a nu fi pe placul celorlalți, și aici este vorba de un dialog socratic între un filosof și un tânăr. Tânărul pune la îndoială faptul că și-ar putea îmbunătăți cu adevărat viața doar schimbându-și modul de gândire. Filosoful este de părere că secretul unei vieți fericite și împlinite poate fi regăsit în ideile lui Alfred Adler și explică esența psihologiei adleriene, o psihologie a curajului, prezentând toate etapele mentale necesare pentru a realiza acest lucru și schimbările pe care aceasta le poate aduce modului în care ne trăim viața.

Nota autorilor ... 8
Introducere ... 11

PARTEA I Persoana aceea rea și bietul de mine

Este psihologia adleriană o religie? ... 25
Obiectivul educației este încrederea în forțele proprii ... 32
Respectul înseamnă să vezi o persoană așa cum este ... 40 Fii receptiv la problemele altora ... 47 Dacă am avea cu toții aceeași inimă și aceeași viață ... 53
Curajul și respectul sunt molipsitoare ... 56 Adevăratul motiv pentru care „nu ne putem schimba" ... 60
„Prezentul" tău decide trecutul ... 66 Persoana aceea rea și bietul de mine ... 69 Nu este nimic magic în psihologia adleriană ... 72

PARTEA A II-A De ce să respingem recompensa și pedeapsa?

Sala de clasă este o națiune democratică ... 77
Nu mustra și nu lăuda ... 82
Care este scopul comportamentului problematic? ... 87 Urăște-mă! Renunță la mine! ... 93
Dacă există pedeapsă, abaterea dispare? ... 102 Violența în numele comunicării ... 107 Pierderea cumpătului și mustrarea sunt sinonime ... 112 Ne putem alege singuri viața ... 116

PARTEA A III-A De la principiul competiției la principiul cooperării

Respinge educația bazată pe răsplată ... 127
Recompensele generează competitivitate ... 132 Maladia comunității ... 136 Viața începe din imperfecțiune ... 140 Curajul de a fi eu însumi ... 148
Comportamentul problematic îți este adresat ... 153 De ce își dorește cineva să devină un salvator ... 157 Educația înseamnă prietenie, nu muncă ... 163

PARTEA A IV-A Dăruiește și ți se va da

Adevărata bucurie înseamnă bucuria relațiilor interpersonale ... 171 A acorda încredere sau a avea încredere? ... 177 De ce devine munca o sarcină a vieții ... 182 Toate profesiile sunt onorabile ... 186 Ceea ce contează este cum ne folosim abilitățile ... 192 Câți prieteni apropiați ai? ... 198 Mai întâi trebuie să crezi ... 202
Oamenii nu se înțeleg unii pe alții ... 206 Viața este alcătuită din încercările unor „zile în care nu faci nimic" ... 210
Dăruiește și ți se va da ... 215

PARTEA A V-A Alege o viață care să-ți placă

Dragostea nu este ceva căreia să-i cădem pradă ... 221 De la „arta de a fi iubit" la „arta de a iubi" ... 225
Iubirea este o sarcină îndeplinită de două persoane ... 229
Schimbă subiectul vieții ... 233
Încrederea în puterile proprii te scapă de „tine însuți" ... 238
Cui îi este adresată această iubire? ... 244 Cum ne putem bucura de dragostea părinților? ... 248 Oamenii se tem să iubească ... 255
Nu există o persoană predestinată pentru fiecare ... 259 Dragostea este o decizie ... 263
Alege un nou stil de viață ... 267
Nu complica lucrurile ... 272
Prietenilor care vor crea o eră nouă ... 275

Postfață ... 281

MAI ÎNTÂI TREBUIE SÃ CREZI

FILOSOFUL: De ce ești atât de ferm în negarea încrederii?
TÂNÃRUL: Dar este tocmai invers! Aș vrea să-mi spuneți ce rost are să crezi necondiționat într-un străin. A crede în cineva necondiționat înseamnă să ai deplină încredere în ceilalți și să crezi orbește în ei. E la fel cum ați spune că trebuie să devenim cu toții niște oi ascultătoare!
FILOSOFUL: Greșești. A crede nu înseamnă să înghiți tot ce auzi. Suntem sceptici atât în ceea ce privește gândurile și convingerile cuiva, cât și față de afirmațiile pe care le face. Facem un pas înapoi pentru o clipă și ne formăm o părere proprie. Nu este nimic greșit în a proceda astfel, fiind și o activitate importantă. Și după toate astea, chiar dacă cineva minte, trebuie să o credem întru totul pe persoana care stă alături de noi.
TÂNÃRUL: Cum?
FILOSOFUL: Să crezi în ceilalți nu este conduita pasivă de a înghiți totul. Încrederea adevărată înseamnă o abordare activă în toate privințele.
TÂNÃRUL: Ce spuneți?
FILOSOFUL: De exemplu, aș vrea ca ideile lui Adler să ajungă la cât mai mulți oameni. Sper să-i prezint ideile. Totuși, această dorință nu se poate realiza doar prin munca mea. Dorința de a asculta trebuie să vină din partea persoanei care aude cuvintele mele.
Dar cum pot face pe cineva să audă și să asculte cu atenție ce am de spus? Nu-l pot forța, spunându-i: „Crede în mine". Persoana respectivă este liberă să creadă sau nu. Singurul lucru pe care pot să-l fac este să cred în cealaltă persoană, cea cu care vorbesc. Asta e tot.
TÂNÃRUL: Să credeți în cealaltă persoană?
FILOSOFUL: Da. Dacă ți-aș vorbi despre Adler cu un sentiment de neîncredere, ți-ar intra pe o ureche și ți-ar ieși pe cealaltă. Indiferent de validitatea discursului meu, încă de la început nu ai dori să-l asculți. Și ar fi perfect normal.
Dar vreau să crezi în mine. Vreau să crezi în mine și să asculți cuvintele lui Adler. Astfel, mai întâi voi crede eu în tine, chiar dacă tu însuți încerci să nu crezi.
TÂNÃRUL: Vreți ca eu să cred în dumneavoastră, așa că dumneavoastră credeți mai întâi în mine?
FILOSOFUL: Da. Să luăm ca exemplu momentul când părinții, care nu au încredere în copiii lor, își fac griji în legătură cu diverse lucruri. Chiar dacă argumentele lor sunt rezonabile, mesajul lor nu ajunge la copii. De fapt, cu cât argumentele sunt mai rezonabile, cu atât copiii se opun mai mult. De ce fac asta?