Adevăr Divin
Suntem la librărie! Comenzile plasate le expediem în cel mai scurt timp posibil. Vă mulțumim.
▷ Psihologie ▷ Puterea gândului

Trei cuvinte magice (Carte tipărită)

Cheia către putere, pace și plenitudine

Autor:
Editura:
Trei cuvinte magice este cartea care îți vorbește despre puterea nemărginită care sălășluiește în tine și de care trebuie să fii conștient în fiecare clipă a vieții tale. Andersen îți reamintește de puterea gândului, acest mister care face ca lumea să se transforme mereu în funcție de cum dictează el și te ghidează să îți modelezi gândurile astfel încât lumea să ia forma pe care ți-o dorești.
Trei cuvinte magice: Cheia către putere, pace și plenitudine

49.00 39.20 RON (Stoc 0)

× Anunță-mă când „Trei cuvinte magice (Carte tipărită)” e disponibil(ă)

• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea

×

Detalii:

Trei cuvinte magice. Cheia către putere, pace și plenitudine / Three Magic Words. The Key to Power, Peace and Plenty de Uell S. Andersen este cartea care îți vorbește despre puterea nemărginită care sălășluiește în tine și de care trebuie să fii conștient în fiecare clipă a vieții tale. Andersen îți reamintește de puterea gândului, acest mister care face ca lumea să se transforme mereu în funcție de cum dictează el și te ghidează să îți modelezi gândurile astfel încât lumea să ia forma pe care ți-o dorești. Trei cuvinte magice reprezintă totodată pentru spiritele curioase o bună ocazie de a se iniția în meditație, hipnotism, transfer de gândire și clarviziune…

„Dacă hotărăști că nu poți avea succes, sănătate, fericire și liniște, atunci eșecul, boala, nefericirea și confuzia sunt ale tale. Căci legea funcționează și nu o poți opri! Singura întrebare la care trebuie să răspunzi este dacă dorești bine sau rău, pentru că legea trebuie să-ți aducă ori una, ori alta, după dorința ta.”

Chiar te poți vindeca de cancer cu termometrul? Aceasta este doar una dintre numeroasele imagini de domeniul irealului pe care ți le furnizează autorul pe parcursul cărții, însă obiectivul este ca, la sfârșitul lecturii, irealul să nu mai fie un termen care să aibă corespondent în lumea ta. Depinde numai de tine să poți îndepărta bariera care îți blochează mintea să vadă că ireal există numai pentru cei care se tem să accepte că au puteri nelimitate…

„Ești ceea ce gândești: atât, nimic mai mult.”

Uell Stanley Andersen (1917- 1986) este un autor american de self-help și proză scurtă, cartea de față, Trei cuvinte magice fiind cea mai cunoscută dintre toate creațiile sale. Unele voci susțin că acesta este volumul care stă la baza conceptului filozofic New Age cunoscut la nivel mondial sub denumirea de Legea Atracției. Legea atracției este credința conform căreia gândurile pozitive sau negative atrag după ele experiențe pozitive sau negative în viața cuiva. Această credință se bazează pe ideea că oamenii și gândurile lor sunt făcuți din energie pură și că oamenii atrag ceea ce gândesc. Uell Stanley Andersen te ghidează astfel să te folosești de puterea gândului pentru a atrage în viața ta doar lucruri benefice.

„Noi atragem în viața noastră manifestările fizice ale gândurilor pe care le gândim, și ca să atragem binele, nu răul, trebuie să învățăm să ne controlăm gândirea, să gândim pozitiv, nu negativ. Trebuie să putem alege gânduri bune.”

Volumul Trei cuvinte magice este împărțit în 12 capitole, care sunt de fapt 12 eseuri ce abordează mari teme metafizice precum: autolimitarea, iluziile, mintea conștientă și mintea universală conștientă, gândurile, intuiția, credința, atracția, iubirea, succesul, sănătatea, nemurirea, și în final cheia sau ceea ce crede autorul că reprezintă secretul suprem al vieții. La finalul fiecărui capitol primești câte o recomandare de carte, pentru a aprofunda subiectul tratat, fiind îndrumat totodată să faci o meditație care are scopul de a te ajuta să gândești sănătos. Potrivit autorului, toate meditațiile din această carte sunt tratamente spirituale, menite să-ți pună viața în armonie cu binele, în armonie cu puterea minții subconștientului universal.

