Testamentul celor Trei Marii

Pe coastele franceze ale Mediteranei, în Camargue, se află un sătuc ce poartă numele de „Saintes-Maries-de-la-Mer”. Tradiția spune că Maria-Salomea, Maria-Iacobea și poate chiar Maria-Magdalena, cele mai apropiate discipole ale lui Isus, au poposit acolo după ce au părăsit Galileea, pentru a face cunoscute primele învățături lăsate de Christ.

Despre ce este vorba mai exact? Scufundându-se din nou în profunzimile Registrelor Akashice, Daniel Meurois ne povestește aici amintirea împărțită pe care cele trei discipole apropiate, martori direcți, au lăsat-o în acest loc.

Pe parcursul unui discurs captivant purtat de sufletul Mariei-Salomea, suntem chemați să descoperim ceea ce, în viețile și în inițierile lor, le-a dat atâta forță. Un discurs care dezvăluie pentru noi tainele credinței lor, o credință atât de puternică încât reușește să răspundă, astăzi mai mult ca oricând, la întrebarea noastră fundamentală: Cum să găsim Pacea Inimii?

În apropierea intimă de Învățătorul Isus, prezent în fiecare pagină a acestei opere, ajungem să descoperim... un Isus uman, divin, de necuprins și tulburător de Lumină. Un Isus al cărui discurs uimitor de actual ne duce departe de o spiritualitate dogmatică sau superficială și ne oferă cheile către ascensiunea ființei noastre în aceste vremuri tulburi.

Cei care au fost impresionați de celelalte două cărți, Cartea Secretă a lui Jeshua și Akhenaton Faraonul Soare, vor fi fără îndoială extrem de atinși de Testamentul celor Trei Marii, o mărturie inițiatică majoră în opera lui Daniel Meurois.

Un izvor de apă curată pentru cei însetați de o Cunoaștere autentică.

Daniel Meurois, autor a 40 de cărți, dintre care numeroase bestselleruri, este scriitorul francofon cel mai citit din 1980 încoace în domeniul căutării spirituale în afara dogmei. Cele 160 de traduceri repartizate în 17 limbi îl înscriu ca pionier al Noii Conștiințe, un martor care explorează cu curaj universul spiritului.

O să v-o povestesc nu pentru frumusețea sau dulceața amintirii, ci pentru promisiunea devenirii.
Întâmplarea s-a petrecut cu aproape două mii de ani în urmă, ecourile sale răsunând pe nisipul unui țărm al Mediteranei încă sălbatic la vremea aceea, nu foarte departe de orașul Nemausus.
Este imaginea născută din memoria a trei femei care se regăsiră după ce s-au făcut părtașe la o călătorie sufletească incredibilă, cea mai anevoioasă dar și cea mai înduioșătoare și mai luminoasă din câte pot exista.

Aceea a lui Isus, a Învățătorului Jeshua.
Aceste trei femei se chemau atunci lacobea, Salomea și Myriam. Amintirea existenței lor a traversat sute și mii de ani cu numele de „Cele Trei Marii".
Cartea pe care o țineți acum între mâini este urma și parfumul acestei amintiri, pe care am avut fericirea să o captez dincolo de vălul Timpului.
De ce nu s-a lăsat oare descoperită până acum? Fără îndoială pentru că, învățăceii umani care suntem, nu eram îndeajuns de sensibili pentru a accepta anumite aspecte din conținutul său.
Prin privirea Salomeei ochii sufletului meu au putut să-i pătrundă esența, până în cele mai mărunte detalii, zi după zi, lună după lună... S-a revelat în toată intensitatea și delicatețea sa deopotrivă.
Este perspectiva unei femei, desigur, însă înainte de toate, este reflexia luminii subtile a unor timpuri care rămân însemnate pentru totdeauna în memoria noastră colectivă.
Este perspectiva unei discipole a lui Christ, cu siguranță, dar și apropierea de adevărata măreție a Iubirii libere, nesfârșite, atotcuprinzătoare.
Și nu în ultimul rând, este perspectiva unei îndrăgostite de suflet, în toată nuditatea lui, a unei iubitoare de simplitate care devine pentru noi martorul și receptacolul căii celorlalte două tovarășe ale sale.
Iacobea, Salomea, Myriam, trei destine împletite într-o singură amintire, aceea a celor Trei Marii...
Iată deci o mărturie în plus despre acești ani de plin Soare, care nu au încetat niciodată să mă locuiască: mărturia Suflului Christic.
Încă o mărturie, așa este... căci există astfel de momente, care și-au lăsat amprenta asupra omenirii, încât nimic nu le va putea epuiza vreodată bogăția și intensitatea.
Regăsind urmele Mariei lacobea, Mariei Salomea și, desigur, ale Mariei Magdalena în sudul Galiei, în primul secol al erei noastre, nu îmi imaginam nici pe departe cât de aproape de Christ aveau ele să mă aducă.
Această apropriere - un nivel de comuniune profundă - reprezintă fără îndoială particularitatea cărții de față.
Primele trei și cele mai apropiate discipole ale lui Isus se eliberează, una după cealaltă, de amintirea lor cea mai profundă, mai inițiatică și mai însemnată, în apropierea zilnică de Învățător.
Pentru cei aflați în căutarea senzaționalului, poate că nu va exista nimic care să-i mulțumească în evocarea acestor amintiri.
Relatând toate acestea cât mai fidel cu putință, intenția mea a fost pur și simplu de a reconstitui Prezența lui Christ, așa cum s-a dezvăluit în fiecare zi discipolilor săi, în smerenia, naturalețea și grandoarea sa.
Încă de la primele imagini pe care Registrele akashice le-au întipărit în mine, încă de la primele cuvinte auzite, am știut de îndată că trebuia să mă străduiesc să dezvălui fără ocolișuri impresia reală de Lumină a acestei Prezențe și amprenta ei subtilă asupra Conștiinței noastre colective.
Evocând trei perspective diferite dar care se reunesc în mod surprinzător, această carte a fost scrisă pentru a fi citită în același fel în care savurăm un parfum. Ea cuprinde esențe care nu pot fi descoperite printr-o lectură în grabă. Nu are nimic din povestirile cu intrigă sau din antologiile cu capitole numerotate.
Este aici ca să fie citită pe îndelete, astfel încât să atingă coarda cea mai sensibilă din interiorul nostru pentru a o readuce la viață și a-i redescoperi forța transformatoare.
Parcurgând această carte, unii vor spune desigur că este vorba despre un roman. Să nu credeți nimic...
Alții vor susține că personajele care se regăsesc și vorbesc în carte nu se aseamănă cu cele menționate în Scrierile oficiale. Sunt conștient, dar nu mi-am făcut griji pentru acest lucru. Important era să nu trădez ceea ce vedeam, auzeam și trăiam și ceea ce îmi călăuzea scrisul zi după zi.
Paginile care urmează nu își propun în niciun caz să stârnească polemici. Ele există doar ca să vorbească sufletelor noastre pentru a le încuraja să se deschidă ceva mai mult.

