Cei care lucrează în domeniul educației, învățământului
sau asistenței acordate copiilor și tinerilor cu probleme fizice, psihice,
afective, familiale sau sociale știu cât de importante sunt cuvintele rostite
sau nerostite în legătură cu unele evenimente care marchează viața unui copil,
de cele mai multe ori fără știința lui și, uneori, chiar fără știința celor din
jurul lui. Bazându-se pe experiența nenumăraților ani de practică psihanalitică
alături de copii, adolescenți, părinți sau tutori, F. Dolto oferă în această
carte sfaturi și îndrumări pentru interacțiunile de zi cu zi cu copilul. Copiii
au nevoie de adevăr și au și dreptul de a-l auzi. Deși adesea dureros, acest
adevăr le permite să se construiască și să se umanizeze.
"Cu siguranță, Françoise Dolto nu este singura care socotește că
psihanaliza nu se adresează doar psihanaliștilor, ci că ea trebuie, dimpotrivă,
să rămână larg deschisă și accesibilă tuturor celor care pot să beneficieze de
mesajul ei uman. Însă ea avea în plus acel talent deosebit care îi permitea să
fie pe deplin prezentă și pilduitoare atât în cadrul unor colocvii savante, cât
și cu ocazia întrebărilor puse de oamenii obișnuiți, după cum se poate vedea în
această carte în care răspunde unui public în bună măsură lipsit de pregătirea
necesară.
Surprinzător rămâne faptul că pentru Françoise Dolto aspectul propriu-zis
tehnic al activității sale psihanalitice, clinice și teoretice și-a găsit o
prelungire naturală, directă sau indirectă, în răspunsurile date
interlocutorilor venind din zone foarte diverse, inclusiv cele exterioare
analizei, în măsura în care problema respectului față de subiectul copil era în
joc. Așa se explică caracterul singular și compozit al acestui volum, în care
descoperim opinii inspirate bineînțeles de experiența analitică, ca și de
teoretizarea acesteia, retransmise însă în scopuri pedagogice, educative sau
psihosociale."
Gérard Guillerault
Françoise Dolto
(1908–1988), celebră pediatră și psihanalistă franceză, s-a distins prin
înnoirile teoretice, dar mai ales prin abilitățile practice ilustrate în
practica sa psihoterapeutică. La Editura Trei au apărut Psihanaliză și
pediatrie, Imaginea inconștientă a corpului, Când apare copilul, Când părinții
se despart, Dificultatea de a trăi. |