Adevăr Divin
Unui fiu duhovnicesc necunoscut
| Volumul de față a fost constituit din povețele duhovnicești extrase din corespondența bogată și din predicile remarcabile ale Arhimandritului Ioan. Scopul principal al Părintelui Ioan a fost acela de a oferi hrană duhovnicească credincioșilor, de a-i întoarce pe cei rătăciți în brațele lui Dumnezeu, descoperindu-le voința Lui. „Doar în Biserică și prin Dumnezeu” vedea Părintele Krestiankin renașterea fiecărui om în parte, a țării și a lumii întregi. |
17.00 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Volumul de față a fost constituit din povețele duhovnicești extrase din corespondența bogată și din predicile remarcabile ale Arhimandritului Ioan. Scopul principal al Părintelui Ioan a fost acela de a oferi hrană duhovnicească credincioșilor, de a-i întoarce pe cei rătăciți în brațele lui Dumnezeu, descoperindu-le voința Lui. „Doar în Biserică și prin Dumnezeu” vedea Părintele Krestiankin renașterea fiecărui om în parte, a țării și a lumii întregi. Pentru a înțelege importanța operelor scrise ale Părintelui, este suficient să consultăm un fragment din scrisoarea Sanctității Sale Alexie al II-lea, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, al cărui conținut ilustrează părerea despre cartea Întâlnirea cu Starețul*: „Vă mulțumesc pentru poziția permanent fermă în vederea susținerii ierarhiei Bisericii în fața provocărilor legate de frica eshatologică [ .] și a altor pericole false. Mi-a plăcut foarte mult afirmația dumneavoastră despre internet: «totul depinde de om, deoarece omul însuși poate alege ceea ce este bun, util și veșnic sau poate folosi ceea ce dăunează sufletului: păcatul, răul». Să vă ocrotească, dragă Părinte, milostivirea și ajutorul lui Dumnezeu în toate zilele și în toți anii vieții sfinției voastre, spre bucuria celor care vă iubesc”.
|
Cuprins:
| Nota traducătorului 11
Părintele Ioan Krestiankin, degetul Dumnezeieștii Pronii. Breviar biografic 19 Partea I Cuvântul I Tainic 29 Cuvântul al II-lea Tot atât de tainic 30 Cuvântul al III-lea Despre sabia lui Dumnezeu 31 Cuvântul al IV-lea Ajutor de la Dumnezeu 33 Cuvântul al V-lea Cel mai scurt și totodată cel mai lung 35 Cuvântul al VI-lea Despre necazuri și boli 36 Cuvântul al VII-lea Despre același lucru 38 Cuvântul al VIII-lea Despre „circ” 40 Cuvântul al IX-lea Despre vrăjmașul nostru sufleor 42 Cuvântul al X-lea Despre același lucru 44 Cuvântul al XI-lea Despre același lucru 46 Cuvântul al XII-lea Despre pregetare 48 Cuvântul al XIII-lea Despre aparențe 50 Cuvântul al XIV-lea Despre nevoința arbitrară 52 Cuvântul al XV-lea Despre un „dar” important 54 Cuvântul al XVI-lea Despre renegarea credinței 55 Cuvântul al XVII-lea Despre inspirațiile vrăjmașului 57 Cuvântul al XVIII-lea Despre un singur minut 59 Cuvântul al XIX-lea Despre numai o singură zi 61 Cuvântul al XX-lea Despre păun și despre găina udă 62 Cuvântul al XXI-lea Despre singurătate 63 Cuvântul al XXII-lea Despre viața de zi cu zi 64 Cuvântul al XXIII-lea Despre pronia lui Dumnezeu 66 Cuvântul al XXIV-lea Despre același subiect la Sfântul Filaret al Moscovei 68 Cuvântul al XXV-lea Ce reprezintă omul pentru Dumnezeu 70 Cuvântul al XXVI-lea Despre îngerul păzitor 71 Cuvântul