Capitolul 1: Lacătul

„Planul invizibil al existenței umane oferă cea mai mare provocare și cea mai mare speranță pentru întreaga omenire!”

Andersen susține în acest eseu presărat cu povești și exemple concrete, cum, obiceiurile de gândire ale minții subconștiente au capacitatea de a da contur vieții noastre, sau, așa cum spune autorul: „mintea subconștientă este marele creator și creează exact ceea ce i se spune”. Autorul explică de ce subconștientul este pentru mulți dintre noi lacătul care ne împiedică să ne realizăm dorințele, dar și ce este mintea umană: Memorie, Motivație, Imaginație, Intuiție și Credință. Andersen te dirijează încă din acest prim capitol spre ideea de bază a acestei cărți și anume: originea divină a tuturor ființelor umane.

„Siguranța ta în viață depinde în întregime de recunoașterea naturii tale divine. Banii, casa, polițele de asigurare și poziția sunt ca niște năluci în noapte. Nu există bănci în viața de după, nici sicriu cu buzunare. Toate lucrurile din lume se schimbă; se nasc, înfloresc, rodesc și mor. Doar marea unitate – asocierea ta cu infinitul, propria ta manifestare individuală a minții universale a lui Dumnezeu –, numai ea rămâne neschimbată. Recunoașterea și folosirea acestui mare adevăr îți vor oferi siguranța la care nu ai visat niciodată, vor pune în lumina corectă fiecare aspect al vieții tale, vor elibera în tine un val de energie creativă ce-ți va face viața plină-ochi de succes, realizări și vigoare.”

Autorul ne propune la sfârșitul primului capitol o primă meditație, oferindu-ne și un scurt ghid necesar pentru a o putea practica în mod corect. Aceste scurte meditații îți vor ghida treptat subconștientul pe tot parcursul cărții astfel încât să înceapă să înlocuiască un mod de gândire negativ cu unul pozitiv.

Capitolul 2 – Iluzia

Ș;i pentru că scopul cărții este să te facă să înlocuiești în mintea ta tot ceea ce te limitează și îți pune piedică în evoluție, cu ceea ce îți conferă putere nelimitată și încredere, autorul parcurge o etapă necesară în acest demers – și anume, distrugerea răului, pentru că, spune el: „răul este marea iluzie a întregii omeniri”. Argumentul lui Andersen în susținerea acestei idei este: „Dacă Dumnezeu este un Dumnezeu al iubirii, El nu a creat răul!” Prin urmare omul însuși este cel care a creat răul.”

„În ceea ce privește viața pământească a omului, dacă el crede în rău, trăiește rău; dacă el crede în boală, suferă de boală; dacă el crede în iad și în diavol, suferă toate torturile pe care acestea le oferă de fiecare dată când cade din ceea ce mintea lui consideră a fi grația divină. […] Răul nu poate fi altceva decât rezultatul credinței omului. Fii atent la triada Orientului: „Să nu vezi rău, să nu asculți rău, să nu vorbești de rău”, de unde rezultă, precum noaptea care vine după zi, că nu poate exista rău.”

În finalul acestui capitol autorul îți propune un exercițiu de telepatie care se poate face împreună cu un grup de prieteni, dar și o meditație menită să elimine iluzia sau răul din subconștientul tău.

Capitolul 3 – Mintea

„Un băiețel care a fost afectat de la naștere de o groaznică malformație a pielii, o afecțiune numită Boala omului-elefant, pentru care știința medicală nu ar putea face nimic, are acum o piele normală, prin hipnoză. Cum? Doar spunându-i-se, când mintea lui conștientă era adormită, că pielea lui s-a vindecat!”

Mintea conștientă este definită de Andersen ca fiind un instrument de înregistrare, analiză și selecție a senzațiilor. Ea are capacitatea de a sădi în mintea inconștientă un întreg set de convingeri. Mintea subconștientă este substanța infinită din care se fac toate lucrurile, dar ce facem atunci când mintea conștientă sădește în inconștient idei și convingeri care ne împiedică să evoluăm, sau, mai rău, ne trag înapoi? Metoda de a ajunge la subconștient este hipnoza, văzută ca o tehnică de a scoate temporar din funcție mintea conștientă și de a ne pune în contact direct cu puterea divină, infinita inteligență din fiecare om. Revelația acestui capitol este că subconștientul nu are voință proprie, reacționând în întregime prin sugestie.

