O poveste fără sfârșit
Pierrette îl anunță pe Jacques că povestea lor de iubire s-a sfârșit:
„Privește-mă bine în ochi, s-a terminat cu noi doi..."Jacques primeș¬te
informația ca pe un glonte. Pleacă de la ea cu moartea în suflet. A doua zi,
Pierrette îl sună pe Jacques: „De ce ai plecat, m-ai abandonat, trebuia să
lupți, dacă ești pregătit să mă pierzi nu merită osteneala."
Vedem că, pentru Pierrette, cuvintele nu au rolul de a transmite informație, ci
de a produce efecte, de a-și răni și manipula prietenul. Ea se joacă cu propria
sa teamă de abandon, pe care i-o transferă lui Jacques, acesta devenind
purtător, apoi îl face vinovat și responsabil, ceea ce-i permite să pozeze în
victimă și să evite deci orice sentiment de vinovăție legat de haosul instalat
în cuplul lor.
Gelos și infidel
Franck este de o gelozie rară. Magali își amintește: „într-o zi eram în fața
unui cinematograf, iar el a remarcat că mă privea un bărbat. M-a lovit atunci
cu cotul destul de tare, numindu-mă perversă și spunând că făceam totul pentru
a fi privită. Un an mai târziu, mă părăsea pentru o altă femeie cu care avea o
relație de ceva vreme. Înainte de a pleca, nu s-a abținut să nu-mi amintească
tot ce gândea rău despre mine, rău de care nu încetase să-mi vorbească pe parcursul
relației noastre."
Și Franck are beneficii considerabile atunci când manevrează așa cum vrea
cuvintele: manipularea, dominarea și identificarea proiectivă îi permit să-și
exprime temerile pe care i le pasează partenerei sale, învinovățind-o și
făcând-o astfel să suporte neliniștea legată de imaginea nefavorabilă pe care o
are despre sine însuși. Astfel, ea este cea rea, nu el. În plus, își defulează
pulsiunile agresând-o și o numește perversă, justificându-și actul agresiv și,
mai târziu, propria infidelitate. Franck nu se simte binevoitor și, decât să
încerce să evolueze, preferă să-și devalorizeze partenera. Astfel,
transmițându-le acesteia, se sustrage propriilor tensiuni.
Comunicarea paradoxală
Devierea cuvântului
Iată o ghicitoare fără răspuns: „La ce nu puteți înceta să vă gândiți, fără
a putea gândi ceva despre acel lucru?
Răspuns: un impas
paradoxal."
Perversul
comunică în mod paradoxal, ceea ce-i permite să-și subjuge victima. Pierzându-și
țapul ispășitor într-un labirint de informații contradictorii, îl va împiedica
pe acesta să se distanțeze, să gândească și să reacționeze în mod sănătos.
Mesaje contradictorii
Jacques povestește: „Ea îmi spunea: «Îmi place nucleul tău, dar nu și
citoplasma.» Dacă o părăseam, aveam impresia că-i iau ce părea că iubește. Dacă
rămâneam, îi impuneam ce sunt eu, cel puțin în discursul ei. Tot ce spuneam sau
făceam era deturnat de la sensul inițial. Dacă ieșeam cu prietenii, cu
siguranță o înșelam. Dacă îi spuneam o glumă, îmi spunea că râdeam de ea. Am
sfârșit prin a fi foarte atent la vorbele care îmi ieșeau pe gură. Atunci mi-a
reproșat: «Nu ești natural! Fii natural!»
După ce ne-am despărțit în sfârșit, ne-am revăzut. Mi-a spus: «Te iubesc, dar
am fost rea cu tine și voiam să te părăsesc.» Când i-am atras atenția asupra
faptului că încercasem s-o părăsesc și ea mă reținuse, a răspuns: «Mergeam cu
200 km/h și voiam să construiesc cu tine...» Astfel, în două fraze, tocmai îmi
spusese: «Te iubesc, dar sunt rea cu tine... voiam să te părăsesc, dar să
construiesc cu tine.» Din fericire, datorită distanței care se stabilise, am
putut cu ușurință să depistez toxicitatea unor astfel de propuneri." |