Muntele Tăcerii

Lucrarea „Muntele tăcerii" face parte din ceea ce am putea numi „trilogia atonită” a sociologului american de origine cipriotă Kyriacos C. Markides, profesor la Universitatea din Maine.
Călătorind vreme îndelungată în întreaga lume în căutarea unei ghidări spirituale autentice, autorul îl întâlnește în final pe „părintele Maximos”, un duhovnic charismatic, fost Protos (guvernator) al Sfântului Munte Athos și totodată ucenic direct al unuia dintre cei mai sporiți „bătrâni” (Geronda) ai secolului trecut: Sfântul Paisie Aghioritul.
Sub îndrumarea duhovnicească a părintelui Maximos, „bătrân” în înțelepciune, dar tânăr de ani, autorul deslușește pas cu pas tainele „Căii Întreite” isihaste, fiind instruit în paza gândurilor, Rugăciunea lui Iisus și multe alte subiecte care țin de nevoința creștină (askesis).
Departe de a avea un ritm monoton și un ton arhaic, care poate fi uneori întâlnit în lucrările de acest gen, acest „jurnal isihast” este scris într-un ton alert, modern, adresându-se plin de înțelegere laicului dezorientat al acestui mileniu, fie el și ateu pentru moment, urmărind să-l convingă că spiritualitatea autentică (dincolo de dogme și superstiții), spiritualitatea vie a Inimii, poate fi găsită și în propria sa vecinătate, nu neapărat pe meleaguri străine.
O lectură captivantă, plină de înțelepciune și umor fin, conținând și povestiri uluitoare despre marii practicanți contemporani ai spiritualității atonite.

1. Prolegomene 11
2. Bătrâni și sfinți 22
3. Transformări 45
4. Cunoașterea lui Dumnezeu 66
5. Bolile inimii 83
6. Icoane și idoli 102
7. Semne și minuni 117
8. Îngeri și demoni 139
9. Intrușii invizibili 168
10. Strategii 189
11. Fuga din iad 210
12. Pasiunea pentru dreptate 234
13. Legile spirituale 257
14. Rugăciunea neîncetată 273
15. Calea Întreită 297
16. Doxologia păcii 313
17. Muntele Tăcerii 321

Glosar de termeni creștini în limba greacă 336
Bibliografie 339
Note 346

La fel ca majoritatea cercetătorilor occidentali, i-am asociat pe reprezentanții religiei instituționalizate, dacă nu cu îngustimea de gândire, intoleranța și corupția, cel puțin cu irelevanța. Până la întâlnirea mea de dată recentă cu câțiva călugări și pustnici creștini extraordinari, nu cunoscusem nicio „persoană în veșminte bisericești" care să mă inspire din punct de vedere spiritual sau intelectual. După părerea mea, ierarhia clericală părea, cu puține excepții, plictisitoare și incompetentă intelectual. De asemenea, religia organizată avea puțin de oferit astăzi celui care căuta neobosit, serios și inteligent cunoașterea interioară. La vremea respectivă nu puteam decât să fiu întru totul de acord cu un cercetător de frunte al Bibliei care se lamenta astfel: „creștinismul, așa cum l-am cunoscut noi în Occident, este anemic și atrofiat".
Din momentul în care mi-am eliberat mintea de lanțurile agnosticismului și ale materialismului științific, am presupus că, pentru a mă angaja la modul serios într-o practică spirituală contemplativă de transformare personală și de experiență interioară, trebuie să adopți metode de meditație asemănătoare celor practicate de misticii laici pe care îi studiasem sau de yoghinii din India, de preferat sub îndrumarea unui maestru. La modul mai romantic, poate că trebuie să călătorești până în Orientul exotic și să te așezi la picioarele acelor guru autodidacți care își răspândesc înțelepciunea de pe culmile munților Himalaya.
Schimbarea mea de atitudine față de religia organizată s-a produs în urma unei invitații pe care am primit-o de a merge într-un pelerinaj. Prietenul meu Antonis, un om de afaceri cipriot interesat de spiritualitatea creștină, m-a provocat să-l însoțesc în primăvara anului 1991 într-o călătorie la Muntele Athos (sau Sfântul Munte), o peninsulă inaccesibilă din nordul Greciei, cu o lungime de 48 km și o lățime de 16 km, ca să-i cunosc „pe sfinții în viață care radiază iubirea lui Hristos". Rugăciunile lor, susținea el, fac miracole, iar aurele lor Strălucesc precum soarele. Intrigat, am acceptat invitația lui, iar în Viața și în munca mea s-a produs o adevărată cotitură, atunci când l-am cunoscut în acea vizită pe părintele Maximos. În anii care aveau să urmeze, acest extraordinar și carismatic călugăr atonit a devenit mentorul, profesorul și principala mea sursă de informații despre spiritualitatea creștină, așa cum a fost ea păstrată pe „Muntele Tăcerii".
După agnosticism, după Meditația Transcendentală și după descoperirile filosofice datorate contactului meu îndelungat cu misticii laici și vindecătorii din Cipru, eram gata pentru o aventură în interiorul tradiției experiențiale a creștinătății organizate, care a supraviețuit în câteva mănăstiri străvechi, necunoscute în Occident, și în cea mai mare parte a creștinătății. Acolo, la Muntele Athos, cunoscut încă din secolul al IX-lea ca un refugiu pentru pustnici și călugări, am intrat în contact cu un alt fel de creștinism. Așa cum îmi promisese Antonis și cu ajutorul părintelui Maximos în calitate de mentor, am reușit să-i cunosc pe pustnicii considerați sfinți care trăiau în colțurile îndepărtate ale peninsulei, inaccesibile și necunoscute vizitatorului oarecare. Mi se părea, într-adevăr, că sunt niște yoghini creștini, tipul de yoghini pe care îl caută occidentalii în sanctuarele din India. Am înțeles atunci că spiritualitatea pe care am găsit-o la Muntele Athos, CU istoria sa milenară, avea toate trăsăturile distinctive - poate chiar și mai mult - pe care le căutasem în Vedele și Upanișadele Indiei.
- Muntele Athos, i-am murmurat eu lui Antonis, când am plecat de acolo cu vaporul după această primă vizită, este echivalentul creștin al Tibetului.
Începând cu Riding with the Lion, mi-am propus să-mi lărgesc raza de explorare de la lumea extraordinară a lui Daskalos și Kostas până la tradiția mistică, străveche a creștinismului.