„Această inteligență infinită, așadar, este singura minte care există; noi toți o folosim; nu ne putem abține s-o folosim, pentru că este una și peste tot și este lucrul din care se fac toate lucrurile. Este la fel de diferită de creierul uman precum noaptea de zi, căci creierul uman este un instrument specific, pentru un anumit organism, cu un anumit mediu înconjurător, în timp ce inteligența din spatele întregii creații nu poate, prin ea însăși, să fie specifică niciunui timp anume, niciunei forme sau circumstanțe. Fiind eternă și unificată, ea nu recunoaște aceste lucruri, cu excepția proiecțiilor conștiinței care există în ea.”

Descoperim tot aici „singura minte din toată creația” - mintea subconștientă universală - care „știe totul și totul există în ea”, și modul în care ar trebui să ne folosim de ea.

Autorul ne îndeamnă astfel:

„Să fim conștienți că toate formele și circumstanțele provin din planul gândirii, că prima cauză a întregii creații este pur și simplu gândul și convingerea. Să fim conștienți că putem contacta mintea universală pentru răspunsuri la toate problemele noastre, că noi ne creăm toate circumstanțele, dându-le naștere în minte, că nimic, nimic din tot universul nu ne poate împiedica să devenim reali în experiența noastră, căci aceasta este legea vieții și a viețuirii.”

Capitolul se încheie ca și precedentele cu o nouă meditație, dar și cu o recomandare de carte care te va ajuta să înțelegi mai bine conceptele și ideile explicate în acest capitol.

Capitolul 4: Forma

În acest eseu, autorul vorbește despre geneza lucrurilor și despre natura substanței, fiind de părere că gândurile prind viață și că forma nu este decât o parte a inteligenței în care trăim fiecare dintre noi. Ș;i pentru că, după părerea autorului, totul își are originea în mintea noastră, chiar și miracolele:

„Totul își are originea în minte, totul își are originea în gânduri; iar miracolele sunt plăsmuite în liniște, în încăperi cufundate în liniște, când sufletele deșteptate își ascultă divinitatea.”

Tangențial autorul atinge și alte subiecte oculte precum reîncarnarea, învățăturile ezoterice ținute secrete sute de ani, ființele superioare de pe alte planete, etc… Meditând asupra timpului, a spațiului și a materiei, autorul ajunge la concluzia că: sub iluzia separării există o mare unitate a tuturor lucrurilor, o unitate în care spațiul și timpul și forma individuală sunt toate combinate într-un întreg, un spirit infinit sau o inteligență, mintea subconștientă universală! Iar omul este definit ca fiind nici mai mult nici mai puțin decât suma totală a gândurilor sale de până la un moment dat. Ș;i da, crede Andersen, omul este centrul universului! Nu în mărime fizică cu siguranță, ci în minte!

„Gândurile tale sunt esența care creează forma, care determină circumstanțele; sunt singurul instrument prin care îți extinzi conștiința. În consecință, nu există ceva mai important pentru tine decât să alegi cu atenție gândurile pe care le vei gândi, credințele și atitudinile pe care le vei adopta, pentru că prin ele vei fi ceea ce vei fi; prin intermediul lor ai ajuns exact unde te afli astăzi. Dacă îți dorești o viață progresivă și plină de reușite, vigoare, dragoste și bunăstare, vei abandona fiecare gând negativ în momentul în care el ți se prezintă. Vei refuza să accepți pe plan mental orice altă concepție care nu e în ton cu binele. Vei gândi doar pozitiv! Ș;i universul te va copleși cu mai mult bine decât ai visat vreodată.”

Plecând de la premisa că „forma care rezultă din contopirea mai multor vieți sau conștiințe individuale este rezultatul conștiinței întregului” autorul concluzionează că forma ființei umane este rezultatul conștiinței ființei umane. Așadar, susține Andersen, corpul pe care îl ocupi acum nu este decât un instrument al conștiinței tale și o expresie a cunoașterii de sine, în timp ce „forma nu este mai mult decât o simplă concepție, forma nu este decât o idee, iar această formă implică întotdeauna conștiință și este în întregime reprezentarea unui gând. În esența sa pură, forma este construită exact din același material din care e construit gândul!”