Cuvânt înainte 7

Cartea Iacobeei

Capitolul I: Încercările amintirii 15

Capitolul II: Părăsirea 39

Capitolul III: Inițieri galileene 67

Capitolul IV: Despre Golgotha 93

Cartea Salomeei

Capitolul V: Geometria trezirii 119

Capitolul VI: Începutul lumii 147

Capitolul VII: Camera nupțială 177

Capitolul VIII: Atingerea Nevăzutului 211

Cartea lui Myriam

Capitolul IX: Între Migdal și Cana 241

Capitolul X: Cei șapte demoni 269

Capitolul XI: Exigențele Trezirii 297

Capitolul XII: Îngerul Eternului 325

Epilog 345

̶ „Vrei să spui că trebuie să fim o cale... pentru ca răul să ajungă până la propriul său capăt?”

̶ „Vreau să spun că trebuie să fim o cale pentru Diferență, o cale care încearcă să se proiecteze mult dincolo de momentul prezent, o cale care învață prin provocarea pe care o reprezintă. Nu vă spun „Nu vă apărați” și nici „Dăruiți-vă loviturilor”; vă spun astfel „Învățați să faceți în așa fel încât pacea care emană din prezența voastră să vă transforme într-o stâncă iar pe această stâncă să nu poată prinde rădăcini nicio sămânță de ranchiună”. Astfel veți curăța această lume de orice gând de răzbunare și îi veți reda memoria.

Vă spun, prieteni, că nu lucrăm pentru cei care suntem astăzi, ci pentru cei care ne pregătim să devenim. Din acest motiv ceva m-a recunoscut în voi, pentru că ceea ce lumea numește slăbiciune, eu numesc Încercare.”

̶ „Cum este, Tatăl vostru? Iată o întrebare ciudată! Câți ani aveți? Ați putea voi oare să-mi spuneți ce chip are Iubirea, ce culoare au ochii ei, dacă merge pe două sau pe patru picioare și ce mănâncă?”

Mai țineți minte că ne-am pus toți pe râs...

̶ „Tatăl meu nu este o persoană, a reluat El imediat. El poate lua chipul pe care i-l dați atât timp cât asta vă poate ajuta să ieșiți din copilărie, dar acesta nu va fi niciodată chipul Său... pentru că El nu are unul.

De ce vreți să măsurați totul prin privirea voastră doar și prin ceea ce o controlează în voi?

În niciun caz nu e inima voastră cea însetată de definiții, ci capul vostru, pentru că acesta din urmă are constant nevoie să se asigure. Eu însă mă adresez comorii care se ascunde în pieptul vostru. Așa că ascultați-mă, prieteni...”

Cât despre Învățător, chiar dacă I se întâmplase uneori să vină să ne caute, El făcuse întotdeauna totul, în mod constant, ca să ne elibereze de prezența sa carnală.

El nu voia să ne creăm propriile noastre lanțuri în jurul Lui. Dacă observa vreunul, și să fi fost de aur, se pregătea să-l rupă degrabă, cu riscul de a stârni un sentiment de respingere. „Un foc, spunea El, e aici pentru ca să difuzeze lumina și căldura. Scopul lui este să transmită viața, nu să o rețină. Deveniți voi înșivă flăcările prin care eu vă prefac în scrum, apoi nu vă temeți să deveniți și voi, la rândul vostru, purtători de foc!”

̶ „Ai auzit despre aceste spectacole numite piese de teatru, care se joacă la greci? Sunt niște povești ciudate, uneori foarte complicate, pe care toți cei prezenți se prefac că le cred pentru o scurtă perioadă de timp.

Ei bine... viața seamănă cu ele... Cu toții interpretăm un rol în ea. Nu lua niciunul dintre aceste roluri în serios, fiindcă atât unele cât și celelalte nu fac adesea decât să traducă neînțelegerea, trădarea și nedreptatea...

Ceea ce ți se pare interminabil și insuportabil într-o viață nu este totuși decât nesemnificativ față de Timpul Tatălui meu... acest Timp care îți spun că este și al spiritului tău. Așa că lasă actorii slabi să se epuizeze în jocul lor absurd, iar tu cultivă non-jocul, adică adevărul inimii tale...”