ASIMILAREA CURENȚILOR MENTALI
Cu
două minute înainte de ora opt seara, directorul din lumea spiritelor
responsabil de întâlnire a intrat în camera cea mică.
Ghidul nostru a făcut prezentările. Fratele Clementino ne salută cu căldură. —
Locul aceasta ne aparține tuturor, spuse el zâmbind, invitându-ne să ne simțim
relaxați în îndeplinirea sarcinilor ce ne-au fost încredințate.
În acel moment, diferite spirite din planul nostru s-au apropiat de mediumii
care participau la lucrarea din acea seară. Clementino s-a dus alături de Raul
Silva, unde a rămas într-o reflecție tăcută. Curând după aceea, Aulus m-a
invitat să privesc prin psihoscop și, ajustându-l la un parametru diferit, a
recomandat o examinare atentă.
L-am focalizat pe mediumii cufundați în starea de concentrare mentală și i-am
perceput altfel. De data aceasta, corpul lor fizic arăta ca niște curenți
electromagnetici de înaltă tensiune. Sistemul nervos, glandele și diferitele
plexuri emiteau o luminescență aparte. Juxtapusă creierului, mintea arăta ca o
sferă distinctă de lumină, fiecare persoană având potențialul ei individual de
radiație.
— În orice studiu mediumnic, nu trebuie să uităm faptul că, în timp ce este
întrupată, individualitatea spirituală locuiește în citadela atomică a corpului
fizic format din resurse împrumutate din mediul pământului, explică Asistentul,
dându-și seama că suntem curioși. Sângele, creierul, nervii, oasele, pielea și
mușchii reprezintă elemente ce se reunesc în scopul manifestării temporare a
sufletului pe pământ, constituind veșmântul lui vremelnic potrivit condițiilor
minții.
În acel moment, fratele Clementino și-a pus mâna pe fruntea lui Raul, în timp
ce înfățișarea lui, din punctul nostru de vedere, a devenit mai umanizată,
aproape opacă.
— Binefăcătorul și directorul nostru din lumea spiritelor, explică Aulus, pare
mai dens pentru că și-a redus vibrația care de obicei este înaltă, pentru a se
armoniza pe cât posibil cu nivelul de vibrație al lui Raul, în scopul de a ne
apuca de treaba care ne așteaptă. Acum el acționează asupra creierului lui
Raul, oarecum la fel cum un muzician emerit ar atinge plin de respect o vioară
foarte prețioasă, a cărei fermitate și armonie o cunoaște.
Am remarcat că venerabilul cap al lui Clementino începuse să emită flash-uri de
lumină. În același timp, creierul lui Raul, sub influența mâinii
binefăcătorului, a dobândit o luminozitate intensă, chiar dacă era diferită.
Mentorul dezîncarnat și-a înălțat vocea mișcătoare, cerând Binecuvântarea
Divină prin cuvinte care ne erau cunoscute. Raul le-a transmis cu voce tare, cu
foarte mici variații.
În timp ce emoția ne cuprindea inima, preț de câteva clipe s-a așternut o
tăcere blândă.
Fire de lumină strălucitoare îi uneau pe participanții de la masă, dar am
observat că rugăciunea îi unise și mai mult.
Odată încheiată rugăciunea, m-am apropiat de Raul.
Voiam să examinez mai în profunzime senzațiile ce se revărsaseră asupra
corpului lui fizic. Am observat că partea de sus a trunchiului, inclusiv
brațele și mâinile, era cuprinsă de un val viguros de energie ce îl făceau să
aibă pielea ca de găină - un fenomen de exaltare blândă similar unui „fior
plăcut".
|