Capitolul 5: Intuiția

În acest capitol Andersen ne face o scurtă introducere în parapsihologie, vorbind despre Dr. J.B. Rhine și studiile sale conform cărora mintea omului are capacitatea de a influența materia inertă, pentru că cea mai mare putere din toată creația există în mintea omului! Discursul autorului este cu atât mai credibil cu cât el își susține teoriile cu dovezi copleșitoare privind superputerea fizică a minții universale subconștiente furnizate de personalități de toată încrederea.

Devenim astfel martorii unor experiențe paranormale prin intermediul unei serii de exemple ale unor personalități care au trăit astfel de episoade ce implică: transfer de gândire (telepatie), clarviziune, influențarea materiei și a circumstanțelor prin puterea minții, contactul cu lumea spiritelor, amintirea unor vieți anterioare. Conform autorului, toate puterile care ar putea intra la capitolul intuiție sunt puteri cu care este înzestrată mintea subconștientă, dar sunt disponibile numai atunci când sunt controlate de mintea conștientă.

Mintea subconștientă poate să vadă fără ochi, să audă fără urechi, poate părăsi corpul pentru a obține informații și pentru a reveni din nou. Poate să vadă în viitor, în trecut, poate să creeze atât circumstanțe, cât și materie. Existența sa este independentă de cea a corpului, pentru că ea trăiește în toate lucrurile și încorporează infinitul. Este sufletul fiecărui om și sufletul universului.

Capitolul 6: Credința

Autorul rezumă foarte cuprinzător numeroasele fețe și forme pe care le îmbracă credința și te invită totodată să ții o dieta mentală de treizeci de zile în care să… gândești sănătos.

„Credința l-a condus pe Moise către Tărâmul Făgăduinței, pe Columb în Indiile de Vest, pe Pasteur către descoperirea microbilor, pe Galileo către stele, pe Democrit la atom, pe Magellan, în jurul lumii. Susținuți de substanța lucrurilor sperate, dovezile lucrurilor nevăzute, acești oameni s-au abătut de la căile bătătorite, și-au urmat viziunea și toată lumea a beneficiat de pe urma credinței lor. Credința este instrumentul cel mai important pentru existența omului.”

Sau altfel spus:

„Credința este acel factor care dă impulsul de convingere unui gând și îl întipărește astfel în subconștient ca o premisă sau concluzie care trebuie să se manifeste în lumea fizică.”

În aceste condiții, devine perfect firesc ca ceea ce transmitem subconștientului ca fiind convin¬geri să ni se întoarcă în realitatea fizică.

În ceea ce privește lecția de reținut din acest capitol, lucrurile stau cum nu se poate mai simplu, consideră autorul:

„Dacă mintea subconștientă primește convingerea că ai bani, vei avea bani. Dacă primește convingerea că ai sănătate, vei avea sănătate. Dacă primește convingerea că ai dragoste, vei avea dragoste. Dacă primește convingerea că ești de succes, vei avea succes. Dacă primește convingerea că ești înțelept, vei avea înțelepciune. Oricare ar fi premisa, mintea subconștientă o va crea în realitate fizică. Vezi cât de simplă poate fi o astfel de premisă?! „Am bani”, atât, și banii apar. De ce e atât de dificil să facem un lucru atât simplu? Pentru că nu avem credință!”

Capitolul 7: Atracția

„Lasă totul în seama lui Dumnezeu” este sfatul autorului în acest capitol, vorbind despre tendința înnăscută a oamenilor spre vanitate, care nu face altceva decât să ne doboare și să ne întoarcă din drumul spre succes.

„Legea atracției este legea manifestării credințelor și dorințelor, iar metoda prin care această lege poate fi controlată pentru a produce numai bine este refuzul de a accepta răul. Când ai în vedere un obiectiv și creezi realizarea lui în plan mental, nimic nu te poate împiedica să îl realizezi, cu excepția creării unui eșec în același plan mental. […] Acceptă-ți sarcinile și circumstanțele cu credința că ele vor oferi calea perfectă spre îndeplinirea dorințelor tale. Răul, eșecul, înfrângerea, boala nu te pot atinge, dacă refuzi să le accepți. Numai ceea ce accepți vine până la urmă la tine; toate celelalte sunt temporare și doar un pas spre obiectivul ales. Aceasta este legea atracției, o lege care nu eșuează niciodată.”

