In cautarea adevarului (Curtea Veche)

TU, CITITORULE, trebuie să iei o decizie foarte importantă înainte de a parcurge această lucrare. Dacă tratezi volumul de față doar ca pe o încercare filozofică, printre atâtea altele, de a da un sens vieții, este posibil să ți se pară că oferă un raționament interesant și stimulator din punct de vedere intelectual. Însă, astfel îți vă scăpa cel mai însemnat aport al acestor pagini — întrucât călătoria pe care o vom întreprinde în căutarea Adevărului e organizată în așa fel, încât are potențialul de a te purta în cele mai adânci tainițe ale ființei tale, ca să poți percepe în mod direct multe dintre adevărurile dezvăluite în ea. Totuși, pentru a experimenta aceste adevăruri la un nivel profund, trebuie să aloci un timp suficient dobândirii gradului de introspecție cerut încontinuu, de-a lungul fiecărui capitol. Dacă vei fi dispus să cheltuiești această energie suplimentară, vei vedea că, pe parcurs, cuvintele din paginile de față vor căpăta tot mai mult sens, deoarece vei începe să te vezi pe tine însuți și lumea din jur dintr-o perspectivă nouă.

Capitolul 1
Pregătirea pentru căutare 9
Scop 9
Metodologie 15

Capitolul 2
Căutarea bazată pe psihologie 19
Relația omului cu propriul corp — sinele animalic 19
Relația omului cu mintea și emoțiile sale — sinele psihic 29
Adevărata natură a omului — sinele spiritual 59

Capitolul 3
Căutarea bazată pe fizică 66
Fizica din spatele lumii materiale 66
Fizica planului astral 72
Fizica planului mintal 80

Capitolul 4
Explorarea minții conștiente, subconștiente și supraconștiente 91
Cum controlează omul fluxul energetic intern 91
Somnul și mintea subconștientă 95
Relația dintre conștiință și energie 101
Visele 108
Mintea supraconștientă 117
Surse de energie accesibile omului 123

Capitolul 5
Somnul, starea yoghină Samadhi și moartea 128

Capitolul 6
Căutarea bazată pe învățăturile religioase 143

Capitolul 7
Aplicarea rezultatelor 172

Bibliografie 193
Lista ilustrațiilor 195
Mulțumiri 196
Indice 197

Tipul de întrebare care merită o cercetare amănunțită sună astfel: „Sunt eu oare simțurile mele?" sau „Sunt eu receptorul simțurilor mele?" La un moment dat, oricui i s-a întâmplat să fie atât de dus pe gânduri, încât să nu primească din lumea exterioară un stimul care în mod normal i-ar fi captat atenția — cu toții am ignorat uneori soneria telefonului, persoanele care ne vorbeau și altele. Însă corpul „își face treaba" chiar și atunci când se întâmplă așa ceva. Sunetul tot pătrunde în urechea externă, provocând vibrația timpanului, după care traversează structura osoasă a urechii interne până la nervii senzoriali și așa mai departe. Însă, de această dată, „Tu" nu primești mesajul. Atenția ta e concentrată altundeva. Corpul se comportă ca de obicei, însă „Tu" nu-i acorzi atenție, așa cum faci în general. Dacă ai opțiunea de a recepta semnalele corpului sau de a nu recepta semnalele corpului, atunci cu siguranță tu nu ești corpul. Iar această detașare voluntară (non-identificare) nu se petrece doar în ce privește simțul auzului. Putem ignora, de asemenea, durerea, mirosurile și gusturile. Totul, prin simpla utilizare a voinței, în scopul de a ne direcționa atenția în altă parte. Desigur, aceasta nu e o capacitate la îndemâna cuiva a cărui ființă se înrădăcinează exclusiv în corpul fizic.
Pe de altă parte, când suntem în stare de veghe ne petrecem majoritatea orelor într-o identificare totală cu trupul. Din acest motiv, devine destul de dificil să ne distanțăm și să privim corpul ca fiind realmente separat de noi înșine. Suntem influențați puternic de corp, de confortul, disconfortul, nevoile, dorințele, cerințele lui. Însă, după cum am văzut mai devreme, doar fiindcă suntem afectați de ceva, indiferent cât de puternic, asta nu înseamnă neapărat că noi suntem identici cu obiectul respectiv. Mulți dintre noi sunt afectați puternic de propriile case — cum arată ele, ce formă structurală au etc. Dar asta nu înseamnă că noi suntem casele noastre. Chestiunea ține doar de gradul de identificare. Însă indiferent de grad, „identificarea cu" nu poate deveni vreodată „identitate cu". La fel ca în cazul mamei care se identifică atât de mult cu propriul copil, încât atunci când micuțul e bolnav, ea îi simte efectiv durerea și suferința. Asta nu înseamnă că ea este copilul. Din acest exemplu vedem nu numai că putem să ne simțim propriul corp și să fim afectați de el, dar și că putem să simțim și să fim afectați de corpul altora, în funcție de gradul de identificare.
O altă dovadă de care ne vom ocupa mai pe larg este afirmația: „Eu merg la culcare noaptea." Cugetă profund la verbul din această frază banală, de zi cu zi. Unde te duci „Tu" când „mergi la culcare"? Lăsând deoparte somnambulismul, firește că nu corpul tău e cel care merge undeva!