Experiențe de moarte iminentă

Lucrarea lui Daniel Maurer tratează problematici care nu numai că sunt foarte actuale, dar sunt și la temelia viitorului societății omenești. Sunt cruciale, deși trec relativ neobservate în șuvoiul de informații care ne copleșește. În mass-media își găsește ecou un interes din ce în ce mai mare al contemporanilor noștri față de „chestiunea spirituală”, care ar tinde să iasă din cadrul religiilor importante și ilustrează o căutare tot mai vie a sensului. La rândul ei, știința descoperă insondabilul, premisele și manifestările unei conștiințe umane la posibilități practic „incredibile”. De la experiențele de moarte iminentă (EMI) la extazul mistic, extraordinara panoramă a stărilor modificate de conștiință furnizează un evantai de elemente convergente în favoarea ipotezei unei independențe și unei posibile supraviețuiri a conștiinței după moartea corpului fizic.
Deși acest lucru poate părea absurd sau pur și simplu „prea frumos ca să fie adevărat”, merită să zăbovim asupra acestei ipoteze fără a aștepta să-i treacă vremea, pentru că ea îmbie la o recitire a vieții înseși. Nu este vorba propriu-zis despre a alcătui o teorie asupra vieții de după moarte, ci despre a da sens existenței noastre, aici și acum.

Cuvânt-înainte 11

PARTEA ÎNTÂI SUPRAVIEȚUIREA FAȚÃ CU ȘTIINȚA

Capitolul 1: Mărturii inexplicabile 23
Cu ocazia unei operații pe cord 24
În timpul unei come profunde 26
În timpul unei operații pe creier 27
O verificare delicată 33

Capitolul 2: Știința confirmă 43
Dovada prin stimularea electrică 44
Între misticism și scientism 46
O descoperire întâmplătoare 50
Limitele interpretării științifice 52
Decorporalizarea și experiența morții iminente 54
Fenomene „corecte din punct de vedere științific" 57

Capitolul 3: Să lăsăm loc paradigmei 63
Tema supraviețuirii în societatea occidentală 63
Un ostracism încărcat de consecințe 66
Despre dificultatea de a face dovada impalpabilului 71
Știința nu este omniscientă 73
Ceea ce nu este explicat de obicei 76
Calea metafizicii 79
Depășirea tabuului morții 83
Reabilitarea unei anumite idei a vitalismului 85

Capitolul 4: Decorporalizarea, obiect de studiu pentru știință? 89
Partea de rațiune 89
Lărgirea câmpului de investigație 91
Enigma memoriei 94
Supraconștiință și energie fundamentală 97
Către o evaluare științifică a supraviețuirii? 102
Modalitățile experimentării 104
Despre dificultatea de interpretare a decorporalizării 109
Decorporalizare și autonomia conștiinței 111
Un receptor biologic 114
Epilepsia, analogii interesante 119
Experiență transcendentală și boală sfântă 122

PARTEA A DOUA CREDINȚELE FAȚÃ CU SUPRAVIEȚUIREA

Prezentare 127

Capitolul 5: Parapsihologia 131
Experiențele transcendentale și paranormalul 132
Câteva puncte de reper 134
În vârtejul ideilor 135
Cercetarea parapsihică se organizează 141
Spiritism și parapsihologic: amalgamul fatal 143
Parapsihologia, noua știință a paranormalului 147
Paranormalul să fie el solubil în știință? 150
O parte din real care îi scapă științei 154
O recunoaștere pe jumătate 158
Realitatea psi, măr al discordiei 160
Ce legături sunt între materie și conștiință? 163
Contribuția la o reînnoire explicativă 167
Decorporalizarea și munca de informații 171

Capitolul 6: Reîncarnarea 177
Prezentare 177
1. Ancheta lui Ian Stevenson 183
Xenoglosia 187
Talente de excepție 188
Stigmate inexplicabile 190
Adevărate puncte slabe 192
2. Regresiunea sub hipnoză 194
De la contele de Rochas la Raymond Moody 194
Caracteristicile regresiunii 200
Trăirea unor experiențe de moarte iminentă în viețile anterioare 202
Întrebări fără răspuns 206
3. Bardo Thodol 208
Originile cărții Bardo Thodol 209
Un mod de folosire pentru „a muri" 211
Reîncarnare sau nirvana 213
Răspunzător de destinul propriu 217
Similitudini și coincidențe 218
4. Supraconștiință și reîncarnare 222

Capitolul 7: Religia monoteistă 226
1. Contextul 227
Ce înseamnă Dumnezeu pentru omul de știință? 227
Dumnezeu - prizonier al religiilor? 230
Misticism și religie 234
Dogme învechite 236
Reabilitarea adevărului istoric 238
Calea „biocosmică" 241
2. O lumină aruncată asupra monoteismului 243
Oare Dumnezeu face politică? 243
Mai mulți mesia, un singur ales... contestat 245
Omul-zeu de la originea religiilor 248
Pe urmele faraonilor 250
La început a fost lumina 255
Monoteismul se expatriază 260
Traiectoria luminoasă a lui Moise 263

