Educația occidentală hrănește atât de mult egoul!
Psihologia occidentală chiar susține ideea conform căreia o persoană normală
trebuie să dețină un ego foarte bine conturat - puternic, agresiv, ambițios;
fără el, nu ai putea supraviețui în lupta pentru existență. Ca să
supraviețuiești, trebuie mai întâi să exiști. Trebuie să fii nu doar defensiv,
psihologii occidentali ne învață că modul corect de a te apăra este să fii în
ofensivă, să ataci. Trebuie să ataci înainte ca altcineva să te atace. Este
obligatoriu să fii primul, nu al doilea, căci dacă te afli în defensivă,
însemnă că ai pierdut deja bătălia.
Psihologiei occidentale îi datorăm faptul că sistemul educațional susține ideea
potrivit căreia omul se maturizează pe măsură ce egoul său se cristalizează din
ce în ce mai bine. Acest lucru contrazice însă experiența tuturor maeștrilor, a
tuturor celor care s-au trezit spiritual. Niciunul dintre acești psihologi și
pedagogi de seamă nu au nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă să te
trezești din punct de vedere spiritual, despre ce este iluminarea.
Toți cei care au atins iluminarea sunt de acord, fără nici o excepție, cu
faptul că egoul trebuie să dispară. Egoul este fals, este creat de societate;
nu este chipul tău adevărat, nu ești tu. Este necesar ca ceea ce este fals să
dispară, pentru ca ceea ce este real să existe.
Amintiți-vă deci care sunt pașii: mai întâi, este necesar ca ceea ce este fals
să dispară, pentru ca să existe ceea ce este real, iar mai apoi, trebuie ca
ceea ce este real să dispară în realitatea ultimă. Oamenii trăiesc atât de
departe de adevărata lor casă — nu sunt nici măcar sinceri, așa că ce să mai
vorbim despre realitatea absolută? Pentru a avea acces la ea, mai întâi trebuie
să renunțe la ego. Trebuie să trăiască prin intermediul meditației experiența
propriului centru.
Dar lucrurile nu se sfârșesc aici. Meditația este doar începutul călătoriei. În
cele din urmă, căutătorul se dizolvă în ceea ce este căutat, cunoscătorul în
obiectul de cunoscut, cel ce experimentează se dizolvă în experiența însăși. Atunci,
cine va deține starea de satori? Tu nu mai ești acolo, ești nonexistent, atunci
când iluminarea se produce, ca o explozie. Absența ta este un element esențial,
pentru ca iluminarea să aibă loc.
Suzuki are completă dreptate: „Motivul pentru care nu vorbesc despre satori,
este pentru că nu l-am avut niciodată". Sunt absolut sigur că cei care
l-au auzit au fost înclinați să considere că el nu a trăit niciodată experiența
iluminării. Acesta este doar înțelesul literal al cuvintelor sale. Exceptând
cazul în care în public se afla cineva care a experimentat lipsa egoului, iar
mai apoi dizolvarea în sine, sunt sigur că Suzuki a fost greșit înțeles.
El era însă un om de o mare îndrăzneală, de un imens curaj, având în vedere că
a introdus învățătura Zen în Occident. Nu au fost prea mulți impresionați. Cu
siguranță, multora le plăceau afirmațiile lui Suzuki, pentru că îi distrau
anecdotele din tradiția Zen. Le considerau doar niște glume mai aparte. Au fost
însă câțiva care au înțeles, nu cuvintele, ci omul. Datorită lui, câțiva s-au
trezit; el a avut o importanță comparabilă cu cea a lui Bodhidharma, cel care a
plantat semințele învățăturii Zen în China.
Suzuki poate fi comparat cu Bodhidharma. El a plantat semințele în Occident,
iar Zen a devenit noua modă în climatul și în mințile occidentale. Lui Suzuki
nu i-a plăcut asta deloc. El nu venise să instaureze o nouă modă, ci aducea cu
sine o nouă revoluție și un nou mod de a fi. Insă Occidentul înțelege totul
într-un singur fel - o dată la doi-trei ani, are nevoie de o modă nouă, așa
sunt oamenii, se plictisesc de ceea ce este vechi.
Suzuki a fost primit cu bucurie deoarece a adus ceva ce niciun creștin sau
evreu nu era capabil să înțeleagă măcar. |
Adevăr Divin
