În India, budismul a dispărut, a dispărut complet. O țară
atât de măreață, de așa-zis religioasă, și budismul a dispărut complet. De ce?
Oamenii cred în religii care te învață că vei trăi după moarte, că sufletul
este nemuritor. Buddha spunea că singurul lucru care merită să fie înțeles este
că nu ești. Budismul nu a putut supraviețui în India deoarece nu ți-a oferit o
acoperire pentru frica ta.
Buddha nu le-a spus oamenilor: „Credeți în mine." Prin urmare,
învățăturile sale au dispărut din India pentru că oamenii vor să creadă. Oamenii
nu vor adevăr, ei vor credință.
Credința este convenabilă. Adevărul este periculos, anevoios, dificil; trebuie
să plătești pentru el. Trebuie să cauți și să cercetezi, și nu există nicio
garanție că îl vei găsi, nu există nicio garanție că există vreun adevăr acolo,
undeva. Poate că nici nu există deloc.
Oamenii vor credință - și Buddha a spus, ultimul său mesaj lăsat lumii a fost:
„appo dipo bhava; fii lumină pogorâtă asupra ta." Discipolii lui plângeau,
zece mii de sannyasini în jurul lui... desigur că erau triști, și lacrimi curgeau;
învățătorul lor pleca. Și Buddha le-a spus:
- Nu plângeți. De ce plângeți?
Unul dintre discipoli, Ananda, a spus:
- Pentru că ne părăsești, pentru că erai singura noastră speranță, pentru că am
tot sperat multă vreme că prin tine vom ajunge la adevăr.
Ca să-i răspundă lui Ananda, Buddha a spus:
- Nu-ți face griji în privința asta. Nu-ți pot da adevărul; nimeni altcineva nu
ți-l poate da, nu se transmite. Dar poți ajunge la el de unul singur. Fii
lumină pogorâtă asupra ta.
Asta este și părerea mea. Nu este nevoie să credeți în mine. Nu vreau
credincioși, vreau căutători, iar căutătorul este un lucru cu totul diferit. Credinciosul
nu este căutător. Credinciosul nu vrea să caute, de aceea crede. Credinciosul
vrea să evite să cerceteze, de aceea crede. Credinciosul vrea să fie eliberat,
salvat, el are nevoie de un salvator. Este mereu în căutarea unui mesia —
cineva care poate să mănânce pentru el, să mestece pentru el, să digere pentru
el. Dar dacă mănânc eu, foamea ta nu va fi satisfăcută. Nimeni nu te poate
salva în afară de tine însuți.
Am nevoie de căutători, de cercetători, nu de credincioși. Credincioșii sunt
cei mai mediocri oameni de pe pământ, cel mai puțin inteligenți oameni de pe
pământ. Așa că uită de credință, îți vei aduce necazuri. Dacă începi să crezi
în mine, atunci apare și necredința - apare inevitabil, deoarece nu sunt aici
ca să mă ridic la înălțimea așteptărilor tale.
Trăiesc în felul meu, nu te iau în considerație pe tine. Nu iau în considerație
pe nimeni - deoarece dacă începi să-i iei în considerație pe alții, nu îți poți
trăi viața în mod autentic. Dacă ții cont de alții, atunci vei deveni fals.
Gurdjieff obișnuia să le spună discipolilor lui unul dintre cele mai
fundamentale lucruri: „Nu-i luați în considerație pe alții, altfel nu vă veți
dezvolta niciodată." Și asta este ceea ce se petrece în întreaga lume,
toată lumea ține cont de ceilalți. „Ce va crede mama? Ce va crede tatăl meu? Ce
va crede societatea? Ce va crede soția, soțul...?" Ce să mai zicem de
părinți — până și părinților le este frică de copii! Gândesc: „Ce-or să creadă
copiii?" Oamenii se iau în considerație unii pe alții - și sunt milioane
de oameni de luat în considerație. Dacă vei continua să ții cont de fiecare om
în parte, atunci nu vei fi niciodată individual, vei fi o amestecătură. Atâtea
compromisuri făcute, te-ai fi sinucis de mult.
Se spune că oamenii mor la treizeci de ani și sunt îngropați la vârsta de
șaptezeci. Moartea are loc foarte devreme - cred că nici treizeci nu este
corect, moartea are loc chiar mai devreme. Undeva pe la douăzeci și unu, atunci
când legea și statul te recunosc ca cetățean, atunci moare o persoană. |
Adevăr Divin
