Ceea ce cunoaștem noi drept viață nu e decât o oportunitate
de a descoperi viata, de a o găsi sau de a o rata.
Ceea ce cunoaștem noi drept viață e doar o oportunitate, e
doar o posibilitate. E o sămânță din care ceva ar putea înflori sau nu. E de
asemenea posibil ca sămânța sa rămână latentă, să nu încolțească. E posibil ca
din ea să nu se ivească flori, să nu apară roade; ambele posibilități există.
Pană acum, sămânța vieții majorității oamenilor rămâne
infertilă. Doar în viața foarte putinor oameni încolțește sămânța, înfloresc
florile, apare parfumul. Acești oameni sunt cei pe care îi venerăm și de care
ne aducem aminte. Dar nu ne aducem niciodată aminte de un lucru: și nouă ni s-a
dat aceeași sămânță, si noi putem ajunge la același parfum.
Până când nu vom simți, atunci când vedem oameni precum
Mahavira, Buddha, Krishna și Hristos, că e umilitor faptul de a avea și noi aceeași
sămânță în noi și de a putea cunoaște o viață ca a lor, toată această venerare
și toate aceste rugăciuni sunt zadarnice. Sunt doar prefăcătorie, ipocrizie.
Doar pentru a evita această suferință, doar pentru a evita
această durere, i-am transformat pe Krishna, pe Buddha, pe Mahavira în „cei
binecuvântați" - în Dumnezeu. Dacă ar fi și ei ființe umane obișnuite
asemenea nouă, ne-ar fi rușine de faptul că suntem ființe umane. Daca ei ar fi
la fel ca noi, n-am mai avea cale de scăpare. Doar pentru a evita această
umilință, această durere si suferință, am început să le spunem Dumnezeu, fiul
lui Dumnezeu, tirthankara și cine mai știe cum. Numindu-i Dumnezeu, fiul lui
Dumnezeu sau tirthankara, am impus lucruri prostești asupra lor. Toți acești
oameni au fost exact ca noi, au fost ființe umane obișnuite. Dar majoritatea
semințelor umane sunt incapabile să înflorească. Foarte puține semințe ale
vieții înfloresc atât de perfect, încât o lumină divină să înceapă a se
manifesta prin ele.
Dacă religia are vreun scop, el nu poate fi decât acesta:
toate semințele trebuie să devină ceea ce sunt menite să fie, ceea ce e ascuns
înăuntru trebuie să devină manifest. Până când nu ne dăm seama că ceea ce facem
și direcția în care ne îndreptăm sunt complet greșite, nici o revoluție, nici o
transformare, nici o întoarcere la 180 de grade nu va fi posibilă. Acesta este
primul lucru pe care doresc să vi-l spun astăzi.
Ceea ce cunoaștem drept viață nu e nimic altceva decât o
moarte lentă și treptată, zi după zi. O astfel de moarte lungă nu poate fi
numită viață. Dacă un om moare după 70 de ani, procesul morții continuă în
cazul lui 70 de ani. Cineva poate muri după 100 de ani, altcineva după 50 de
ani - ne târâm de la o zi la alta, considerând în sinea noastră că acest lung
proces al morții înseamnă viață. Astăzi, viața voastră e mai scurtă cu o zi
față de cum era ieri, iar mâine va fi mai scurtă cu încă o zi. Ceea ce voi
considerați creștere a vârstei e, de fapt, o scurtare a vieții. Zilele de
naștere pe care le sărbătoriți nu sunt decât niște borne de hotar care arată că
moartea se apropie tot mai mult. Iar după ce alergați în toate direcțiile,
descoperiți că în final ați ajuns la moarte. |
Adevăr Divin