al XXVII-lea Despre frământările omenești 73 Cuvântul al XXVIII-lea Despre căile care duc la Dumnezeu 75 Cuvântul al XXIX-lea Între a auzi și a asculta 76 Cuvântul al XXX-lea Despre tăinuire 78 Cuvântul al XXXI-lea Despre libertatea duhovnicească 81 Cuvântul al XXXII-lea Despre cruce 83 Cuvântul al XXXIII-lea Despre crucea Rusiei 85 Cuvântul al XXXIV-lea Despre semnul crucii 87 Cuvântul al XXXV-lea Despre pocăință 88 Cuvântul al XXXVI-lea Despre rugăciune 91 Cuvântul al XXXVII-lea Despre rugăciunea lui Iisus 93 Cuvântul al XXXVIII-lea Despre Numele Sfânt 95 Cuvântul al XXXIX-lea Despre smerenie 96 Cuvântul al XL-lea Două rugăciuni ale Sfântului Teofan 98 Cuvântul al XLI-lea Despre Sfânta Biserică 99 Cuvântul al LXII-lea Despre noii martiri ai Rusiei 101 Cuvântul al XLIII-lea Despre puterea Tainelor lui Dumnezeu 103 Cuvântul al XLIV-lea Despre ascultare 104 Cuvântul al XLV-lea Despre duhovnic 105 Cuvântul al XLVI-lea Despre epitimie 107 Cuvântul al XLVII-lea Despre educație 108 Cuvântul al XLVIII-lea Despre familie 110 Cuvântul al XLIX-lea Despre căsătorie 113 Cuvântul al L-lea Despre părinți 115 Cuvântul al LI-lea Soțului neofit 117 Cuvântul al LII-lea Despre copii 118 Cuvântul al LIII-lea Despre tinerețe 121 Cuvântul al LIV-lea Despre bătrânețe și apa cea vie 123 Cuvântul al LV-lea Despre vremurile actuale 125 Cuvântul al LVI-lea Despre creație 127 Cuvântul al LVII-lea Despre dragoste și „poveștile de dragoste” 128 Cuvântul al LVIII-lea Despre moarte și pomenirea morții 130 Cuvântul al LIX-lea Despre muncă 132 Cuvântul al LX-lea Despre faptul că nu se cuvine să o facem pe învățătorii 134 Cuvântul al LXI-lea Despre putere și despre Sfântul Ierarh Non 135 Cuvântul al LXII-lea Despre superiori 137 Cuvântul al LXIII-lea Despre patria noastră 138 Cuvântul al LXIV-lea Către scriitori 140 Cuvântul al LXV-lea Despre tehnică 141 Cuvântul al LXVI-lea Despre sfârșitul lumii 142 Cuvântul al LXVII-lea Despre Sfântul Mucenic Cornelie 144 Cuvântul al LXVIII-lea Despre oamenii lui Dumnezeu 146 Cuvântul al LXIX-lea Despre corăbioara vieții 148 Cuvântul al LXX-lea Despre aniversarea intrării în monahism 149 Partea a II-a Care este temeiul credinței noastre 153 De ce trebuie să frecventăm biserica 156 Îndrumări pentru spovedanie 158 Ș;apte duhuri necurate 166 Cuvânt despre fapta bună măruntă 174 Despre amintirea morții 184 Ce se petrece înăuntrul nostru (După cartea Sfântului Teofan Zăvorâtul „Viața lăuntrică”) 188 Despre cele șapte înflăcărări ale duhului (După scrierile lui Ioan Ș;ahovski Arhiepiscopul de San-Francisco) 194 Despre vremurile noastre 200 Despre Rusia 207 Din testamentul duhovnicesc 208 |
Fragment:
| Nota traducătorului
Veacul Părintelui Ioan a inclus trei etape relevante pentru istoria Bisericii și a poporului rus: sfârșitul epocii patriarhale a Rusiei Ortodoxe, epoca distructivă a ateismului militant și epoca începutului renașterii Rusiei, a întoarcerii ei la credință. Starețul Ioan Krestiankin a reprezentat practic tradiția vie a Bisericii Ortodoxe Ruse din timpul său. Oamenii i se plângeau de aparente probleme duhovnicești, de aspecte prea mărunte, lipsite de importanță, ascunzând sau necunoscând cauzele reale ale provocărilor cu care se confruntau. El