Autorul te sfătuiește așadar să:

• Ai mai multă grijă de gândul tău decât de al lumii despre tine, pentru că gândul tău creează lumea ta.

• Nu fi ocupat sau grăbit. Nu există nimic cu care să te lupți și nimic de învins. Există numai lucruri de învățat și de conștientizat. Dumnezeu merge cu pași siguri.

• Nu confunda ceea ce pari a fi cu ceea ce ești cu adevărat.

• Niciodată nu ești ceea ce pari a fi și întotdeauna ceea ce ești cu adevărat este în interiorul tău, în centrul conștiinței tale.

• Lasă elementul spiritual să conducă fiecare decizie a vieții tale.

• Refuză să accepți melancolia sau tristețea. Universul cântă și dansează.

Capitolul 8: Iubirea

Dumnezeu este dragoste, iar autorul consideră că toate lucrurile, bune, mari, mici, sunt făcute de iubire. „Dumnezeu este iubire; iubirea e viață; noi suntem iubire. Cel care neagă iubirea se neagă pe sine și își distruge rolul în drama umană.”

„Dragostea este legea motivantă a vieții. În toate elementele din care suntem alcătuiți vedem comanda inexorabilă a universului: „Iubește sau mori”. Prin iubire slujim și astfel sporim bunăstarea, binele, cunoașterea, frumusețea, confortul; prin lipsa dragostei, devenim egoiști și amari, ne plângem și sădim semințe de ură și distrugere, ne ofilim, murim și ne lepădăm de viață. Lucrând cu dragoste, ne oferim totul și oferim totul omenirii.”

Andersen ne oferă în acest capitol un minunat eseu despre dragoste, abordată atât ca sentiment înălțător capabil să ne ofere senzația împlinirii depline în viață, ca motor al tuturor acțiunilor pe care le întreprindem de la naștere până la moarte, cât și ca sexualitate. Iubirea este văzută ca unitatea care stă la baza universului, dar și ca lege spirituală supremă, autorul sfătuindu-te: să ai încredere în dragoste, pentru că atunci când ai încredere în ea, ai încredere în Dumnezeu.

Capitolul 9: Succesul

Succesul îmbracă în viziunea lui Andersen o formă accesibilă oricui, el fiind de părere că toți oamenii sunt capabili să îl atingă cu condiția să adopte o atitudine corectă în viață.

„Nu contează care e slujba ta, indiferent că sapi șanțuri sau domnești peste națiuni. Aceeași putere îți este disponibilă ție cum îi este oricui, și chiar cei mai slăviți pământeni folosesc doar o mică parte din ea. Dacă vei renunța la noțiunea falsă de siguranță oferită de lucrurile materiale și-ți plasezi credința și încrederea în mintea subconștientă universală, puterea va începe să lucreze pentru tine, creând acele lucruri pe care ți-ai permis să ți le imaginezi și să le accepți.”

Rețeta succesului devine așadar cum nu se poate mai simplă:

„Ca să avem succes, trebuie să gândim succesul. Ca să fim înconjurați de prosperitate, trebuie să gândim prosperitatea. Dar în prealabilul acestor două condiții trebuie să punem la lucru marea noastră putere creatoare, prin dragostea de Dumnezeu și de oameni. Astfel aducem beneficii altora și vieții înseși, iar binele făcut ni se întoarce sub forma succesului și a prosperității.”

Autorul le atrage atenția celor care nu au reușit să atingă succesul până acum, dar încă mai încearcă, asupra faptului că:

„Omul de succes refuză să fie descurajat de circumstanțe; el știe că motivul primordial se află în interiorul lui și niciodată în afară.”

Succesul este definit astfel foarte obiectiv și foarte cuprinzător ca fiind împlinirea Sinelui care sălășluiește în interior.

Capitolul 10: Sănătatea

Judecând după ideile exprimate până acum pe parcursul cărții, pare previzibil faptul că autorul vede sănătatea ca fiind o consecință firească a unei stări sufletești de armonie interioară, boala apărând așadar ca urmare a unui dezechilibru ce se produce la nivel mental. „Astfel, sănătatea fizică își are sursa în pacea psihică, boala și degradarea vin din confuzia mentală.” Un studiu citat de autor, este de natură să șocheze, susținând că: 80% dintre toate bolile sunt de origine mentală. Autorul ne sugerează tot aici o serie de căi spirituale de a ne vindeca de boli fizice.

