Sapiens ne-a arătat de unde venim. Homo deus ne arată
încotro ne îndreptăm.
De-a
lungul istoriei, omenirea s-a confruntat constant cu trei probleme cruciale:
războiul, foametea și molimele. În secolul XX, a reușit să le rezolve în mare
măsură. Războiul nu mai are aceeași putere de distrugere: în prezent numărul
celor care se sinucid e mai mare decît al celor morți în conflicte armate. Foametea
dispare: oamenii suferă mai degrabă din cauza obezității decît din cauza
malnutriției. Molimele nu mai fac ravagii: mai mulți oameni mor de bătrînețe
decît în urma bolilor infecțioase. Ce anume va lua însă locul războiului,
foametei și molimelor în agenda omenirii? Ce destin vom alege pentru noi
înșine, ce scopuri ne vom stabili? Yuval Noah Harari explorează proiectele,
visurile și coșmarurile care ne vor marca viitorul. Omul va încerca să devină
asemenea zeilor, învingînd moartea și creînd viața artificială. Este chiar
următorul stadiu al evoluției – Homo
deus.
„O
carte remarcabilă, cu perspective și reinterpretări profunde ale lucrurilor pe
care credeam că le știm despre noi și despre istoria noastră. O carte foarte
inteligentă, plină de observații pătrunzătoare și ironie mușcătoare... O carte
neobișnuită, o carte cool.” (The
Guardian)
„Asemenea
marilor epopei, Sapiens
avea nevoie de o continuare. Aceasta este Homo
deus, în care viitorul după toate probabilitățile apocaliptic este
imaginat în detaliu. E un scenariu fascinant al nenumăratelor moduri în care am
putea să dăm greș din cauză că vrem prea mult.” (The Observer)
„O
carte extraordinară... Nu doar schimbă felul în care vezi lumea după ce o
citești, ci înfățișează trecutul într-o lumină diferită.” (Mail on Sunday)
„Provocatoare...
Opera unui gînditor înzestrat.” (The
New York Times)
„Harari
are abilitatea de a condensa memorabil mari idei și de a le îmbina cu umorul. El
ne oferă nu doar lecții de istorie, ci o lecție de metaistorie.” (The Washington Post)
„Istoria
a început cînd oamenii au inventat zeii și se va sfîrși cînd oamenii vor deveni
zei.” (Yuval Noah Harari) |