Enigmele bazei antarctice naziste

Expediția antarctică germană din anii 1938-1939 și teritoriul descoperit New Schwabenland este învăluit într-un număr mare de legende. Presa New Age publica mituri despre crearea pe teritoriul Antarctidei al celui de-al „Patrulea Reich Nazist". Pe canalele de televiziune apar reportaje că Antarctida a devenit bază pentru „farfuriile zburătoare naziste", care, fie ieșeau brusc de sub apă, fie de sub pământ.
Redescoperirea New Schwabenland s-a petrecut în anii ”80, când acest subiect a fost integrat într-o schemă mitică complexă, care a fost denumită „Reich-ul Ocult Nazist".
De atunci, farfuriile zburătoare și submarinele germane de origine nazistă continuă să brăzdeze Oceanul Planetar, conform unor publicații, care cu greu pot fi atribuite literaturii științifice de cercetare. Ele pot fi percepute însă ca o sursă interesantă de formare a legendei moderne despre „Reich-ul Nazist Ocult".

Introducere de A.V. Vasilicenko 9

Capitolul 1
REICHMAREȘALUL AERULUI HERMANN GORING PREIA SARCINILE EXPEDIȚIEI ANTARCTICE 13
Capitolul 2
CÃPITANUL CONDUCÃTOR AL EXPEDIȚIEI POLARE 26
Capitolul 3
DE LA „STÂNCA NEAGRÃ" LA „ȘVABIA" 34
Capitolul 4
CUM S-A ÎNCROPIT ECHIPAJUL EXPEDIȚIEI 40
Capitolul 5
DIN AMINTIRILE LUI ERNST HERRMAN 54
Capitolul 6
„ȘVABIA" ÎN FLÃCÃRI 63
Capitolul 7
AMIRALUL BYRD INTRÃ ÎN SCENA ANTARCTICA 69
Capitolul 8
POVESTEA FARFURIILOR ZBURÃTOARE ANTARCTICE 87

Bibliografie 100
ANEXÃ 101

Introducere 102
Capitolul 1
CÃLÃTORIE DE TESTARE 106
Capitolul 2
PLECAREA 111
Capitolul 3
CRÃCIUNUL-ANUL NOU 125
Capitolul 4
BIOGRAFIA OAMENILOR ȘI A INSULELOR 145
Capitolul 5
LA MARGINEA GHEȚARILOR 161
Capitolul 6
AVIONUL CUCEREȘTE ANTARCTIDA 165
Capitolul 7
ECHIPAMENTELE AVIOANELOR 174
Capitolul 8
CERCETAREA POLULUI SUD DIN AER 178
Capitolul 9
ULTIMELE ZBORURI 186
Capitolul 10
ÎN STAȚIE 198
Capitolul 11
POLITICA DE LA POLUL SUD 211
Capitolul 12
CIRC ȘI EXTRAGEREA DINȚILOR 219
Capitolul 13
SÃRBÃTORI 228
Capitolul 14
CAPETOWN 239
Capitolul 15
INTERMEDIA 253
Capitolul 16
PINGUINII COMUNICÃ ÎNTRE EI 262
Capitolul 17
BRAZILIA 273
Capitolul 18
DRUMUL ACASÃ 279

INTERVIUL LUI HEINZ SCHON CU SIEGFRIED SAUTER, PARTICIPANT LA EXPEDIȚIA ANTARTICÃ GERMANÃ DIN ANII 1938-1939 285
EXPEDIȚIA MISTERIOASÃ 301

CUM S-A ÎNCROPIT ECHIPAJUL EXPEDIȚIEI

În timp ce membrii echipajului „Șvabiei", aflați în portul da Horta din Azore, au primit senzaționala veste că urmează, la mijlocul lui decembrie, 1938, să se îndrepte către Antarctida, Alfred Ritscher muncea de zor. Pentru el, pregătirile expediției se aflau în plină desfășurare. Era catastrofal de puțin timp, de aceea se muncea peste 12 ore pe zi.
La acea dată, Ritscher primise deja un ajutor substanțial din partea „Lufthansa". In septembrie, această companie aviatică a demarat o cercetare științifică, obiectul căreia era, ce fel de amestec de carburant era cel mai potrivit pentru utilizare în Antarctica. S-a luat drept obiectiv, că motoarele avioanelor trebuie să funcționeze impecabil chiar și la minus 50 de grade. A fost începută pregătirea pentru reparațiile hidroavioanelor „Borei" și „Passat", care trebuiau să se efectueze în atelierele „Lufthansa", aflate în Travemiinde. Piloții trebuiau să îndeplinească misiuni cu cea mai mare răspundere în timpul expediției antarctice. Punând accent pe specificul misiunii lor, au fost realizate unele modificări constructive ale avioanelor. In special, au fost dotate cu frâne de aterizare speciale, care permiteau, la nevoie, aterizarea pe gheața antarctică. In afară de asta, pe avioane trebuiau montate lansatoare speciale de săgeți.
La acest aspect merită să ne oprim mai în detaliu. Una dintre sarcini, pusă în stadiul pregătirilor expediției în fața căpitanului Ritscher, a fost găsirea unei întreprinderi care ar putea fabrica aceste săgeți repede și nu foarte scump. Ce reprezenta acest obiect? Acestea trebuiau să fie săgeți de 1,2 până la 1,5 metri, fabricate dintr-un metal ușor. Pe o parte trebuia să aibă un steguleț cu svastică. După lansare, această săgeată trebuia să cadă în picaj în jos, astfel încât să se înfigă în zăpadă sau în gheață, marcând astfel cu steagul celui de-al Treilea Reich teritoriul pe care trebuia să-l survoleze piloții. Când Ritscher se ocupa de găsirea unei fabrici sau întreprinderi potrivite, exista doar o schiță, nu au fost făcute niciun fel de calcule. La acea vreme, în Germania erau multe firme care fabricau steaguri și stegulețe cu svastică. Dar în acest caz, era vorba despre un obiect de o construcție specifică.
În ajutorul lui Ritscher, a sărit conducerea „Lufthansa". Prin intermediul ei, de onorarea comenzii s-a apucat compania „Dornier", care se afla în Friedrichshafen, lângă lacul Bodensee (lacul Constanța). Mai mult, prin intermediul lui Volthat, „Lufthansa" a reușit să convingă conducerea Luf-twaffe să realizeze teste, în timpul cărora să se stabilească care este rata de reușită a săgeților lansate din zbor să se înfigă în pământul tare.
Săgețile trebuiau să fie dotate cu un vârf greu de oțel, de 30 cm lungime, și cu trei stabilizatoare răsucite, unul dintre care trebuia să îndeplinească rolul de steag. Asta nu era o ciudățenie a național-socialiștilor - cu ajutorul acestor săgeți se voia marcarea teritoriului antarctic, la care râvnea al Treilea Reich.
Nu se poate spune că săgețile au devenit produs real imediat. Au fost fabricate câteva modele diferite, care mai întâi erau testate de piloții militari în Travemiinde, apoi, în diverse aerodroame. Fabricarea săgeților care, în final, au ajuns în Antarctica a trecut de câteva etape. Produsele își modificau forma, greutatea, culoarea.