Concluzie: Redefinirea priorităților din viață 270

Anexe 277
1. Experiența de moarte iminentă 279
Scurt istoric 280
Contextul cercetării 282
Caracteristicile EMI 284
Interpretările științifice 294
Ipotezele psihologice și psihiatrice 294
Ipotezele neurochimice 298
Ipotezele neurologice 302
2. Două mărturii ale experiențelor de moarte iminentă 305
Când imposibilul devine realitate 305
O curbă lungă 309
3. „Jocul" fularului (Plachetă de informare editată de APEAS) 315
4. Credință rațională, superstiție și spiritism 321
De la credința rațională 321
... la superstiție 323
Spiritismul 326

Bibliografie 334

Zilele treceau. Treceau și săptămânile. De aproape o lună, Paterne începuse recuperarea. Dacă mai erau multe de făcut în legătură cu picioarele sale, aparatul său fonator, în schimb, era în stare cvasifuncțională. Altfel spus, era în măsură să se facă înțeles și să pronunțe fraze coerente, în ciuda hașurilor și a bâlbâielilor care le punctau din când în când. Era hotărât: avea să profite de acest moment privilegiat pe care îl petrecea la piscină doar cu kinetoterapeutul, un tânăr foarte simpatic, la urma-urmelor.
I-a descris scena accidentului, i-a explicat că ochiul său funcționa ca o cameră cu expunere prelungită, că putea chiar să vadă prin tabla vehiculelor... Nu uitase niciun amănunt, fericit din cale-afară că a găsit în sfârșit pe cineva dispus să-l asculte. Realismul acestui episod extraordinar petrecut în afara trupului său era atât de intens, încât nu s-a îndoit nicio fracțiune de secundă că asistase la scena accidentului. Dar el, kinetoterapeutul, ce părere avea despre asta?
Medicul l-a ascultat politicos, în timp ce manevra acea diabolică articulație a genunchiului. I-a spus că mai auzise vorbindu-se despre acest tip de fenomen. Parcă își amintea că o infirmieră îi povestise ceva asemănător, pe vremea când făcea un stagiu la spital. Își mai amintea și de un medic care lăsase să se înțeleagă faptul că era vorba despre niște iluzii. Nu-și mai amintea argumentele acestuia, doar că erau consistente. De altfel, având în vedere șocul la care este supus creierul, asemenea iluzii nu sunt deloc neobișnuite, la urma-urmei.
Nu, nu. Se înșela. Iar Paterne avea să-i demonstreze, comentând mai precis descrierile sale, că era sigur vorba despre ceva real. Atât de real, încât mișcarea pe care i-o imprima gambei sale îl făcea să se schimonosească de durere. Că încă de pe când se afla în mașina sa, în care fusese blocat cu capul pe spate, nu avea cum să vadă fața plină de sânge a pasagerei din vehiculul aflat în fața sa. Nemaivorbind de faptul că el însuși era total în ceață! Îi era imposibil astfel să citească sigla „SAMU" pe spatele vestei doctorului... Dar, văzând mutrele de îndoială și surâsul forțat al kinetoterapeutului, Paterne și-a dat seama că începuse să-l plictisească serios. Chiar nu avea atitudinea unuia pe care îl interesează ceea ce-i povestești, cu atât mai puțin a unuia dispus să și creadă. Paterne își maschează dezamăgirea și se pregătește să-l abordeze pe torționarul său la triatlonul de sâmbăta următoare. Ia te uită! Sâmbătă era ziua când d-na Oster venea să-și viziteze soțul. Ea, măcar, era dispusă să-l asculte. Avea să fie atât de încântată că el se simțea mult mai bine, încât nu-i va cere decât să-l creadă.
După ce l-a felicitat pentru progresele făcute în ceea ce privește elocuțiunea, doamna a ascultat povestirea lui Paterne, dar nu fără să arate și ea câteva semne de agasare. Până la urmă, reacția ei l-a dezamăgit și mai mult decât cea a kinetoterapeutului. Mai puțin diplomată decât acesta din urmă, ea nu i-a spus nimic de iluzii: era convinsă că șocul i-a provocat halucinații! Și a mai adăugat, cu o față preocupată, că ar fi mai bine să nu mai povestească asemenea aiureli și cadrelor medicale. Tot ce ar avea de câștigat din asta soțul ei, a mai zis ea, ar fi o consultație la psihiatru, cu riscul prescrierii unor sedative. Paterne a protestat, apărându-și sănătatea mentală perfectă și realitatea trăirilor sale, dar ea nu s-a lăsat cu una, cu două: să facă bine să-și țină gura! Ei, poftim! Grozav progres! S-ar zice că nimeni nu-i lua povestea în serios.