însă reușea să-i facă omului o radiografie generală prin puterea Sfântului Duh, reușind astfel să stabilească problemele reale și acționând în consecință. Din cauza aceasta, pe moment, vizitatorii lui aveau adesea impresia că Părintele „bate câmpii”, că nu îi înțelege, deși simțeau că în fața lui deveneau practic transparenți, că nu mai era nevoie să se menajeze, să apeleze la diverse artificii de gândire și de comportament pentru a-l impresiona. Vizitatorii lui înțelegeau din privirea lui iubitoare că Părintele știa, știa totul, iar uneori știa mai mult decât era în stare să suporte. Ș;tiind adevărul, el acționa cu o delicatețe aparte. Cu toate acestea, nu îi plăcea când era numit stareț. Odată, le-a spus credincioșilor: „Nu confundați starețul cu un bătrân. Există bătrâni diferiți: unii au 80 de ani, alții 70, ca și mine, iar alții 60; există și bătrâni mai tineri. Dar stareții reprezintă binecuvântarea lui Dumnezeu pentru oameni. Ș;i noi nu mai avem stareți. Aleargă prin mănăstire vreun bătrânel, iar noi umblăm după el. Noi trebuie să înțelegem că suntem un mare nimic și că nu trebuim nimănui, în afară de Dumnezeu. El a venit și a suferit pentru noi, pentru mine și pentru tine. Iar noi tot căutăm vinovați: de vină sunt ba evreii, ba conducerea statului, ori chiar starețul mănăstirii. „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu” – din pricina mea El a fost răstignit. „Beți – acesta este Sângele Meu” – din cauza mea El l-a vărsat. Ș;i eu sunt părtaș la toate. Ne cheamă, necheamă Domnul la pocăință, ne cheamă să simțim măsura responsabilității noastre pentru neregulile din propriile vieți”. Starețul și-a ridicat vocea nu numai împotriva fără delegilor evidente, ci și împotriva schimbărilor dăunătoare în materie de viață duhovnicească. După predicile Arhimandritului Ioan ne putem da seama foarte bine de starea morală a societății contemporane lui, deoarece el mustra neajunsurile ei spirituale. Adesea starețul numea această perioadă „timp al tulburărilor și al haosului generalizat în viața duhovnicească” El a vorbit mult despre „jocul egoist de-a viața duhovnicească”, lucru care se produce din pricina lip Sei de dorință de a duce o viață spirituală autentică, indisolubil legată de lucrul asupra propriei persoane și de renegare. Părintele a fost posesorul a numeroase harisme, pe care le ascundea cu migală de ochii lumii. Harisma profeției, a vindecării, a înainte-vederii, harisma cunoașterii inimilor. El a fost un mare rugător al pământului rus.
Cuvântul al VI-lea Despre necazuri și boli Acum, când s-au împuținat povățuitorii duhovnicești și a slăbit credința credincioșilor, Domnul le-a dat oamenilor niște îndrumători imparțiali care îi vindecă, îi învață și îi înțelepțește – greutățile vieții – necazurile și bolile. Mintea omenească este insidioasă, inima i-a devenit vicleană, omului îi este greu să-și controleze acțiunile, iar Domnul, știind acest lucru, i-a oferit un medicament amar pentru bolile lui sufletești – bolile fizice. * Domnul este milostiv, El ne povățuiește acum [direct] mai des ca altădată, însă toate medicamentele [pe care ni le administrează] provoacă întristare și durere. Am făcut prea multe greșeli înainte de a ne gândi la Dumnezeu.
