Stăpânirea de sine prin autosugestie conștientă

Noi înșine putem decide cum să ne trăim această viață. O putem vedea ca pe o binecuvântare și să ne bucurăm în fiecare clipă de ea sau putem să o vedem că pe un blestem și să suferim nevăzând frumosul, indiferent de darurile primite.
Un lucru ar mai fi de spus: v-ați închipuit vreodată cum ați arăta dacă gândurile și vorbele dumneavoastră s-ar întipări pe pielea dumneavoastră, dacă ar fi văzute? Ce ar crea ele? Gândiți-vă că aceste gânduri rămân întipărite în mintea noastră și creează la rândul lor o lume nevăzută, dar care ne influențează într-un mod direct. Nespus, nevăzut... dar existent!
Așadar, vă îndemn la această ușoară lectură, pe înțelesul tuturor și de folos pentru toți aceia ce vor să devină mai sănătoși, mai puternici și mai fericiți!

PREFAȚÃ 9

AUTOSUGESTIA
Ființa conștientă și ființa inconștientă 14
Voința și imaginația 17
Sugestia și autosugestia 19
Ce este sugestia 20
Folosirea autosugestiei pentru vindecare 20
Cum să ne sugestionăm 24
Sugestia terapeutică 28
Autosugestia conștientă 31
Rolul celui care sugestionează 32
Superioritatea metodei 32
Cum acționează sugestia 34
Folosirea autosugestiei 35
Câteva cazuri de vindecare 37
Concluzie 42

CE POATE SÃ FACÃ AUTOSUGESTIA 43

FRAGMENTE DIN SCRISORILE ADRESATE DOMNULUI COUE 49

CUGETÃRILE ȘI PRECEPTELE DOMNULUI COUE 55

SFATURI ȘI ÎNVÃȚÃTURI PENTRU ELEVI ȘI DISCIPOLI 65

SCURTÃ PRIVIRE ASUPRA "ȘEDINȚELOR" DE LA DOMNUL COUE 69

VIZITA DOMNULUI COUE LA PARIS 79

TOTUL PENTRU TOȚI 81

MINUNEA ÎN SINE 85

EDUCAȚIA AȘA CUM AR TREBUI SÃ FIE 89

NOTÃ 93

Totuși, el a făcut-o, chiar dacă nu știe. De ce forță a ascultat corpul lui, dacă nu de o forță inconștientă, de ființa lui inconștientă?
Acum, dacă nu aveți nimic împotrivă, să luăm în considerare cazul, din păcate, frecvent al unui alcoolic atins de delirium tremens. Cuprins parcă de o criză de demență, pune mâna pe o armă oarecare — cuțit, ciocan, toporișcă — și îi lovește cu furie pe cei care au nefericirea să se găsească în apropierea lui. După ce criza a trecut, omul își revine în simțire, privește cu oroare scena măcelului din fața lui, neștiind că el este autorul. Și în acest caz, oare nu inconștientul l-a condus pe acest nefericit?
Dacă comparăm ființa conștientă cu ființa inconștientă, constatăm că, în timp ce conștientul este înzestrat cu o memorie deficientă, inconștientul are în schimb o memorie nemaipomenită, impecabilă, care înregistrează, fără știrea noastră, cele mai mici evenimente, cele mai neînsemnate fapte ale existenței. Mai mult, este credul și acceptă, fără să raționeze, ce i se spune. Și, el fiind cel care veghează funcționarea tuturor organelor noastre prin intermediul creierului, se produce următorul fapt, care ni se pare paradoxal: dacă credem că vreunul dintre organe funcționează bine sau rău, dacă avem o impresie sau alta, acel organ funcționează într-adevăr bine sau rău ori simțim asta ca atare.
Dar inconștientul supraveghează nu numai funcțiile organismului nostru, ci și îndeplinirea tuturor acțiunilor noastre, indiferent care ar fi ele.
Lui îi spunem imaginație și, contrar a ceea ce este admis, ne face întotdeauna să acționăm, chiar și mai ales împotriva voinței noastre, când există un antagonism între aceste două forțe.

Voința și imaginația

Dacă vom deschide un dicționar și vom căuta sensul cuvântului "voință" vom găsi această definiție: "Facultatea de a hotărî în mod liber anumite acțiuni". Acceptăm această definiție ca fiind adevărată, inatacabilă. Totuși, nimic nu e mai fals, și această voință, pe care o revendicăm cu atâta mândrie, cedează întotdeauna în fața imaginației. Este o regulă absolută, care nu are nicio excepție.
Blasfemie! Paradox! veți exclama.
Deloc. Adevăr, purul adevăr, vă voi răspunde eu.
Ca să vă conving, deschideți ochii, priviți în jur și încercați să înțelegeți ce vedeți. O să vă dați seama atunci că ceea ce vă spun nu este o teorie fără nicio bază, zămislită de o minte bolnavă, ci pur și simplu formularea a ceea ce există.
Să presupunem că punem pe pământ o scândură lungă de 10 m și lată de 2,25 m. Este evident că toată lumea va fi în stare să meargă de la un capăt la altul al acestei scânduri fără să pună piciorul alături. Să schimbăm condițiile experienței și să presupunem această scândură plasată la înălțimea turnurilor unei catedrale. Ce persoană va fi în stare să înainteze măcar un metru pe acest drum îngust? Voi, cei care citiți aceste rânduri? Nu, desigur. Nu veți putea face nici doi pași fără să începeți să tremurați și, în ciuda tuturor eforturilor de voință, veți cădea inevitabil.
De ce nu cădeți când scândura este pe pământ și de ce veți cădea dacă ar fi așezată sus? Pur și simplu pentru că, în primul caz, vă imaginați că vă este ușor să mergeți până la capătul acelei scânduri, în timp ce, în al doilea caz, vă imaginați că nu puteți.
Observați că degeaba ați vrut să înaintați: dacă vă veți imagina că nu veți putea, vă veți afla în imposibilitatea absolută de a o face.
Șindrilarii, dulgherii sunt în stare de o astfel de acțiune pentru că își imaginează că pot.
Amețeala nu are altă cauză decât imaginea pe care ne-o închipuim: căderea; această imagine se transformă imediat în act, în ciuda tuturor eforturilor noastre de voință, cu atât mai repede cu cât aceste eforturi sunt mai violente.