Dar,
evident, când vine la mine un călugăr budist sau un călugăr catolic ei se
gândesc: „Care este rostul?”
În urmă cu câteva zile a venit la mine un călugăr catolic.
După ce a trăit într-o mănăstire catolică timp de doisprezece, treisprezece
ani, a reușit cumva să plece. Acum îi era teamă. Mi-a spus: „îmi este foarte
frică! îmi este frică de tine, Osho, pentru că mă impresionezi atât de mult
încât mi-e teamă ca nu cumva să devin un sannyasin. Tocmai ce am scăpat și nu
mai vreau să intru în niciun alt sistem.”
Este ceva natural, este de înțeles, dar ceea ce este natural nu este neapărat
și adevărat. Sunt situații în care te confrunți cu ceva atât de nou, ceva cu
care nu te-ai mai confruntat până atunci, dar ochii tăi sunt plini de trecut.
Ei interpretează pe baza vechilor tipare putrezite.
La fel cum trecuse de orice alt obstacol...
A
trecut prin munți, a trecut prin câmpii, a trecut prin văi. Râul a trecut prin
multe, multe experiențe. Venind din înălțimile munților, de la un izvor necunoscut,
a călătorit îndelung, a fost într-un mare pelerinaj. A dobândit multă
experiență despre cum este să treci printre stânci; a fost mereu victorios.
Acum toată experiența sa va deveni un obstacol.
La fel cum trecuse de orice alt obstacol, râul a încercat să-l traverseze
și pe acesta, dar îndată ce intra în zona nisipoasă apele sale dispăreau.
Situația
era nouă. Inteligența constă în faptul de a înțelege că, atunci când situația
este nouă, nu trebuie să încercăm ceea ce este vechi. Când situația este nouă,
fii nou! Fii inventiv. Lasă trecutul în urmă. Privește altfel. Permite-i
conștiinței tale să răspundă la noutate. Oglindește-o. Și nu-ți fie teamă de
erori și greșeli, pentru că într-o situație nouă singura greșeală de neiertat
este greșeala de a folosi ceva ce fusese folositor într-o altă situație -
singura greșeală care nu poate fi iertată. Toate celelalte erori și greșeli
sunt perfect acceptabile, sunt în regulă; vei învăța pe baza lor.
Avea însă convingerea că destinul său este să traverseze acest deșert, dar
totuși nu se întrevedea nicio cale.
Acest
cuvânt, convingere, este folosit de sufiți într-un mod foarte neobișnuit. Spui:
„Sunt un creștin convins” sau „Sunt un hinduist convins” - nu aceasta
este semnificația, nu aceasta este semnificația sufită. Sufiții spun despre
convingere că înseamnă „ceea ce apare din cea mai profundă esență a ta, nu din
exterior”. De exemplu, toată lumea caută fericirea- aceasta este o
convingere. Este ceva natural. Nimeni nu ți-a spus să cauți fericirea, această
căutare îți este intrinsecă; toată lumea caută. Nimeni nu ți-a spus că
fericirea este posibilă. De fapt, mulți filosofi spun că fericirea nu este
posibilă. Freud spune că fericirea nu este posibilă. Nietzsche spune că
fericirea este imposibilă - nu a existat niciodată și nu poate să existe. Nu
poate să existe datorită naturii lucrurilor; este imposibilă. Și totuși, cine
îi ia în seamă pe Nietzsche și pe Freud? Oamenii caută. Chiar și Nietzsche a
căutat, și chiar și Freud a pornit în această căutare. în momentele sale
filosofice știa că nu este posibilă, dar existau, de asemenea, și momente
nefilosofice, când era o ființă umană, și nu un psihanalist, nu fondatorul
psihanalizei, ci doar o ființă umană - un tată, un soț, un iubit, un prieten.
Apoi a început să caute fericirea și a știut că nu este posibilă. Dar acea
cunoașterea rămâne superficială.
Convingerea vine din lăuntru. Pasărea care construiește un cuib în copac este
convinsă de ceva despre care nu are cunoștință. Nu a făcut niciun cuib înainte,
nu a dat naștere niciunui pui până atunci - este pentru prima dată - și nici nu
a mers la vreo școală să învețe cum trebuie făcut un cuib. Nimeni nu i-a spus,
nimeni nu a învățat-o, și dintr-odată convingerea iese la suprafață.
|
Adevăr Divin
