Și
stă în puterile noastre să reducem la maximum sacul negru și să îl mărim pe cel
alb. Sufletul este veșnic, trupul este muritor - el reprezintă doar mașina care
transportă sufletul. Este nevoie să ne întreținem sufletul în puritate, să
trăim în bunăvoință, ecologic față de lumea vie și nevie ce ne înconjoară, să
trăim conform poruncilor divine - iată unica soluție corectă pentru cei care
înțeleg adevărata natură umană.
Medicina modernă nu acordă absolut nicio atenție cauzelor mentale, sufletești
și duhovnicești ale bolilor. Ea veghează doar trupul. Dar dacă în el totul este
atât de superb și de minunat, atunci de ce nici până în prezent nu se cunosc
cauzele (etiologia) atâtor de multe boli? Cândva foarte demult, când eram
student și citeam manualele de medicină, am fost foarte uimit de cât de des se
întâlnea fraza „Etiologia bolii - necunoscută". Și de atunci, de 25 de
ani, nu s-a schimbat nimic semnificativ în această privință.
Așadar, atașarea excesivă de trup, de satisfacerea necesităților și dorințelor
carnale, câteodată distructive, mai devreme sau mai târziu va duce la
suferință. Înțelegerea adevăratei naturi umane, înțelegerea faptului că
sufletul este veșnic și că trebuie să ne gândim mai mult la el, și nu la
carcasă, înțelegerea faptului că trebuie să trăim în societate fără a le face
rău celor din jur - acestea sunt cele mai importante lucruri în viață!
3.
Cum am mai vorbit deja, mulți oameni trăiesc în ignoranță (Tamas), și mai mulți
- în guna pasiunii (Rajas) și, din păcate, foarte puțini în bunăvoință
(Sattva). A trăi în Sattva este o adevărată fericire, fericire fără jumătăți de
măsură; viața în pasiune, mai devreme sau mai târziu, duce la suferințe; viața
în ignoranță este nefericită apriori: scurtele momente de fericire după
consumul de alcool, droguri, mâncare grea ce încețoșează creierul, împerechere,
învingerea celui mai slab decât tine nu pot fi numite fericire.
Dacă omul se află în Tamas și îl doare în cot de tot, în afară de instinctele
animalice, de hrana sintetică și grea, de vodcă sau de alte stimulente ce aduc
„fericire", atunci ar trebui ca măcar să limiteze cantitatea de substanțe
care îi tulbură mintea. Trebuie să încerce să își curețe conștiința pentru o
vreme, să se gândească la apropiații săi, la copii dacă îi are (și ei suferă
din cauza eșecului din viețile părinților lor alcoolici) și să treacă măcar la
nivelul Rajas - va fi un progres major în viața lor.
Dacă ești în Rajas, încetează să tinzi să fii primul, cel mai important șef: nu
trebuie să supui tot ce te înconjoară și să ajungi direct în vârful piramidei
financiare. Mai devreme sau mai târziu acest fapt va conduce la prăbușire și
suferință. Nu încerca să schimbi toată lumea, pur și simplu schimbă-ți
atitudinea față de lume. Încearcă să nu fii primul, ci unic: să trăiești
simplu, să gândești mai mult, iar dacă tu ai atins deja culmile materiale, să
îi ajuți și pe alții. Dar nu este cazul să îi privești pe toți de sus, „să îi
ajungi din urmă și să le faci bine" (cei din combinația Rajas-Pitta adoră
să facă asemenea lucruri). Pur și simplu învață-te să fii judecător pentru tine
și avocat pentru ceilalți, acționează corect, bine, mai ales față de
subalternii și apropiații tăi, străduiește-te să le arăți oamenilor care te
înconjoară calea dreaptă prin exemplul personal.
Să fii în Sattva nu înseamnă neapărat să te duci la mănăstire sau să devii
pustnic. Poți să trăiești în bunăvoință și în societate: în familie, la
serviciu. Important este să înțelegi adevărata natură umană. Și să ai grijă de
lumea ta, de apropiații tăi, să îți iubești lumea, să dăruiești mai mult fără a
cere ceva în schimb. Dacă ai un serviciu și un anturaj cu probleme, atunci, cu
toate acestea, înțelegând sensul celor ce se întâmplă, încearcă „să te dai în
chirie" sistemului, nu te atașa de el și nu intra în el în totalitate. Fă-ți
treaba, trăiește în sistem, dar nu-l lăsa să-ți tulbure mintea, nu-i oferi
toată energia ta. Și atunci, mai devreme sau mai târziu, îți va veni puterea de
a-ți schimba viața, serviciul și anturajul. |