A venit vremea să trecem de la vorbe la fapte, să lăsăm
cărțile, să ducem energia iubirii în inimile noastre și să o întrupăm.
Pentru a face asta nu trebuie să fim perfecți, pe deplin vindecați sau
iluminați. Acesta este un mit care ne trage înapoi!
Tot ceea ce ni se cere este să ne acceptăm pe noi înșine ca ființe umane...
învățând din greșelile noastre... iertând și cerând iertare.
Umanitatea noastră nu ne condamnă. De fapt, acceptarea imperfecțiunilor noastre
și ale celorlalți este o cerință necesară pentru a putea face pasul înainte
către întărirea noastră deplină. Este o cerință pentru a învăța cum să ne
încredem în puterile și țelurile noastre superioare.
Nu, nu trebuie să fim perfecți pentru a fi mesagerii Domnului. Mesagerul nu
trebuie să dețină patru doctorate sau grade ale divinității. Mesagerul trebuie
să aibă încredere în adevărul ce i-a fost încredințat și să dorească să-l
împărtășească. Nici măcar nu trebuie să știe încotro să se ducă sau ce să
spună, căci energia divină din interiorul său îi va ghida pașii și îi va
inspira cuvintele ce trebuie rostite.
Prezența Divină care ne îndrumă nu este acel Dumnezeu separat de noi, ci
Dumnezeul care se află în străfundul inimilor noastre... care este esența
noastră... El nu este acel Dumnezeu care ne judecă sau ne pedepsește, ci
Dumnezeul interior care ne iubește și ne acceptă necondiționat.
E același Dumnezeu care a vorbit prin Iisus, Buddha, Lao Tzu și Krishna. E
Dumnezeul iubirii, Bodhisattva al compasiunii. Este prietenul care ne însoțește
mereu.
Prietenul... un termen atât de elegant... Rumi îl numește „Prietenul" pe
Shams și la fel se adresează și quakerii unul altuia, ca prieteni sau egali.
Nu, umanitatea noastră nu ne condamnă. Ea ne pregătește să ne acceptăm
divinitatea ajutându-ne să cultivăm compasiunea pentru noi înșine și pentru
alții.
Căci cine este Christos sau Buddha, diacă nu chiar cel care a trăit suferința
și a simțit milă pentru durerea experienței umane? Doar cel care este astfel
poate deveni un Christos... un ales!
Cel care nu are experiența suferințe nu se potrivește. Nici măcar Gautama nu a
fost apt până când nu a trecut de porțile palatului său și nu a văzut murdăria
și durerea experienței umane.
Cel care nu a simțit durerea, care nu a simțit frica, care nu suferit tristețea
și disperarea, acela nu poate avea experiența profunzimii iubirii și
compasiunii pe care o are un Christos sau Buddha. De aceea Dumnezeu are o față
omenească, de aceea există un Iisus, un Gautama, un Rumi... De aceea există un
tu și un eu.
„Dar", vei întreba, „cum să ne rostim numele alături de cele ale acestor
mari maeștri?" Pentru că mergem pe calea ce le poartă urmele... Acolo unde
ei sunt acum... într-acolo mergem și noi... fiecare dintre noi. Suntem pe
drumul măiestriei spirituale.
„Cine este maestrul?", întrebi. „Nu este el cel iluminat, cel care a
înviat, care a învins durerea și frica?"
Nu. Acesta este mitul. Maestrul adevărat nu este cel care a învins dure¬rea, ci
unul care a suferit-o, primit-o, a purtat-o cu sine și i-a permis să-și facă
lăcaș în inima sa. Maestru nu este cel care neagă teama sau care încearcă să o
alunge, ci acela care o primește și o stăpânește cu compasiune.
Adevăratul maestru nu este cel care meditează pe vârful muntelui, devenind una
cu îngerii din nori, ci acela care înfruntă provocările vieții cu grijă și
compasiune, precum Maica Tereza sau Fratele Toby... având grijă de săraci, de
marginalii societății, de copiii cu SIDA din orfelinate, de cei fără mâncare și
adăpost în calea stihiilor, de cei lipsiți de orice speranță și cuprinși de mai
multă durere decât pot duce singuri.
Aceștia și alții ca ei nu fac toate acestea ca să obțină puncte suplimentare în
Rai. Ei o fac pentru că beatitudinea supremă, cea mai profundă cale de a-L
cunoaște pe Dumnezeu prin experiența umană, este aceea de a-i servi pe frații
și surorile noastre.
Maestrului nu îi pasă de ceea ce crezi sau ce idei îmbrățișezi, ci de ceea ce
faci.
Iisus ne-a spus că recunoaștem pomul după roade. Care sunt roadele experienței
noastre?
Drag prieten, a trecut timpul spiritualității separate, individuale. Din acest
moment, nu ne mai vindecăm singuri, ci împreună. Energia s-a schimbat. |