„Așadar orice boală, orice abatere a corpului de la perfecțiunea fizică naturală intervine pentru că o persoană are sentimente subconștiente de ură, amărăciune, invidie, gelozie, lăcomie, autocompătimire, răutate sau oricare altele, nenumărate, care distrug expresia naturală a universului – iubirea.”

În aceste condiții Andersen pare îndreptățit să creadă că nu e departe momentul în care manualele de medicină vor enumera ura, amărăciunea, frustrarea, reprimarea, invidia și singurătatea ca motive ale debilității fizice, iar omenirea își va îngriji emoțiile cu aceeași grijă care o acordă acum bunăstării fizice, înlocuind pastilele și poțiunile cu obiceiuri sănătoase de gândire.

„Primul pas către sănătate este întotdeauna crearea interesului și entuziasmului pe plan mental. Gândurile pline de însuflețire și dinamice fac trupuri viguroase și trebuie să gândim sănătos pentru a fi sănătoși.”

Autorul atrage atenția tot aici asupra numeroaselor abuzuri de ordin alimentar și alcoolic și a stilului de viață preponderent nesănătos al societății moderne, constând în multă muncă, multă distracție și puțin somn, un întreg lanț de activității nevrotice care se formează ca tentativă de a scăpa de chinuitoarele îndoieli, frici și frustrări care stau în centrul subconștientului nostru.

Capitolul 11: Nemurirea

Un frumos eseu despre nemurire și reîncarnare… Andersen înțelege prin nemurire moartea egoului, aceasta la rândul ei fiind văzută ca „trezirea spirituală care iluminează toate lucrurile, o transfigurare în care sufletul fuzionează cu Sinele nemuritor. Ea se realizează prin umilință, prin iubire, prin abandon, prin fuziune cu mintea subconștientă universală în centrul conștiinței. Cine atinge acest nivel de conștientizare percepe nemurirea.”

Iar ego-ul la rândul său este văzut ca fiind de multe ori o piedică în calea evoluției noastre: „Viața noastră se desfășoară conform concepției egoului. Acest lucru pe care îl numim în mod fals „eu”, acest ego, își vede limitele și aduce aceste limite în viața noastră. Se teme, urăște și invidiază, căci încearcă în mod constant să se umfle, prin orgoliu și printr-o atitudine obtuză, și aduce în viața noastră rezul¬tatele fizice ale acestor cauze mentale, ținându-ne permanent în lanțuri.”

Pe de altă parte, Andersen susține că nemurirea sălășluiește în fiecare dintre noi:

„Sinele este nemuritor. Acest Sine, mintea subconștientă universală, reprezintă ceea ce suntem cu adevărat. Toți oa¬menii au viață veșnică, așa că nu este vorba dacă vom trăi din nou, ci despre faptul insistent și glorios că adevăratul nostru sine nu va muri niciodată, așa cum nu s-a născut niciodată. Spiritul este nenăscut, nemuritor și neschimbător.”

Capitolul 12: Cheia

Cheia cărții reprezintă secretul inefabil, iluminarea supremă, cheia păcii și puterii. Potrivit autorului, „dacă vei accepta acest adevăr înălțător, dacă îndrăznești să te așezi pe acest pisc magnific, conștiința universală îți va fi dezvăluită din interior. ”

În final te invit să descoperi cele trei cuvinte magice care reprezintă cheia și iluminarea supremă, bucurându-te totodată de o lectură plăcută, de o carte scrisă inteligent și atractiv, capabilă să îți schimbe fundamental modul de a gândi și a trăi. O lectură care te va ajuta să îți trăiești viața la modul pozitiv!

Stoc
Stoc Stoc 0
Preț
Preț 49.00 RON
Discount
Discount 20%
Preț final
Preț final 39.20 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-606-913-451-1
×

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie review-uri

Recomandări:

Nu sunt produse la această categorie

0725.931.146 | adevardivin@gmail.com

×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Golește coșul Continuă cumpărăturile Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Vezi coș