Dincolo de vise

Trăim experiențele obișnuite ale vieții, fără ca nici măcar să luăm în seamă posibilitatea ca obiectele, convingerile, credințele, emoțiile și stările să fie altceva decât par. Astfel, urmărim aproape hipnotizați stările, emoțiile și obiectele plăcute, convinși fiind că numai ele trebuie să existe și căutăm să scăpăm de cele neplăcute, crezând că nu au niciun rost.
Lumea nu este decât o apariție instantanee pe ecranul eternei cunoașteri și existențe, care este însăși ființa noastră.
Cartea aceasta este o ficțiune, alcătuită din aspecte foarte reale ale cercetării de sine și a deconstruirii iluziei.

2. Aparenta întoarcere 10
3. O cărticică neobișnuită 17
4. Vârsta? Doar o presupunere neverificabilă 29
5. Ce este atenția? 36
6. Cine surit eu? 40
7. O veche iubire: marea 61
8. Obiectele simțurilor și conștientizarea lor 78
9. Bătrân și țicnit 91
10. Mă trezesc în aceeași lume în care am adormit? 98
11. Un vis obsesiv 109
12. Unde este lumea în lipsa memoriei? 122
13. Rugăciunea și abandonarea 134
14. ”Socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg” 148
15. Deprimarea? O stare ca oricare alta 160
16. Din ce apar și în ce dispar lucrurile? Despre neant sau vacuitate 176
17. Un exercițiu simplu 187
18. Despre identificări 194
19. O nouă pasiune 212
20. De unde se face conștientizarea? 233
21. Un nou prieten 241
22. Demascarea falsității convingerilor profunde 248
23. Responsabilitatea? O simplă credință 265
24. Visele 271
25. O altă activitate; o nouă posibilitate 294
26. Decizia 307
27. Despre acțiune și echilibru, samsara și karma 315
28. O excursie cu chef 325
29. Un vis se termină; începe un altul 336

M-am întors și am dat cu ochii de bătrânelul de la bază, care mă privea zâmbitor.
- De fapt ar trebui să lămurim de la început acest aspect ce ține de control, a continuat el. Mintea, sau mai bine zis acea parte a ei numită ego, are o tendință foarte puternică de a controla absolut orice, pentru că are impresia, că totul poate fi controlat. Dacă luăm în considerare faptul că totul este mental, ai putea crede că așa este, numai că manifestările mentale sunt asociate unor lucruri care apar fără a depinde de nimic. Cu timpul îți vei da seama că până și mintea este o astfel de apariție aleatorie, care în esență este conștiința, principiul existenței, liniștii și cunoașterii.
- Cum se poate ca totul să fie mental? l-am întrerupt eu nedumerit. Lucrurile pe care le percep par cât se poate de solide, chiar dacă știu că materialitatea este o iluzie. Dacă știu că ele sunt iluzorii, de ce mă mai lovesc de ele? Mi se pare un paradox.
- La prima vedere așa pare, numai că paradoxul este la fel de iluzoriu ca și lucrurile pe care ți se pare că le percepi. Transpune-te într-un vis și urmărește să îți amintești cât mai bine ce se petrecea acolo. Atât timp cât trăiești visul, el pare cât se poate de real, nu? Il consideri vis, după ce revii în starea obișnuită, cea de veghe. Aici este marea greșeală; că abordezi una dintre stări din perspectiva uneia care nu există în acel moment. Adică încerci să înțelegi starea de vis sau de somn profund, considerând că are aceleași caracteristici ca și starea de veghe, fără să îți dai seama că ele sunt total diferite. Cum pare că se scurge timpul când ești în vis?
- Foarte repede, bineînțeles, i-am răspuns fără «ă stau prea mult pe gânduri.
- Ești sigur?
Rămăsesem destul de contrariat. Eram foarte sigur de asta.
- Transpune-te într-unui din visele pe care ți le reamintești - de exemplu, în cel care îți revine obsesiv noapte de noapte. De ce consideri că timpul curge mai repede decât în starea de veghe?
Cu toate că eram sătul de repetarea la nesfârșit a aceluiași vis, am urmărit să mi-1 reamintesc cât mai fidel. Avea dreptate. După câteva momente de reflecție, a trebuit să recunosc că mă înșelasem.
- Timpul pare că se scurge la fel ca în starea pe care o consider obișnuită. Evenimentele pe care le trăiesc în vis par la fel de reale, lucrurile par la fel de materiale, iar sentimentele și emoțiile sunt identice cu cele pe care le simt în starea de veghe. Dar atunci când mă trezesc, mi se par iluzorii, ca aburul împrăștiat de vânt.
- De ce consideri că te trezești? Ce te face să crezi asta?
- Lumea pe care o găsesc la fel cum am lăsat-o înainte de culcare, a venit răspunsul meu instantaneu.
- Si unde este lumea asta când dormi? m-a întrebat la fel de iute.
- Acolo unde îmi este și trupul, așteptându-mă să mă trezesc?
- Cine să se trezească? a continuat să mă întrebe.