| „În
realitate, trebuie să-ți mărturisesc că nu mă simt prea bine de ceva vreme:
capul mi se învârte des, mă simt slăbită, nu reușesc să mă odihnesc deloc, mai
ales în timpul nopții, când aud în depărtare voci care mă strigă pe nume sau
aud gemete", a continuat, supărată.
„Roagă-te,
draga mea!", a sfătuit-o bunica. „Roagă-te bunului Dumnezeu să te apere,
să te protejeze de Cel Rău. Nimic nu este mai puternic decât rugăciunea."
La
câteva zile, după terminarea prânzului și a nelipsitei cafele turcești, la masa
așternută în umbra nucului din grădină bunica s-a adresat cumnatului său Titus:
„Hai, măi, Titus, vino mai aproape, să îți văd fundul ceștii, treci aici la
ghicit". Și, mai mult în joacă, a răsturnat ceașca, aruncând cafeaua pe
iarbă și învârtind zațul rămas pe fund. După ce și-a pus ochelarii, a exclamat
cu uimire:
„Păi,
bine, Titus, tu te pregătești de o plecare și nu ne spui nimic?! Văd drum lung
aici. Ia spune-ne și nouă, unde vrei să te duci?".
„Păi,
unde să plec, draga mea?", a răspuns el, râzând. „Doar să duc vacile la
pășune, acolo merg." Și, ridicându-se alene, a pornit să-și adune
animalele.
„Să
mergem să îl întâmpinăm", a spus Lenuța când a început să se însereze.
„Îi va face cu siguranță plăcere", a continuat, așa că cele două surori au
pornit pe poteca prăfuită ce ducea spre pășune. Era o liniște totală, doar
vântul mai aducea din când în când un zgomot vag de voci din depărtare. Soarele
stătea să apună, iar în lumina razelor căpițele de fân păreau poleite cu aur. La
orizont cerul părea în flăcări.
„Uite-l!", ,a zis Elisabeta.
Într-adevăr,
în depărtare se zărea Titus, urmat de șirul de vaci. Ceva însă nu era în
regulă. Nu departe de el exista o prăpastie numită de săteni Groapa Diavolului,
de unde se ridicau mai ales noaptea gemete, plânsete, voci care invocau ajutor.
Oamenii evitau zona și încercau să nu se apropie de ea. Titus însă, în mod
ciudat, abandonase cărarea și o luase drept spre prăpastie. Ce era însă și mai
de neînțeles era că animalele îl urmau, deși de obicei ele nu se abăteau
niciodată din drumul lor. Nu încăpea nicio îndoială, ceva necurat se întâmpla.
„Tituuuuuus!!!",
au strigat disperate cele două surori, iar vântul a răspândit vocile lor în
lungul și în largul văii blestemate.
„Tituuuuuus!!!",
dar era prea târziu. Omul se prăbușise. Căzuse în gol de pe marginea
prăpastiei. Surorile au fugit disperate spre el. |
Adevăr Divin