Adesea se întâmplă așa: omul se desprinde de la Izvorul vieții, făcând fapte necuvenite, și i se îmbolnăvește sufletul; iar dacă persistă în cădere – i se îmbolnăvește și trupul.
Iată că a venit chemarea lui Dumnezeu sub forma unei boli. Răspundeți-I. Nu cumva aveți păcate grave? Sunteți cununați? Nu ați făcut vreun păcat de moarte? Nu deznădăjduiți! Întoarceți-vă la Domnul cu toată ființa voastră – suflet (simțire), inimă și minte – și veți vedea minunea milostivirii lui Dumnezeu asupra voastră. Cred că bolile sunt cele mai prețioase și cele mai promițătoare nevoințe duhovnicești, fiindcă nimic nu-l smerește pe om atât de mult ca bolile. Cuvântul al VII-lea Despre același lucru Cum nu există fum fără foc, așa nu există boală fără păcat. Noi toți avem același sfârșit, pe care-l cunoaștem cu toții: prin porțile morții vom intra în veșnicie. Iar bolile sunt telegrame de înștiințare ca să nu uităm ce este mai important în viață. Ș;i aceasta nu înseamnă că trebuie să umblăm cu sentimentul fatalității zilei noastre de mâine. Acest lucru ne îndeamnă să ne raportăm viu și responsabil la timp. Trebuie să ne spovedim, să participăm la Sfântul Maslu, să ne împărtășim, și, fără a cădea în filosofări, presupuneri și planuri omenești, să ne încredințăm voii lui Dumnezeu. Suportarea bolilor v-a umplut sufletul pe neobservate de virtuți, iar prin acestea și de har – acesta este pustiul fără de care este imposibil să ne eliberăm de propriul egoism și să ne apropiem de Dumnezeu. Nu vă fie frică de nimic. În orice împrejurare alergați la Dumnezeu prin Tainele Lui. Greu îi este celui bolnav și mare este nevoința lui, dar aceeași măsură i se aplică și celui care-l îngrijește. Toată greutatea și durerea noastră provine din faptul că noi refuzăm să acceptăm voia lui Dumnezeu și ne ținem cu insistență de a noastră. Dumnezeu ne iubește mai mult decât ne iubim noi înșine, noi nu ne pricepem deloc la cele duhovnicești și ne tot îngrijim doar de trup. Trupul însă suferă și bolește fiindcă sufletul s-a umplut de lepră. Dragul meu, a venit timpul când trebuie să ne închinăm înaintea fiecărui necaz și să-i sărutăm mâna, căci doar necazurile ne mai mijlocesc mântuirea.
Cuvântul al VIII-lea Despre „circ” Iar tu, prin împrăștierea duhului tău, continui să dărâmi ceea ce Domnul zidește în tine prin pronia Sa dumnezeiască. Din partea ta, Dumnezeu nu vrea nimic altceva, ci doar aceasta o cere: „Fiule, dă-mi inima ta” doar manifestarea voinței tale, doar dorința ta, iar împlinitorul, proniatorul vieții tale creștine și învățătorul sufletului tău este Însuși Domnul. Mândria va găsi numaidecât o portiță, hrănindu-se dintr-o jertfă pe care nimeni nu ți-a cerut-o. Nu trebuie să inventezi nimic, Domnul este prezent demult în viața ta și te conduce prin ea nu doar din momentul când ai conștientizat tu acest lucru. Iar tu, simțindu-I milostivirea, ai intervenit în viața ta distrugând cu încăpățânare ceea ce a zidit Dumnezeu. Tu îți manifești propria concepție despre lume doar de ochii lumii, [dar să știi că] și acest lucru are o definiție precisă – „a face circ”, [lucru care] ar trebui să te neliniștească. Aceasta denotă că tu inițiezi nu o lucrare lăuntrică, ci una exterioară. |