II. 1. FEMEIA ÎN RAPORT CU EA ÎNSÃȘI
Durerile feminine
Femeia
este ușor de rănit, din cauza afectivității și a nivelului emoțional ridicat. Când
rănile se adună în sufletul ei, devine răutăcioasă, furioasă, iritabilă,
revendicativă, judicativă, acuzatoare sau închistată, depresivă, frustrată,
resemnată, însingurată sau deznădăjduită.
Pentru a-și identifica durerile, este necesar să fie sinceră cu ea însăși. în
acest fel, poate clarifica aspectele care o frământă. își poate recunoaște
neputința cu demnitate, pentru a identifica punctele de plecare în
transformarea lăuntrică: "Acum sunt așa, dar mă mobilizez pentru a-mi fi mai
bine / a fi mai bună / a face mai bine data viitoare".
Cele mai frecvente răni ale unei femei pleacă din faptul că nu se simte
înțeleasă, nu se simte iubită, nu iartă la timp, nu se simte apreciată, nu se
simte respectată, nu-i acceptă pe cei apropiați, îi judecă, nu-i respectă, nu-i
înțelege, nu i se împlinește iubirea, nu știe să se protejeze, nu gestionează
problemele partenerului și ale copiilor, nu se cunoaște suficient și nu se
valorifică pe sine, nu-și valorifică creativitatea.
1. Nu se simte înțeleasă
Nimeni
nu te poate înțelege dacă nu te înțelegi pe tine. în măsura în care te
înțelegi, îți faci cunoscute clar trăirile, intențiile și nevoile. însă nu cu o
sinceritate crudă, căci s-ar putea să fii greșit interpretată.
Dumnezeu a creat o femeie complicată. Aluatul ei de bază este iubirea. Felul ei
de a fi reflectă propria experiență a iubirii, pe care o manifestă după cum o
înțelege. Dacă are suficientă deschidere și smerenie pentru a recunoaște că are
multe de învățat, poate începe un proces de conștientizare și construcție
lăuntrică.
Pe măsură ce se maturizează, dobândește experiență în cunoașterea oamenilor, a
vieții, a lui Dumnezeu, iar nivelul de înțelegere va căpăta profunzime și
cuprindere.
Putem ruga îngerii înțelegerii să ne însoțească zilnic pentru a ne ușura
descifrarea raportului dintre noi și noi însene.
Doamne Dumnezeule, ajută-mă să mă înțeleg și să mă fac înțeleasă. Să-mi
clarific neînțelegerile, să deslușesc cât mai limpede universul lăuntric, ca să
știu ce am de îndreptat sau de valorificat. Dă-mi soluții adecvate pentru o
bună înțelegere cu cei din jurul meu. Deschide sufletul celor dragi, ca să mă
poată înțelege, măcar cât să ne putem respecta reciproc și să conviețuim în
armonie.
2. Nu se simte iubită
Dovezile
de iubire le contabilizăm în prima etapă, când decidem dacă iubirea e reciprocă
și ne asumăm relația. Dacă iubirea este profundă și stabilă, fiecare dintre
iubiți dobândește certitudinile de care are nevoie pentru a rămâne împreună pe
termen lung. Ce urmează apoi este doar o interpretare eronată a suferințelor și
nemulțumirilor care apar.
Fiecare iubește cât poate la un moment dat și pentru asta nu e nimeni de vină. Cum
o exprimă însă, ține de experiența și structura fiecăruia. Bărbații în general
nu prea se pricep la exprimarea sentimentală și emoțională a iubirii, cea pe
care femeia o așteaptă preponderent. Ea ar vrea ca toată viața sufletul ei să
fie hrănit cu romantism din partea bărbatului iubit. Ca să-l primească, ar
trebui să-i ofere constant o atmosferă ce deschide și încălzește sufletul
bărbatului. |